Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a emis, luni, un comunicat în care sunt citate considerațiile rectorului acestei instituții, Remus Pricopie, prezentat și în calitate de fost ministru al Educației și Cercetării, despre nevoia de competență profesională în poziții de conducere ministerială. Singurul exemplu folosit în comunicat este cel al ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, despre care rectorul arată că nu este medic, în condițiile în care promovarea în funcții ministeriale a unor oameni fără pregătire în domeniul acoperit ar fi “cât se poate de periculoasă”.
Arată Remus Pricopie în comunicatul SNSPA, în care nu face referire la alți miniștri decât Vlad Voiculescu, despre care vorbește în contextul incendiului de la Matei Balș:
- “Dorința unor tineri, precum Vlad Voiculescu, de a face politică este de apreciat și de încurajat, dar ușurința, devenită regulă, a partidelor politice de a promova în poziții ministeriale oameni fără pregătire în domeniu (Vlad Voiculescu NU este medic) și fără experiență managerială în gestionarea sistemelor mari (sănătate, educație, cercetare, asigurări sociale etc.) este cât se poate de periculoasă.”
Remus Pricopie afirmă că “nu susțin că prezența unui medic în fruntea ministerului Sănătății reprezintă o garanție absolută pentru rezolvarea rapidă, eficientă și sustenabilă a tuturor problemelor cu care sistemul medical se confruntă, dar este, fără îndoială, o premisă esențială (…)”
Și mai afirmă că poate fi acceptată numirea unor persoane fără pregătire de specialitate la conducerea unor domenii esențiale, dar numai în “țări cu sisteme administrative riguros reglementate” – și n-ar fi cazul României, în opinia rectorului SNSPA.
Comunicatul integral:
“Rectorul SNSPA, Remus Procopie: Este nevoie să găsim urgent echilibrul dintre politic și competență. Fără acest echilibru nu există nici reforme, nici progres
Rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), fost ministru al Educației și Cercetării (2012-2014), prof. univ. dr. Remus PRICOPIE, atrage atenția asupra faptului că această criza profundă în care se află sistemul medical din România impune politici și decizii fundamentate pe analize serioase și consistente, care pot fi coordonate doar de către specialiști, cu o educație solidă și experiență în acest domeniu complex.
Declarație prof. univ. dr. Remus PRICOPIE, Rectorul SNSPA
“Atunci când, pentru ocuparea unor funcții publice, afilierea politică este mai importantă decât competența, nici evitarea unor incidente tragice precum cel de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. dr. Matei Balș” și nici rezolvarea problemelor sistemice nu sunt posibile. Dorința unor tineri, precum Vlad Voiculescu, de a face politică este de apreciat și de încurajat, dar ușurința, devenită regulă, a partidelor politice de a promova în poziții ministeriale oameni fără pregătire în domeniu (Vlad Voiculescu NU este medic) și fără experiență managerială în gestionarea sistemelor mari (sănătate, educație, cercetare, asigurări sociale etc.) este cât se poate de periculoasă. În situații de criză, așa cum este acum cazul în sectorul medical, ai nevoie de autoritate recunoscută public, bazată pe educație solidă de specialitate, pe profesionalism și experiență, și nu impusă politic.
Nu susțin că prezența unui medic în fruntea ministerului Sănătății reprezintă o garanție absolută pentru rezolvarea rapidă, eficientă și sustenabilă a tuturor problemelor cu care sistemul medical se confruntă, dar este, fără îndoială, o premisă esențială pentru o înțelegere corectă și o abordare profesionistă în acest domeniu și în oricare altul. Este greu de crezut și de acceptat că entuziasmul și chiar buna credință a unui ministru ar putea înlocui competența oferită de educația de specialitate (în medie, de 10 ani, în domeniul medical) și de experiența practică, inclusiv managerială, în sistemul de sănătate. Fără un astfel de background, care să ofere o perspectivă completă asupra unui domeniu complex, capacitatea unui ministru de a face judecăți de valoare, de a pune diagnostice și de a identifica soluții viabile este limitată. Criza profundă în care se află sistemul de sănătate impune politici și decizii fundamentate pe analize serioase și consistente, realizate de către specialiști.
Coordonarea unor domenii esențiale de către persoane fără o minimă pregătire de specialitate și fără experiență managerială, dar cu abilități politice, poate fi acceptată în țări cu sisteme administrative riguros reglementate și cu o abordare responsabilă în ceea ce privește profesionalizarea funcției publice. Nu este cazul României, acolo unde politizarea poate ajunge până la nivel de șef serviciu, transformând orice criză, orice analiză și orice soluție în pretext de confruntare politică. Atunci când politicul bate competența, siguranța, sănătatea și viața cetățenilor sunt puse în pericol.
Este nevoie să găsim urgent echilibrul dintre politic și competență. Fără acest echilibru nu există nici reforme, nici progres.”