Rectorul Universitatății Transilvania din Braşov (UNITBV): Este nevoie de o coordonare din partea statului a activităţilor de sprijin pentru refugiaţii ucraineni

Foto: Facebook.com - UniTBv

Universitatea Transilvania (UniTBv) va încerca să ofere tot sprijinul necesar refugiaţilor ucraineni, însă este nevoie de „luciditate şi coordonare” din partea autorităţilor statului în activităţile de cazare şi sprijin pentru aceştia, a subliniat luni, într-o conferinţă de presă, rectorul UniTBv, Ioan Vasile Abrudan, potrivit Agerpres.

„Noi ne vom strădui să le oferim, la solicitările autorităţilor, ceea ce putem să le oferim: cazare, masă, îndrumare, chiar pregătire o anumită perioadă de timp dacă va fi cazul. Însă, am menţionat „la solicitarea autorităţilor” deoarece – şi este un lucru recent – Guvernul a constituit o platformă privată pe care diverse instituţii ale statului şi entităţi private pot pune la dispoziţie serviciile şi oferta lor pentru refugiaţi”, a declarat Abdrudan într-o conferinţă de presă prilejuită de marcarea Zilei UniTBv.

Acesta a mai spus că „în aceste momente delicate, este nevoie de o coordonare şi mă refer la ultimele zile când au fost mai multe solicitări din partea unor refugiaţi şi acestea au fost adresate mai multor universităţi, acestea şi-au exprimat oferta, dar refugiaţii au ajuns într-un singur loc. De aceea, această activitate de distribuire coordonată a refugiaţilor este foarte importantă în aceste momente. Se manifestă la nivelul comunităţii noastre un entuziasm şi o dorinţă de a-i sprijini pe colegii noştri ucraineni, dar, repet, cred că este nevoie de această luciditate şi coordonare în activităţile de cazare şi sprijin a acestora”,

Potrivit rectorului UniTBV, în prezent, în universitatea braşoveană studiază patru studenţi din Ucraina.

„În primul rând, suntem alături de ei şi de familiile lor, i-am contactat şi le-am oferit sprijinul. Apoi şi de refugiaţi, cu ceea ce putem să le punem la dispoziţie: cazare, masă şi îndrumare. (…) Avem şi parteneri instituţionali în Ucraina şi personal am luat legătura cu ei în acest weekend”, a spus Abrudan, subliniind că în majoritatea cazurilor „situaţia este mai delicată”, însă unii sunt şi „optimişti”, mai transmite Agerpres.

Universitatea Transilvania din Braşov (UNITBV) este o universitate de educaţie şi cercetare ştiinţifică, ce cuprinde 18 facultăţi, cu un număr de aproximativ 20.000 de studenţi şi peste 730 de cadre didactice, fiind cea mai mare din centrul ţării. Ea a fost înfiinţată în 1971, însă o extindere substanţială, prin mărirea numărului de facultăţi, a avut loc în anii 1990-1991.

Exit mobile version