Reducerea normei didactice pentru profesorii cu peste 15 ani vechime în învățământ și cu gradul didactic I se aplică din acest an școlar? Răspunsul sindicatelor: E o problemă. Toate catedrele au fost făcute până la 1 septembrie, iar legea a intrat în vigoare din 3 septembrie. Surse din minister spun că s-ar aplica de anul școlar viitor, dar legea Educației nu prevede niciun termen specific

Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com

Legea învățământului preuniversitar prevede că norma didactică pentru profesorii cu peste 15 ani vechime în învățământ și cu gradul didactic I se poate reduce cu două ore săptămânal, la cerere, fără ca salariul să fie diminuat. Precizăm la noua lege a Educației a intrat în vigoare pe 3 septembrie, ceea ce ar însemna că se aplică încă de acum. Cu toate acestea, surse din Ministerul Educației au spus pentru Edupedu.ro că prevederea s-ar aplica din anul școlar viitor, adică din 2024-2025. Nu au putut preciza, însă, care este baza legală pentru această afirmație.

Edupedu.ro a solicitat Ministerului Educației un răspuns clar pe această temă, dacă și de când profesorii cu peste 15 ani vechime pot cere reducerea normei didactice la 16 ore, plus indicarea exactă a articolelor care prevăd aceste termene. În momentul primirii unui răspuns, îl vom publica.

Este vorba despre cadrele didactice din învățământul gimnazial, liceal, profesional, profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori, precum și cei din învățământului special.

Articolul 207 – „(11) Norma didactică de predare-învățare-evaluare prevăzută la alin. (4) lit. d), f) și h) pentru personalul didactic de predare și de instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 15 ani și cu gradul didactic I se poate reduce cu două ore săptămânal, la cerere, fără diminuarea salariului.

(12) Norma didactică a personalului prevăzut la alin. (11) se poate reduce ca urmare a solicitării cadrului didactic, adresată directorului unității de învățământ preuniversitar.”

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că „este o problemă”: „Toate catedrele au fost făcute până la 1 septembrie, iar legea a intrat în vigoare din 3 septembrie. În momentul de față, ar fi o întreagă nebunie să te apuci să dai peste cap tot ceea ce a însemnat plan de școlarizare, tot ceea ce s-a aprobat până acum. Ai da peste cap întreg sistemul de învățământ. Eu zic că ai da peste cap toate unitățile de învățământ.”

Acesta spune că dreptul acestor profesori trebuie aplicat cât mai repede, doar că „este greu de crezut că se poate face așa ceva”.

„Clar, trebuie aplicat dreptul respectiv cât mai repede cu putință, dar acum este greu de crezut că se poate face așa ceva. (…) Ce ar însemna pentru ei (pentru directori – n.red) să refacă toate catedrele în momentul de față? (…)

Poate nu se aplică din septembrie. În septembrie acum e greu de crezut că se poate aplica așa ceva. Se poate aplica mai încolo, după ce se stabilizează mișcarea de personal. Eu n-am un răspuns în momentul de față. Știu doar că intrarea cu întârziere în vigoare a pachetului legislativ creează astfel de probleme. Dreptul trebuia acordat. Legea prevede așa ceva, dar nu stabilește exact data de la care intră în vigoare. (…)”, a precizat liderul sindical.

Nistor a adus în atenție că sunt posturi neacoperite și sunt clase fără profesori. De asemenea, a amintit și de posturile blocate:

„Avem în momentul de față posturi neacoperite. Nu există profesori. Reducerea normei didactice înseamnă suplimentare și creșterea numărului de salariați necesari pentru a acoperi posturile în cauză. Planul de școlarizare a fost deja aprobat, deci discutăm despre un alt plan de școlarizare.

Și așa avem o problemă, pentru că sunt clase nou-înființate, grupe de grădiniță, da, unde nu avea necesarul de personal didactic de predare. Școala va începe fără ca acești copii să aibă, în săli de de clasă, un cadru didactic, pentru că avem posturi vacante blocate, ele trebuie deblocate, finanțate. Ministerul a inițiat toate demersurile necesare și Ministerul de Finanțe ar trebui să se miște mai repede, pentru că școala începe. (…)

Politicienii noștri trebuie să fie foarte atenți să pună în aplicare în integralitate pachetul legislativ, mai ales pe partea de învățământ preuniversitar și, dacă nu știu de unde anume, să găsească resurse, să le identifice, pentru că educația este mai importantă decât orice. Învățământul de calitate se face cu o finanțare corespunzătoare și cu o resursă umană în condițiile prevăzute de Legea învățământului preuniversitar”, a punctat Marius Nistor.

Surse din Ministerul Educației au transmis, pentru Edupedu.ro, că profesorii cu peste 15 ani vechime în învățământ și cu gradul didactic I vor putea cere ca norma didactică să fie redusă cu două ore din anul școlar 2024-2025.

Cu toate acestea, prevederea de la art. 207 (11) nu se regăsește cu niciun termen la secțiunea „dispoziții tranzitorii”, ceea ce înseamnă că se poate aplica încă din anul școlar 2023-2024, adică de la intrarea legii în vigoare. Nu este nicăieri menționat în lege că acești profesori pot solicita reducerea normei didactice din anul școlar viitor. Din formularea articolului reiese că prevederea se poate aplica de acum, printr-o cerere la secretariatul școlii.

Iată cum se stabilește norma didactică de predare pentru profesorii menționați mai sus:

„d) 18 ore pe săptămână pentru profesorii din învățământul gimnazial, liceal și postliceal, pentru profesorii din unitățile și clasele cu program integrat și suplimentar de artă și sportiv, precum și din unitățile de educație extrașcolară, care au dobândit cel puțin licențierea în cariera didactică;”

„f) 24 de ore pe săptămână pentru profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori, pentru cei care au dobândit cel puțin licențierea în cariera didactică;”

„h) pentru personalul didactic de predare din învățământul special, norma didactică se stabilește astfel: învățători, profesori la predare, profesori care efectuează terapiile specifice — 16 ore pe săptămână; învățător-educator, institutor-educator, profesor-educator, profesor preparator (nevăzător), maistru-instructor și profesor pentru instruire practică — 20 de ore pe săptămână.”

Despre norma didactică, potrivit noii legi a Educației:

Articolul 207– „(1) Activitatea personalului didactic de predare se realizează într-un interval de timp zilnic de 8 ore, respectiv 40 de ore pe săptămână, și cuprinde:

a) activități didactice de predare-învățare-evaluare și de instruire practică și examene de final de ciclu de studii, conform planurilor-cadru de învățământ, de pregătire pentru evaluări/examene naționale și/sau pentru obținerea performanței educaționale, precum și de învățare remedială;

b) activități de pregătire metodico-științifică, activități de dezvoltare a curriculumului la decizia elevului din oferta școlii, în acord cu nevoile elevilor;

c) activități de educație, mentorat și alte activități complementare procesului de învățământ;

d) activități de management al clasei;

e) activități specifice elaborării, implementării și evaluării proiectelor educaționale;

f) activități de sprijin pentru persoanele care ocupă funcția didactică de profesor itinerant și sprijin în cadrul CJRAE/CMBRAE.”

Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Până pe 28 septembrie, școlile vor trimite Ministerului Educației numărul de norme didactice și al posturilor, pentru acest an școlar – document / Recent, Ligia Deca spunea că știe că școlile nu scot la concurs posturile de teamă că se ocupă și apoi acei profesori pleacă
Norma didactică a profesorilor cu peste 15 ani vechime în învățământ și gradul didactic I poate fi redusă cu două ore, fără ca salariul să fie afectat, prevede noua lege a Educației
Exit mobile version