Recuperarea orelor pierdute în timpul grevei se face până pe 16 iunie pentru elevi și profesori, cu excepția claselor terminale / Cei din învățământul tehnologic pot recupera până pe 23 iunie, transmite Ministerul Educației

26.730 de vizualizări
Foto: © Agencyby | Dreamstime.com
Recuperarea orelor pierdute în timpul grevei se face până pe 16 iunie pentru elevii din învățământul preșcolar, primar, gimnazial si liceal, cu excepția claselor a VIII-a, a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă și până pe 23 iunie 2023 în cazul claselor din învăţământul liceal – filiera tehnologică, potrivit unei informări transmise de Ministerul Educației către Inspectoratele școlare județene și Inspectoratul școlar al Municipiului București, astăzi, 13 iunie.

„Directorii unităților de învăţământ preuniversitar au obligatia să adapteze orarul și programul de recuperare în functie de specificul unității de învăţământ, disponibilitatea elevilor, infrastructură si resursa umană”, se precizează în document.

În ceea ce privește ziua liberă din data de 2 iunie 2023, ministerul Educației precizeaza că poate fi plătită doar dacă a fost recuperată în avans.

Informarea ministerului Educației:

„Prin decizia directorului unității de învățământ preuniversitar și cu aprobarea consiliului de administratie al unității, se pot derula activități de recuperare specifice sistemului național de învățământ preuniversitar, conform legii, pentru activități ce trebuiau să fie realizate în luna iunie 2023, astfel:

  • până în data de 16.06.2023 inclusiv, în cazul grupelor/claselor din învățământul preșcolar, primar, gimnazial si liceal, cu excepția claselor de final de ciclu, respectiv a VIII-a, a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă,
  • până la data de 23 iunie 2023 în cazul claselor din învăţământul liceal – filiera tehnologică, clasele din învăţământul postliceal, cu exceptia calificărilor din domeniul sănătate și asistenta pedagogică, și pentru clasele din învăţământul profesional,
  • pe intreaga durată a cursurilor din acest an școlar (durata stabilită prin planurile- cadru de învăţământ în vigoare) în cazul claselor din învăţământul postliceal, avand calificări din domeniul sănătate şi asistenţă pedagogică.

În ceea ce privește ziua liberă din data de 2 iunie 2023, această zi se pontează, în conformitate cu prevederile H.G. nr.1555/2022 privind stabilirea zilelor lucrătoare pentru care se acordă zile libere, altele decât zilele de sărbătoare legală, pentru anul 2023, cu conditia ca activitatea din această zi să fi fost efectuată în avans.

Directorii unităților de învăţământ preuniversitar au obligatia să adapteze orarul și programul de recuperare în functie de specificul unității de învăţământ, disponibilitatea elevilor, infrastructură si resursa umană. Planul de recuperare se aprobă de consiliul de administratie al unității de învăţământ”.

Informații de context:

Pe 8 iunie, ministrul Educației, Ligia Deca, anunța că ministerul pe care-l conduce lucrează de o săptămână la un program prin care profesorii care au fost în grevă vor recupera zilele în care nu au lucrat.

Ieri, pe 12 iunie, Ligia Deca a declarat că pe parcursul acestei săptămâni ceea ce se mai poate recupera, se va recupera, ceea ce nu, nu. Vom reface planificările acolo unde nu sunt clase terminale ca anul viitor să se poată trece prin acele conținuturi

Foto: © Agencyby | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


18 comments
  1. E o vrăjeală cu recuperarea…..! Cum recuperează cei din clasa a XII-a orele din trei săptămâni pierdute când, cu mult înainte de grevă, nu mai făceau anumite ore!

  2. dacă nu s plătite aceste zile de grevă de ce ar trebui recuperate???madam deca
    ai tupeu maxim…ce ar fi sa pleci la alt minister să i mai pacalesti și pe alții .. demisia fa!

    1. Pe bune? PE REPEDE INAINTE !!!
      Ce sa se recupereze? Se preda la kg ? Si asa se parcurge materia ,,pe repede inainte”, indesati in 3 zile ce s a pierdut in 3 saptamani ??? Ca in basme !!!
      Asta i culmea tupeului !

  3. În informare este vorba doar de recuperare… Ati vazut undeva scris ca vor fi platite orele??? Pai cum, daca noi am avut contractele suspendate?
    Si mai insist, poate citeste cineva… Sa ne arate FSLI-ul, STATUTUL, sa vedem si noi cum sunt alesi LIDERII PE VIATA! La 1% din BRUT, nu au avut ei un fond de Greva, nimic… Unde sunt BANII??? Ca ne dau 100 lei de Craciun si de Paste.

  4. In traducere libera: nu se recupereaza,nu va platim, cu banii aia v am platit greva si ne mai si raman, ne doare-n cwr ca elevii au pierdut aproape o luna de scoala, ne doare n cwr ca profesorii au cheltuit bani si nervi si timp pt inspectia la titularizare etc

    1. Așa am înțeles și eu adresa oficială: NU ne pasă de elevi! Doar bugetul ne interesează!
      Se numește “respect”…

  5. Jegoshi!!!!! Nu le-a cerut nimeni liber pentru 2 iunie contra recuperare. Sa-si bage undeva” liberele” si ”punțile” de tot rahatul și să lase program de școală atunci când e de școală! Dacă părinții vor minivacanțe în plus pentru copii au oricum posibilități nelimitate de a le motiva absențele!!

  6. Când să recuperăm, ce idee e asta? Iar ne prefacem? Copiii nu mai prea vin nici la orele normale, la recuperări nicidecum. De-asta merg lucrurile prost în țara asta, că acțiunile sunt doar pe hârtie.

  7. Deci a mințit din nou doamna DECAdentă.

    Majorările salariale se recuperează rapid la bugetul de star prin:
    1. nerecuperarea orelor
    2. echivalarea competențelor
    3. returnarea la buget a cas, cass si impozit

    Cine câștigă?
    Acoliții politrucilor, care nu au participat la grevă!

    1. Este imposibil de recuperat până pe 16 iunie! Nu este in regula sa introducem conținuturile pierdute în grevă , in planificarea pe anul viitor, nu vom fi plătiți pentru a preda aceste conținuturi! Să le învețe elevii singuri la vară!!

      1. Oricum elevii vor învăța singuri la vară, dar macar veniți la orele normale de curs. Elevii din clasele de liceu s-au dus azi la școală (la un liceu renumit din Focșani🙄) și nu e nimeni, dai cu tunul și nu găsești un profesor la clasă!!!!!

  8. de ce doar pana in date de 16.06.2023?!?!?!??! de ce nu s-a dat un interval, sa spunem in primele 2 saptamani din septembrie? special pentru a nu putea fi platiti….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Astăzi primesc cei 500 de lei pentru tichetele educaționale pentru rechizite aproape 100.000 de beneficiari care au deja carduri / Cei care au intrat în program anul acesta vor primi cardurile în octombrie și banii în noiembrie, la 2 luni după începerea școlii

Peste 97.000 de beneficiari care au deja cardurile pentru tichetele educaționale din programul „Sprijin educațional, pe bază de tichete sociale pe suport electronic, pentru elevii cei mai dezavantajați”, primesc azi…
Vezi articolul

OFICIAL Listele profesorilor care iau prime de 1.500 de lei vor fi realizate de inspectoratele școlare până pe 15 iulie, prevede ordonanța de urgență adoptată de Guvern / Cei care intră în sistem, în urma concursului de Titularizare 2023, nu beneficiază de prime anul acesta

Până la data de 15 iulie, inspectoratele școlare vor elabora listele finale ale profesorilor care iau prime de 1.500 de lei, potrivit ordonanței de urgență publicate în Monitorul Oficial. Este…
Vezi articolul

40% din elevii dezavantajați, majoritatea din mediul rural, nu au făcut școală online / Elevii fără acces la educație au pierdut 24 de săptămâni de școală – Raport al World Vision România, la 1 an de la prima zi de școală online

La un an de la prima zi în care școlile din România s-au închis, iar educația a trecut în mediul online, 40% dintre elevii din mediile defavorizate, majoritatea înscriși la…
Vezi articolul