Rectorul Universității Aurel Vlaicu din Arad, Ramona Lile, a pierdut procesul prin care cerea anularea deciziei că a plagiat / Ea poate face recurs

2.130 de vizualizări
Ramona Lile, intr-un mesaj de promovare a Universitatii Aurel Vlaicu / Foto: Captura – Facebook.com
Rectorul Universității Aurel Vlaicu din Arad, Ramona Lile, a pierdut în primă instanță procesul prin care ea contesta decizia prin care Consiliul Național e Etică a constatat că a plagiat și recomanda retrogradarea ei, proces ce a durat un an și jumătate.

Pe 16 decembrie, în dosarul judecat la Secția Contencios Administrativ, având ca obiect “anulare act”, Curtea de Apel Timișoara a decis respingerea acțiunilor formulate de Ramona Lile și de universitatea pe care aceasta o conduce împotriva Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Ministerului Educației și Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI), cu privire la decizia CNECSDTI de la începutul anului 2021, ce o viza pe Lile.

  • Prin acea decizie, Consiliul constata că rectorul UAV Arad este vinovat de “plagiat masiv de blocuri de texte” într-“unul dintre cele mai grave cazuri de plagiat din cercetarea academică românească de după 1989” și recomanda retrogradarea ei de la gradul de profesor universitar la cel de conferențiar universitar. Edupedu.ro a semnalat, în aprilie 2021, că decizia instanței a fost aplicată printr-un ordin de ministru. În pofida verdictului de plagiat, însă, Ramona Lile a rămas în funcția de rector la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad.

Ramona Lile poate face recurs la decizia Curții de Apel Timișoara în termen de 15 zile de la comunicare.

Pe e altă parte, cu 3 zile înaintea verdictului, aceeași instanță admitea o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu privire la constituționalitatea prevederilor unor articolelor din Legea Educației Naționale (art. 324 lit. e)), respectiv din Legea privind etica în cercetarea științifică (art. 14 alin. 1 lit. e)) referitoare la posibilitatea retragerii titlurilor universitare sau de retrogradare, ca urmare a abaterilor de la normele e bună conduită.

Decizia instanței a venit la un an și jumătate de la declanșarea procedurilor judiciare, dosarul fiind înregistrat în mai 2021, iar prima ședință – în septembrie 2021. Durata cazului a fost semnalată în octombrie a.c. de Revista 22, care semnala că, între timp, dosarul ajunsese la 2 volume și 367 de file.

Citește și:
Rectorul Universității Aurel Vlaicu din Arad, Ramona Lile, e “vinovată de săvârșirea plagiatului”, în calitate de coautor a 6 articole cu “plagiat masiv de blocuri de texte” – Consiliul Național de Etică a Cercetării / Forul cere retrogradarea, dar nu și demiterea
SURSE: Rectorul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, Ramona Lile, a fost retrogradată academic, adică nu mai este profesor universitar, după acuzațiile de plagiat masiv. Ministerul Educației a sesizat instanța și a cerut o analiză pentru retragerea calității de rector
Revista 22: Cât durează un proces de plagiat? Cazul rectorului din Arad al cărui proces nu a ajuns la judecarea pe fond după un an și jumătate

3 comments
  1. Fă Doamne dreptate până la…capăt. Fărădelegile acestui personaj sunt multe și deosebit de grave. Se impune urgent EXCLUDEREA DIN MEDIUL ACADEMIC ȘI RECUPERAREA VENITURILOR NECUVENITE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Sfaturi pentru predarea online

Elevii care pot face școală online – lista oficială a motivelor și afecțiunilor pentru care pot fi scutiți de prezența fizică a fost completată cu elevii care au în familie persoane cu risc

În ordinul comun al miniștrilor Sănătății și Educației a fost publicată, la articolul 5, lista motivelor și afecțiunilor pentru care elevii pot solicita învățarea online. Pentru preşcolarii/elevii care se află…
Vezi articolul

Așteptările mediului universitar european de la viitorul comisar român responsabil cu Educația, Roxana Mînzatu: „să demonstreze că înțelege cu adevărat că învățământul superior înseamnă mai mult decât predarea unor competențe” / Nemulțumiri față de separarea cercetării de educație, în noua formulă a Comisiei

Separarea cercetării de educație în două portofolii separate, în cadrul viitoarei Comisii Europene, a trezit nemulțumire în rândul responsabililor din mediul universitar european, care apreciază că Roxana Mînzatu, propusă să…
Vezi articolul

Mircea Dumitru, vicepreședintele CNATDCU, despre teza de doctor a lui Cîmpeanu: Voi vorbi direct cu membrii Consiliului general peste câteva zile. Nu există nicio suspiciune de plagiat din câte știu eu

Consiliul General al CNATDCU se va reuni săptămâna aceasta pentru a analiza cererea ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, de a-i fi analizată in integrum teza sa de doctorat, a declarat pentru…
Vezi articolul