Rectorul Universității “Aurel Vlaicu” din Arad, prof. Univ. dr. Ramona Lile, este “vinovată de săvârșirea plagiatului”, mai precis “plagiat masiv de blocuri de texte” în mai multe articole științifice pe care le semnează în calitate de coautor, a constatat Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI). Cazul se afla pe agenda Consiliului de câțiva ani, iar decizia de plagiat, luată în ianuarie, a fost publicată săptămâna trecută, după ce a fost avizată de Ministerul Educației. CNECSDTI a decis retragerea și/sau corectarea tuturor lucrărilor în cauză, retrogradarea academică și suspendarea dreptului de a se înscrie la concurs pentru ocuparea unei funcții de conducere, dar nu și destituirea din funcția de conducere. Iar conducerii universității (Rector și Senat) Consiliul recomandă “să respecte și să aplice” prevederile legale privind buna conduită în cercetare.
- Edupedu.ro a încercat în mod repetat, luni, să o contacteze pe Ramona Lile. Reprezentante ale rectoratului Universității Aurel Vlaicu (UAV) au spus telefonic, inițial, că aceasta este la cursuri, apoi nu au mai răspuns deloc la apeluri. Edupedu.ro a cerut un punct de vedere al rectorului Ramona Lile și prin e-mail și îl va publica în momentul în care îl va primi.
Consiliul de Etică a constatat, în șase din șapte texte analizate, “plagieri masive, constituite din blocuri de texte preluate, majoritar, fără modificări ulterioare și fără citarea de rigoare”. Forul constată că este vorba despre “șase cazuri de plagiat colectiv”, Ramona Lile semnând în calitate de coautor. Modelul “comun de plagiere sugerează că plagiatul colectiv a avut un numitor comun, fie într-o persoană comună în toate echipele de semnatari, fie în cultura organizațională”.
Instituția mai notează că în mai multe cazuri celălalt coautor și-a asumat răspunderea și s-a declarat autor unic, ceea ce ar absolvi-o pe Ramona Lile de răspundere, dar notează că “niciuna dintre persoanele care s-au declarat responsabile de încălcarea deontologiei de autorat nu s-a declarat ca autor unic al textelor colective dovedite ca plagiat, înainte de dezvăluirile Revistei 22” – prima care a semnalat cazul și a sesizat Consiliul de etică în cercetare. CNECSDTI notează că nu există certificare prin documente juridice a afirmației că lucrările respective au, de fapt, autor unic.
Dacian Dragoș, CNECSDTI: Am adresat recomandările conducerii Universității, deoarece conducerea Universității nu este numai rectorul
CNECSDTI a luat decizia pe 28 ianuarie, însă, potrivit președintelui acestui for, Dacian Dragoș, “hotărârea a primit săptămâna trecută avizul Ministerului”, conform procedurilor. El a precizat pentru Edupedu.ro că decizia “poate fi contestată în instanță, după ce se realizează o procedură prealabilă la Consiliul Național de Etică, în 30 de zile”.
Potrivit lui Dacian Dragoș, sancțiunile și recomandările au destinatar diferit: “aplicarea sancțiunilor revine în sarcina Ministrului Educației, iar aplicarea recomandărilor revine universității respective”. În privința sancțiunilor, el e a precizat că acestea “au fost decise de Consiliu dintr-o serie mai largă de posibile sancțiuni, prevăzute la art. 14 din Legea 206/2004”. Iar întrebat despre recomandări, care în acest caz ajung chiar la rectorul pentru care a fost constatat plagiatul, el spune că destinatarul este conducerea universității, în ansamblu: “Am adresat recomandările conducerii Universității, deoarece conducerea Universității nu este numai rectorul. Noi înțelegem să avem și o funcție educativă pentru mediul universitar și de cercetare, nu doar sancționatorie, să recomandăm bune practici, în spiritul eticii cercetării.”
- De notat că, printre sancțiunile prevăzute la articolul 14 din Legea 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, pentru abaterile de la conduită Consiliul național de Etică poate stabili inclusiv “destituirea din funcția de conducere din instituția de cercetare-dezvoltare” sau “desfacerea disciplinară a contractului de muncă”.
Prin grupul de lucru CNECSDTI care s-a ocupat de caz, format din profesorii Dumitru Sandu, Emanuel Socaciu, Lucian Nastasa Kovacs, Consiliul a decis următoarele:
Sancțiuni:
- Retragerea și/sau corectarea tuturor lucrărilor publicate prin încălcarea regulilor de bună conduită, astfel cum se detaliază la pct. 2.3 din prezentul raport, cu mențiunea explicită în versiunea online a revistelor de specialitate că lucrarea respectivă a fost înlăturată/corectată ca urmare a Deciziei CNECSDTI de constatare și sancționare a plagiatului;
- Retrogradarea de la gradul de profesor universitar la cel de conferențiar universitar;
- Suspendarea, pe o perioadă determinată de timp de 5 ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcții superioare ori a unei funcții de conducere, de îndrumare și de control sau ca membru în comisii de concurs.
Recomandări pentru Comisia de Etică a Universității Aurel Vlaicu din Arad:
- Respectarea și aplicarea dispozițiilor legale din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică (…)
Recomandări pentru Conducerea (Rector și Senat) a Universității:
- Respectarea și aplicarea dispozițiilor legale din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică (…)
În decizia sa, CNECSDTI notează că asupra textelor plagiate se pronunțase, anterior, Comisia de Etică a UAV, care fie a considerat, în privința unor lucrări, că sunt nesemnificative abaterile, fie a notat că lucrările în cauză ar fi fost asumate integral de alți co-autori, așa că Ramona Lile nu ar putea fi acuzată de plagiat. CNECSDTI contestă, însă, constatările Comisiei de Etică a Universității.
Consiliul Național de Etică mai notează că Ramona Lile a mai fost sancționată cu avertisment scris și retragerea unor lucrări în 2012, acum fiind vorba despre “a doua abatere de la etică”. Potrivit propriului CV al Ramonei Lile, 2012 a fost anul când aceasta a devenit rector.
Istoria cazului, pe scurt:
Hotărârea Consiliului de Etică reface istoricul acestui caz. Inițial, în 2016, un dosar pe această temă a fost depus la CNADTCU, instituție care a spus că dosarul este de competența CNECSDTI. În 2017, la Consiliul de Etică era depusă o nouă sesizare, formulată de Revista 22, care susținea că prof. Univ. dr. Ramona Lile a plagiat în cel puțin 12 lucrări. În 2016, asupra acuzațiilor de plagiat se pronunțase și Comisia de Etică a Universității Aurel Vlaicu, aceasta respingând acuzațiile – în unele cazuri pentru că ar fi fost abateri nesemnificative, în altele pentru că plagiatele constatate au fost asumate de co-autori ai lucrărilor plagiate.
Ce a constatat Consiliul Național de Etică – texte plagiate
1. În lucrarea “Managementul producției”, autori Ramona Lile, Leonard Bălan, Editura Universității Aurel Vlaicu, 2008 pp 75-77: textul “conține cel puțin un plagiat de bloc de texte de timp mozaic, cu foarte puține ștergeri sau înlocuiri de cuvinte”, după o lucrare din 2002. Comisia de Etică a UAV considerase că acele trei pagini reprezentau un procent mic din total și lucrarea nu poate fi considerată plagiat
2. În lucrarea “Tendințele inovării privind tehnologiile informației și comunicării”, autori Radu Cureteanu, Florin Isac, Ramona Lile, Analele Universității C-tin Brâncuși, 2010, se constată: “articol plagiat în proporție covârșitoare după un raport de cercetare din Grecia”, din 2009. Comisia de Etică a UAV considerase că nu poate fi considerat plagiat pentru că articolul original a fost retras de pe Internet, dar CNECSDTI arată că la data întocmirii propriei evaluări articolul era încă disponibil online, iar “retragerea de pe Internet (…) nu anulează nicicum culpa morală a plagiatului”.
3. În lucrarea “Organizational Cultures”, autori Leonard Segiu Bălan, Ramona Lile, în “Management agricol, Seria I, vol. XV (2), Editura Agroprint, 2014, se constată “plagiat masiv, cu blocuri de texte preluate fără niciun fel de citare, după “Organisational Cultures”, Diana C. Pheysey, Routledge, 1993. Comisia de Etică a UAV a constatat plagiatul, dar a susținut că Leonard Sergiu Bălan și-a asumat vina ca autor unic. Consiliul de etică arată că “nu există (…) niciun document juridic care să certifice că un articol semnat de către doi autori are, în fapt, un singur autor”.
4. În lucrarea “Total Ouality Management and the Development of Competing Values Framework”, Ramona Lile și Leonard Sergiu Bălan, în “Managfement agricol, Seia I, vol. XVI (2)”, Editura Agroprint, 2014, se constată: “plagiat masiv, cu blocuri de texte preluate fără niciun fel de citare” dintr-un material publicat în 2006. Și în acest caz Leonard Bălan și-a asumat vina ca autor unic, potrivit Comisiei de Etică a UAV, fără să existe, însă, un document juridic care să certifice acest lucru.
5. În lucrarea “The Relation Between Business Case and Knowledge Management, autori Ramona Lile, Leonard Sergiu Bălan, în “Management agricol, Seria I, vol XVI (2)”, 2014, se constată: “plagiat masiv, cu blocuri de texte preluate fără niciun fel de citare, după o lucrare străină din 2003. Comisia de Etică a UAV susținuse că textul “conține în proporție de 14% elemente suprapuse”, care nu constituie fondul lucrării. CNECSDTI constată însă că tot textul conține cuvinte preluate după original, inclusiv “constituirea sumarului și a concluziilor”. Și în acest caz Leonard Bălan și-a asumat vina ca autor unic, fără ca acest lucru să fie certificat printr-un document juridic.
6. În lucrarea “Managing the Innovation”, Ramona Lile, Adrian Lile, în “Theoretical Developments in Contemporary Economics”, Editura Mirton, 2008, se constată “plagiat masiv, cu blocuri de texte preluate fără niciun fel de citare”, după original – un articol publicat în Anglia, în 2003.
7. În lucrarea “Organization for Quality”, Ramona Lile, Adrian Lile, în “Theoretical Developșments in Contemporary Economics”, Editura Mirton, 2008, “toate cele 7 pagini (…) sunt preluate cuvânt cu cuvânt” din articolul original, publicat în Anglia în 2003. Comisia de Etică a UAV afirmase că nu se poate susține acuzația de plagiat, dar CNECSDTI arată că “simplul fapt că articolul suspect de plagiat citează la bibliografie articolul original nu este o probă de citare corectă. Absența citărilor din conținutul capitolului care a preluat copy-paste pagini întregi fără ghilimele și fără specificarea paginilor de unde a fost luat textul este probă de malpraxis în domeniu (…).