BREAKING Cei 45 de studenți de la Drept “care au fraudat mai multe examene” au fost exmatriculați – a anunțat rectorul de la Universitatea din București. Marian Preda: Validez propunerea de exmatriculare ca urmare a fraudei constatate

24.270 de vizualizări
Marian Preda
Marian Preda / Foto: INQUAM Photos – George Călin
Cei 45 de studenți de la Drept “care au fraudat mai multe examene” au fost exmatriculați, a decis rectorul de la Universitatea din București. “În calitate de rector al Universității din București, validez propunerea de exmatriculare ca urmare a fraudei constatate” de Consiliul Facultății de Drept, a anunțat astăzi Marian Preda. “Pentru fraudarea examenelor nu există decât o singură sancțiune, și anume exmatricularea”, a precizat rectorul, în cadrul unei declarații de presă.

“Dovezile care stau la baza deciziilor arată, fără niciun dubiu, că studenții în cauză au încălcat în mod evident și în mod repetat, la mai multe examene din sesiune, regulamentele facultății și universității. Avem și mărturii ale studenților care au recunoscut, în cadrul discuțiilor avute cu reprezentanții facultății, că au fraudat examenele”, a declarat rectorul Universității din București, Marian Preda.

  • Edupedu.ro a transmis LIVE VIDEO declarația rectorului Marian Preda:
Anunțul făcut de Marian Preda, rectorul Universității din București:
  • Intervenția mea de astăzi este în legătură cu situația de la Facultatea de Drept a Universității din București și cu propunerea Consiliului Facultății de exmatriculare a 45 de studenți care au fraudat mai multe examene din sesiunea de iarnă a acestui an universitar.
  • Este o situație care a suscitat în ultimele zile atenția întregii opinii publice și cred că este momentul să vin în fața dvs. cu o serie de clarificări în calitatea de rector al Universității din București.
  • Am analizat cu mare atenție propunerea de exmatriculare transmisă de Consiliul Facultății de Drept pe care am discutat-o și cu colegii mei prorectori. Am discutat cu conducerea facultății, am citit memoriul studenților în discuție și i-am ascultat pe cei doi dintre ei care ne-au solicitat acest lucru.
  • Dovezile care stau la baza deciziilor arată, fără niciun dubiu, că studenții în cauză au încălcat în mod evident și în mod repetat, la mai multe examene din sesiune, regulamentele facultății și universității.
  • Avem și mărturii ale studenților care au recunoscut, în cadrul discuțiilor avute cu reprezentanții facultății, că au fraudat examenele. În consecință, Consiliul Facultății de Drept format din cei mai reputați specialiști în drept la nivel național a votat cu o largă majoritate pentru propunerea de exmatriculare.
  • În fața acestor evidențe, regulamentele în vigoare ale Facultății de Drept și normele pe care se întemeiază activitatea academică a Universității din București ne conduc la un singur răspuns instituțional legal. Nu aș vrea să trecem ușor peste componenta morală a acestei situații, cu atât mai mult cu cât actualii studenți ai Facultății de Drept sunt cei care vor înfăptui justiția în viitor, iar un stat puternic, un stat de drept are nevoie de juriști corecți, integri și buni profesioniști.
  • Prin urmare, în calitate de rector al Universității din București validez propunerea de exmatriculare ca urmare a fraudei constatate cu o largă majoritate de Consiliul Facultății de Drept.
  • Menționez că, în luarea deciziei, Consiliul Facultății de Drept a aplicat regulamentul actual care spune clar că pentru fraudarea examenelor nu există decât o singură sancțiune: exmatricularea. Este o situație dificilă pentru noi ca universitate și pentru mine ca rector, dar și ca profesor și părinte, pe care mi-aș fi dorit să o putem evita prin măsuri de prevenție.
  • În acest caz am avut de ales între a aplica regulamentele facultății și ale Universității, validând sancțiunea de exmatriculare care unora li se poate părea dură și prin numărul mare de studenți sancționați, și lipsa oricăror sancțiuni pentru practici dovedit frauduloase, o alternativă inacceptabilă la Universitatea din București.
  • Mutarea activității academice în mediul virtual vedem, iată, că e un proces dificil, care necesită adaptare continuă, un proces în care avem nevoie de eforturi constante, susținute din partea tuturor profesori și studenți.
  • Pandemia se adaugă altor schimbări majore pe care le-au traversat învățământul și societatea în general în ultimele decenii. Unele dintre ele, precum scăderea dramatică a calității educației la toate nivelurile, au generat efecte negative și în învățământul superior, afectat de masificare, de procesul Bologna, de apariția fabricilor de diplome, de subfinanțarea universităților performante, de lipsa de finanțare a cercetării și de multe altele.
  • La toate aceste probleme structurale s-a adăugat în ultimul an pandemia. În cadrul Universității din București avem discuții constante despre îmbunătățirea procesului didactic, despre îmbunătățirea relațiilor student-profesor, despre educația centrată pe nevoile studentului și pe cele ale societății.
  • Primul pas în rezolvarea oricărei probleme este recunoașterea ei. Trebuie să recunoaștem cu toții că astfel de situații sunt simptome pentru problemele mai profunde ale învățământului universitar, probleme originate atât la noi, profesori și studenți, cat și la mediul social în care funcționăm și pe care avem datoria să-l înțelegem și, pe cât posibil, să-l influențăm în bine. Dar schimbarea trebuie să înceapă cu noi, profesorii.
  • Nu putem cere studenților noștri să fie integri, atâta timp cât încă mai avem profesori în universitate asupra cărora mai sunt sesizări cu privire la comportamentul lor sau la lipsa de integritate. În acest sens, voi solicita nu doar colegilor de la Drept, ci și celor din întreaga noastră comunitate academică să reflecteze asupra contextului actual, să propună, să discute și să implementeze măsuri în câteva direcții strategice.
  • E nevoie de o mai bună adaptare a procesului de predare-învățare la societatea digitală și la generațiile actuale de studenți, profund diferite de generațiile noastre, ale profesorilor lor.
  • Creșterea exigențe în învățământ, și e foarte bine dacă se întâmpla acest lucru, trebuie în mod obligatoriu corelată cu creșterea calității și a performanței profesorilor. Criza pandemică și efectele ei vor trece, pentru ea s-au găsit vaccinuri, criza educației accentuate de pandemie va trebui să-și găsească și ea propriile vaccinuri care să le furnizeze anticorpi.
  • Voi demara ample consultări cu studenții de la toate facultățile noastre, astfel încât vocea studenților să poată să ne conducă spre cele mai bune decizii.
  • Cred că trebuie să supervizăm mai bine procesul de evaluare a profesorilor de către studenți, pentru a preveni situațiile disfuncționale.
Informații de background

Amintim că Decanul Facultății de Drept i-a înaintat rectorului propunerea de exmatriculare a 45 de studenți din anul I, pentru că “au conlucrat pe grupuri de comunicare Whatsapp, în paralel cu desfășurarea examenelor online supravegheate audio/video de profesorii titulari”, cu scopul de a rezolva “împreună” subiectele de la unele dintre examenele scrise susținute online în luna februarie 2021″, după cum a precizat Universitatea.

Rectorul Universității din București a anunțat astăzi decizia în cazul celor 45 de studenți de la Drept propuși a fi exmatriculați. “Astăzi, 2 martie 2021, Rectorul Universității din București, profesorul Marian Preda, va susține o declarație de presă cu privire la propunerea Facultății de Drept de exmatriculare a 45 de studenți care au conlucrat în vederea fraudării unor examene din sesiunea de iarnă 2021 a anului I”, a anunțat în cursul după-amiezii Universitatea din București, într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Comunicatul integral al Universității din București:

Declarație de presă a Rectorului Universității din București, profesorul Marian Preda, cu privire la propunerea Facultății de Drept de exmatriculare a 45 de studenți care au fraudat examenele din sesiunea de iarnă 2021

Astăzi, 2 martie 2021, Rectorul Universității din București, profesorul Marian Preda, va susține o declarație de presă cu privire la propunerea Facultății de Drept de exmatriculare a 45 de studenți care au conlucrat în vederea fraudării unor examene din sesiunea de iarnă 2021 a anului I.

Declarația va fi susținută online, pe pagina de Facebook a Universității din București (www.facebook.com/unibuc.ro), începând cu ora 14:00.

Amintim că vineri, 26 februarie 2021, ca urmare a sesizărilor formulate de o serie de studenți, sesizări însoțite de dovezi certe, pertinente și concludente cu privire la fraudarea unor examene în sesiunea derulată în luna februarie a.c., Consiliul Facultății de Drept și Decanul Facultății de Drept a Universității din București a înaintat Rectorului UB propunerea de exmatriculare a 45 de studenți din anul I.

Studenții pentru care s-a propus exmatricularea au conlucrat pe grupuri de comunicare Whatsapp, în paralel cu desfășurarea examenelor online supravegheate audio/video de profesorii titulari. Scopul conlucrării a fost identificarea răspunsurilor și rezolvarea împreună a subiectelor de la unele dintre examenele scrise susținute online în luna februarie 2021.”

Edupedu.ro a publicat în exclusivitate săptămâna trecută informația că mai mulți studenți din anul I de la Facultatea de Drept a Universității din București au fost propuși pentru exmatriculare, pe motiv de fraudare a mai multor examene. „Sunt două grupuri alcătuite de studenți din anul I unde rezolvau în comun subiectele, existau schimburi și chiar filmulețe în care unii studenți explicau metode de copiere și cum să își așeze ecranele astfel încât să aibă acces la o sursă de inspirație”, au explicat sursele pentru Edupedu.ro.

Informația a fost confirmată apoi pentru Edupedu.ro de către decanul Facultății de Drept. „Nu am mai avut în istoria facultății și nici a universității o astfel de situație, este o premieră”, a declarat atunci decanul Răzvan Dincă. Acesta a precizat că situația este cu atât mai gravă fiind vorba de oamenii școliți să devină viitorii magistrați, avocați, juriști, profesioniști ai dreptului, deci tocmai cei care ar trebui să practice echitate și corectitudine și să judece conform acestor valori.

Reprezentanții studenților Facultății de Drept au reacționat vineri seară într-un comunicat de presă în care nu au făcut nicio referire la fraudarea examenelor de către cei 45 de colegi propuși oficial spre exmatriculare, au transmis în schimb că „studenții reprezentanți în Consiliul Facultății au agreat, unanim, ideea că forma de evaluare trebuie să urmeze forma de desfășurare a activității didactice – dacă seminarele s-ar desfășura fizic, examenele s-ar desfășura fizic, dacă seminarele s-ar desfășura online, examenele s-ar desfășura online.”

Marian Preda / Foto: Inquam Photos – George Calin

Citește și:

EXCLUSIV Barna, reacție în privința postării USR Tineret: A fost un text nepotrivit / Să trișezi la examene e greșit și aici nu trebuie să existe nuanțe

Vicepreședintele USR Tineret, Ciprian Constantinescu, despre postarea care compara exmatricularea studenților de la drept care au copiat cu o execuție publică: „E o poziție redactată de mine”

USR Tineret, despre propunerea pentru exmatriculare a 45 de studenți de la Drept: Execuțiile publice sunt o rămășiță medievală demnă de regimurile absolute sau teocratice / Nu putem sta muți atunci când în România se formează generații de magistrați în spiritul cruzimii și răzbunării

Cîmpeanu, despre scandalul studenților la Drept propuși spre exmatriculare pentru copiat la examene: Nu suntem pregătiți pentru o evaluare online, inclusiv pentru securizare și asigurare / E un caz, nu înseamnă că e singurul

Decanul Facultății de Drept, despre cei 49 de studenți propuși pentru exmatriculare: „Nu am mai avut în istoria facultății și nici a universității o astfel de situație, este o premieră”

BREAKING Facultatea de Drept va înainta Rectorului Universității din București propunerea de exmatriculare a 45 de studenți din anul I / Începând cu sesiunea din vara anului 2021, examenele și colocviile din toate programele de studii de la Drept se vor desfășura față în față

EXCLUSIV 49 de studenți de la Facultatea de Drept a Universității București, propuși spre exmatriculare pentru fraudarea mai multor examene


12 comments
  1. Facutatea de Drept din cadrul Univeritatii Bucureti, a aratat intregii tari, un adevar pe care il sitam de mult cu totii: Dreptatea este pentru catei. Se aplica celor mici si slabi.
    Atata timp cat, studentii anului I sunt preluati in cadrul acestei facultati de catre profesori CONDAMNATI PENAL DEFINITIV nu exista niciun fundament logic si moral pentru un asemenea gest.
    Corul absolut obscen al chiotelor de aprobare din partea celorlalte Universitati din tara pentru aceasta executie publica se constituie intr-o superba incercare de a ascunde mizeria sistemului prin sacrificarea celor patruzeci si ceva de catei care faceau facultatea din dormitor.
    Acum s-a facut dreptate. Vom avea justitie.

    PS Nu am nicio legatura cu vre-un astfel de exmatriculat. Mi-e sila de ipocrizie. Atat

  2. Ar trebui verificati si cadrele didactice; ce fac la admiteri la universitate.
    De ex la Universitatea de arta si design Cluj. Sau La UBB Cluj.
    Unii dintre ei ar trebui macar indepartati de la catedra.

  3. De cand lumea si pamantul frauda (dovedita) la examen se pedepseste cu o nota intre 1 si 3, iar studentul se elimina din examen. Dar de peste 1 an poporul vrea o tara ca afara si arunca namol pe dascali. Acum poporul are o tara ca afara si dascali dupa dorinta sa. Nu inteleg de ce se inflameaza poporul.

  4. Care student sai elev nu a copiat la viata lui, macar o data?. Niste idioti de profesori!
    Uite asa se aleg si delationistii dintre elevi..Parca un examen insemna ceva..Meritau iertare!

  5. V-a plesnit moralitatea și dreptatea pe seama acestor tineri care au explorat o idee. S au lăsat duși de val. Multi dintre ei sunt sigur că sunt copii deosebiți. Merita o a doua șansă. Pe care însă nu o vor primi pentru că pe adulți i a lovit sentimentul dreptății. Cum de nu va lovește în conștiința acest sentiment când vedeți cum iau decizii favorabile intereselor uneia dintre părți actualii judecatori (dau exemplu așa în scurt băncile – cămătarii României)? Nu voi i ați scos judecători? Vă arătați micimea, și de gândire și de comportament. Va este greu să organizați o reexaminare pentru 50 de studenți! Avea dreptate Marin Sorescu ” uitați-vă voi la cei mici, ce să învețe de la ăi mari? “

      1. @B
        este firea umana, s-a ivit ocazia sa promoveze niste examene usor si au profitat de ea, crezi ca in alte tari nu se intampla? Ce-i grav aici e alta, ca s-a apucat vreun frustrat sa-si denunte colegii si in loc sa-l ignore l-au luat in serios, ajungandu-se atat de departe, nu face decat sa reflecte negativ asupra lor.

        1. @ron
          Nu, nu e firea umana. E rezultatul lipsei generalizate de educatie si dovada (daca mai era nevoie), din pacate, a faptului ca hotia, smecheria, frauda, mistocareala sunt adanc inradacinate in gena natiei.
          PS. Studiu de caz: daca ma duc la piata si vad un mar pe un colt de taraba, iar vanzatorul sta cu spatele, inseamna ca mi s-a oferit ocazia sa-l fur? Si o fac?
          PS 2. Dupa tine (si sunt convins ca nu esti singurul care crede asta), nu e grav ca au incercat sa fure, ci ca n-au reusit sa-si acopere urmele, nu?
          PS 3. Vezi ca notele se dau, oriunde in lumea asta, pentru cat stii, cat ai invatat, nu sunt pe post de pedeapsa.
          PS 4. Si tu, si “justitia” de mai sus, va incadrati perfect in peisaj.

        2. Un frustrat?Adică unul care învață si nu fură. De ce ar avea niste trisori mai multa valoare ca o persoana cinstită care învață si isi vede de treaba lui?De cand niste hoti au mai multa valoare ca zecile de studenți care învață ?De ce sa fie acoperiți de noroi generații întregi de absolvenți pentru niste loaze?

      2. Corect. Dreptatea presupune moralitate. Justitia presupune probitate. Odata ce ai incercat CEL PUTIN O DATA sa o incalci, nu ai dreptul sa devii vreodata membru in acest sistem. E ca si cum ai pune un pedofil care si-a ispasit pedeapsa director de gradinita.

    1. nici nu era nevoie de vreo reexaminare, sa le fi pus 1 la acele examene si gata, sa ia restantele daca pot si vor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Burse de performanță de 1.200 de lei și burse sociale de 1.050 de lei pentru studenții de la Universitatea din București, din anul universitar 2023-2024. Instituția a publicat metodologia de acordare, calendarul etapelor și modele de cereri – documente

Bursele de performanță vor fi de 1.200 de lei și bursele sociale de 1.050 de lei pe lună, pentru studenții Universității din București, după ce instituția de învățământ superior a…
Vezi articolul

Standardele minimale pentru titlurile de conferențiar și profesor universitar, diploma de doctor și atestatul de abilitare, puse în dezbatere publică de Ministerul Educației, cu întârziere

Standardele minimale naționale necesare și obligatorii pentru acordarea titlurilor de conferențiar și profesor universitar, a atestatului de abilitare și a diplomei de doctor, propuse de CNATDCU, au fost puse în…
Vezi articolul

Miza blocării doctoratelor de la publicare – Finanţări de peste 240 milioane de lei pe an, indemnizaţie de 50% din salariul minim brut pe lună / Plus: restituirea banilor în instanță, dacă sporul este primit în urma unui doctorat plagiat

Universităţile au primit în anul 2018 finanţări pentru granturi doctorale de peste 240 milioane de lei, potrivit raportului Consiliului pentru Finanţarea Învăţământului Superior (CNFIS). Publicarea tuturor tezelor de doctorat, anunțată…
Vezi articolul

Din anul universitar viitor, 50.000 de studenți cu burse sociale ar putea beneficia de vouchere în valoare de 1.500 de lei și de plata chiriei, anunță ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș

Din anul universitar 2023-2024, studenții care au burse sociale ar putea să primească vouchere de 1.500 de lei și să le fie plătită chiria, după cum a declarat, pentru Edupedu.ro,…
Vezi articolul