Rectorul Universității “Petre Andrei” din Iași a fost condamnat definitiv la 1 an cu suspendare, pentru instigare la fals intelectual

1.291 de vizualizări
Rectorul Universității “Petre Andrei” din Iași, Sorin Bocancea, a fost condamnat definitiv de Curtea Supremă la 1 an de închisoare cu suspendare pentru instigare la fals intelectual, transmite Ziarul de Iași. În cadrul aceluiași dosar, lectorul Dan Drugă a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.

Decizia a fost luată ieri, de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Procurorii DNA Iași au acuzat că, în perioada decembrie 2015 – 3 iunie 2016, Dan Drugă, titular de curs la disciplinele Teoria Generală a Dreptului și Drept penal, ar fi cerut 18.900 de lei de la un student pentru a-l promova pe acesta direct în anul III, deși acesta nu susținuse examenele obligatorii anilor de studii, nu ar fi fost la cursuri și nu și-ar fi achitat taxele de școlarizare prezăvute de regulamentul universității.

„În acest context, la data de 06 iunie 2016, inculpatul Drugă Dan – Florin a primit cu titlu de mită, de la studentul respectiv, suma de 19.000 lei, din care, pentru «ajutorul» acordat, a remis ulterior inculpatului Melinte Dan 3.500 lei, ocazie cu care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante“, spun anchetatorii, citați de ziaruldeiași.ro.

Procurorii l-au acuzat pe rectorul Sorin Bocancea că, în ziua flagrantului, pentru a îngreuna ancheta procurorilor, nu a predat organelor de anchetă cataloagele aferente anului I de studiu de la Facultatea de Drept.

Pe 7 iunie 2016, “inculpatul i-a determinat pe inculpații Bucuci Mark și Bo­can­cea Antonie Cristian, cadre didactice în ca­drul aceleiași instituții, să facă mențiuni necorespunzătoare adevărului în «Catalogul pentru examene/verifi­cări/colocvii» pentru Anul 1, prin care se atesta în fals faptul că studentul respectiv obținuse note de trecere la șase materii, în con­dițiile în care acesta nu a susținut în fapt acele examene“, se arată în rechizitoriul citat de Ziarul de Iași.

Curtea Supremă a decis definitiv pe 25 iunie 2019 și condamnarea fratelui rectorului, Cristian Antonie Bocancea, la 1 an și 4 luni de închisoare cu suspendare pentru fals material în înscrisuri oficiale și fals intelectual. El a mai primit și interdicția de a mai exercita funcția de profesor universitar, timp de doi ani. Mark Bucuci a fost de asemenea condamnat la 1 an de închisoare cu suspendare pentru fals intelectual.

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Arhiepiscopia Romano-Catolică: Nu avem cunoştinţă de probleme structurale la clădirea internatului din Odorhei / Deca: Expertizarea clădirii nu a fost făcută. Era în sarcina celor care sunt proprietari sau care o administrează

Arhiepiscopia Romano-Catolică din Alba Iulia, în proprietatea căreia se află clădirea internatului din Odorheiu Secuiesc care s-a prăbuşit parţial luni, afirmă că nu are cunoştinţă ca imobilul să fi avut…
Vezi articolul

VIDEO Cosmin Prelipceanu, derapaj în direct, la Digi24: ”Să-i scăpăm pe copii de părinții lor. Asta trebuie să facă școala”/ Sorin Cîmpeanu, invitat în emisiune: ”Nu pot să fiu părtaș la această afirmație”

Moderatorul de televiziune Cosmin Prelipceanu a înregistrat un derapaj în direct, marți seară, în timpul emisiunii de la Digi24, atunci când, în timpul unui dialog cu ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu,…
Vezi articolul

„La nivel de sistem, foarte puțină valoare adăugată este produsă de școlile private”, iar școlile publice au rezultate mai bune în ansamblu – Andreas Schleicher, expert OCDE, pe baza rezultatelor testării internaționale PISA 2022

Școlile private produc „foarte puțină valoare adăugată” la nivel de sistem educațional, iar dacă sunt eliminate elementele socio-economice școlile publice au rezultate finale mai bune, a apreciat, în dezbaterea „PISA…
Vezi articolul

Ministrul Educației a vorbit despre clarificarea statutului juridic al unor „diplome europene” de licență, master sau doctorat și al alianțelor de universități europene, la o reuniune a miniștrilor educației din statele membre ale Uniunii Europene

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a participat la reuniunea miniștrilor responsabili cu învățământul superior, cercetarea și inovarea din statele membre ale Uniunii Europene, care a avut loc la Paris, potrivit unui…
Vezi articolul