Rectorul Marian Preda cere Comisiei de Etică să analizeze cazul profesorului de la Facultatea de Jurnalism acuzat de studenți de comportament abuziv: Universitatea din București dezavuează orice comportament sau atitudine umilitoare

2.010 vizualizări
Marian Preda / Foto: Cristian Nistor – Agerpres Foto
Reacție a Universității din București, după ce 56 de studenți de la Facultatea de Jurnalism au semnalat într-o scrisoare deschisă „comportamentul abuziv” al unui profesor, membru în Comisia de Etică. „Rectorul Universității din București, profesorul Marian Preda, va solicita Comisiei de Etică o analiză riguroasă și lucidă a cazului, pentru a lua măsurile care se impun în situația de față”, a anunțat instituția.

„Universitatea din București dezavuează orice comportament sau atitudine umilitoare și care nu respectă demnitatea și integritatea unei persoane, indiferent de statutul sau poziția sa în cadrul comunității noastre academice. Instituția a luat act de reclamațiile unui grup de studenți din cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, referitoare la limbajul și atitudinea unuia dintre profesorii FJSC”, informează instituția de învățământ superior.

„Rectorul Universității din București, profesorul Marian Preda, va solicita Comisiei de Etică o analiză riguroasă și lucidă a cazului, pentru a lua măsurile care se impun în situația de față. Universitatea din București rămâne o comunitate în care valorile și principiile umaniste se află la baza tuturor interacțiunilor și practicilor academice”, anunță instituția.

Poziția conducerii Universității din București vine după ce 56 de studenți ai Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) de la Universitatea din București au trimis o scrisoare deschisă în care semnalează că profesorul Marian Petcu li s-ar fi adresat în repetate rânduri cu apelativul „proști”, iar după ce o studentă s-a ridicat pentru a părăsi amfiteatrul în semn de protest față de comportamentul său, Petcu ar fi replicat: „Puteți să îmi faceți plângere, oricum sunt vicepreședintele Comisiei de Etică”.

Contactat de Edupedu.ro, profesorul Marian Petcu a declarat că în scrisoarea studenților „sunt niște ipoteze calomnioase, că îi disprețuiesc. Dimpotrivă, nu îi disprețuiesc, sunt studenții mei și mă lupt cu ei să învețe, asta este misiunea noastră, adică să îi scoatem din indiferență, din contemplare”. Întrebat dacă și-a folosit puterea și influența funcției de membru al Comisiei de Etică pentru a-și intimida studenții, Petcu a răspuns: „Nu e adevărat. E un fals. Colegii din Comisia de Etică pot spune că nu am făcut niciun fel de presiune, de influență, în niciun context. Ei au trecut de o glumă”.

Decanul FJSC, Antonio Momoc, a anunțat pe Facebook că profesorul Marian Petcu „s-a autosuspendat din poziția sa din Comisia de etică a Universității pe durata desfășurării analizei sesizării studenților în facultate și Universitate”.

În cursul după-amiezii, președinta Comisiei de Etică a Universității din București declara pentru Edupedu.ro că știe despre caz, dar că până vineri la prânz nu ajunsese la ea scrisoarea. În cazul în care situația de la FJSC ajunge pe masa comisiei, profesorul vizat nu va lua parte la analiză, a spus aceasta.

Citește și:
Scrisoare deschisă a 56 de studenți de la Facultatea de Jurnalism a Universității din București, care semnalează „comportamentul abuziv” al unui profesor, membru în Comisia de Etică. Marian Petcu: Nu am spus niciodată orfan și prost unui student, ăsta a fost un calificativ în glumă că vor rămâne ignoranți dacă nu învață

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Ministerul Educației cere în instanță retragerea titlului de conferențiar obținut în 2004 de Laura Gorghiu, care astăzi candidează la funcția de rector al Universităţii Valahia din Târgovişte

Ministerul Educației cere în instanță retragerea titlului de conferențiar obținut în 2004 de Laura Gorghiu, care astăzi candidează la funcția de rector al Universităţii Valahia din Târgovişte. La solicitarea Edupedu.ro,…
Vezi articolul
Top 50 universități în Inginerie și Tehnologie

Președintele Curții de Conturi a fost prezent la Consiliul Rectorilor de la Cluj, după ce auditorii săi au verificat decuplarea universităților de cercetare și schimbarea standardelor minimale. Daniel David: Prezentarea domnului Mihai Busuioc a adus clarificări importante pentru prezent și optimism pentru viitor

Președintele Curții de Conturi a României, Mihai Busuioc, a fost prezent la reuniunea de la Cluj a Consiliului Național al Rectorilor și “a avut o prezentare care a adus clarificări…
Vezi articolul

EXCLUSIV Comisia de etică a Universității Politehnica București îl verifică pe Călin Georgescu, lector al instituției, după o sesizare referitoare la nereguli în angajarea și avansarea în carieră a acestuia – surse

Dosarul de angajare și etapele parcurse în cariera didactică de profesorul Călin Georgescu, lector universitar la Universitatea Națională de Știință și Tehnică Politehnica București – centrul universitar Pitești, sunt verificate…
Vezi articolul