Reducerea numărului de elevi la clasele de a IX-a, din toamnă, este prezentată de Sorin Cîmpeanu în contextul măsurilor de distanțare pentru redeschiderea școlilor din 8 februarie. Ce comparație face ministrul cu situația din Franța

Foto: © Michele D’Ottavio | Dreamstime.com

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a menționat, într-un interviu acordat duminică postului Antena 3, decizia de reducere a numărului de elevi per clasă, începând cu clasa a IX-a, în contextul măsurilor de distanțare pe care autoritățile se pregătesc să le ia pentru redeschiderea școlilor, din 8 februarie. El a făcut această asociere deși măsura respectivă a avut cu totul altă cauză și urmează să fie aplicată din toamnă. În interviul menționat, el a vorbit și despre o reducere similară în Franța, țară unde, însă, situația este diferită de cea prezentată de oficialul român.

În interviul de la Antena 3, ministrul Cîmpeanu a spus, vorbind despre restricțiile și măsurile de distanțare care urmează să fie aplicate la reluarea școlii față în față, în condițiile renunțării la modelul hibrid:

Or, reducerea de la 28 la 24 a numărului maxim de elevi într-o clasă se referă la filierele tehnologică, profesională și vocațională de liceu (pentru filiera teoretică, reducerea este de la 28 la 26), anume pentru clasele de început de ciclu, clasa a IX-a, care se vor forma anul școlar viitor (2021-2022). Măsura a fost luată săptămâna trecută de minister în condițiile în care mai multe licee au reclamat faptul că au pierdut clase, din cauza scăderii numărului de elevi. Detalii – aici

Reducerea nu are legătură, deci, cu măsurile de distanțare legate de redeschiderea școlilor, propusă pentru 8 februarie. 

Pe de altă parte, în Franța, autoritățile au hotărât o întărire a protocolului de siguranță în școli, dar, până acum, nu s-a decis o reducere a numărului de elevi per clasă, decât în sensul că, în licee, este practicat modelul hibrid. Acolo, situația este acum extrem de tensionată: cresc presiunile pentru un lockdown dur, similar cu cel din primăvara anului trecut, din cauza noii variante de coronavirus, care se răspândește mult mai rapid. Pe de altă parte, săptămâna trecută s-au anunțat unele schimbări pentru universități, care și-au desfășurat activitatea online în ultimele luni: studenții din primul an vor putea veni la clasă începând de astăzi, dar numai în grupuri reduse la jumătate.

Photo 199405274 © Michele D’OttavioDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil

Exit mobile version