Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca “a ajuns în paradigma actuală la maximum de dezvoltare! În această paradigmă nu mai putem crește, ci putem aștepta ca celelalte universități din țară să ajungă la performanța noastră”, a spus rectorul UBB Daniel David, luni, cu ocazia deschiderii noului an universitar. El spune că reglementările sunt gândite “colectivist” și Ministerul Educației tratează universitățile “ca pe niște campusuri proprii”, ceea ce se reflectă în rankingurile internaționale. Daniel David a anunțat, cu această ocazie, că de acum înainte UBB intră într-o nouă fază și își propune obiective “world-class”, chiar dacă, până la reașezare, schimbările să producă “fluctuații în rankinguri”.
Daniel David, în mesajul său cu ocazia începerii anului universitar 2020-2021:
- “Acum începem o nouă perioadă! Adevărul este că UBB a ajuns în paradigma actuală la maximum de dezvoltare! În această paradigmă nu mai putem crește, ci putem aștepta ca celelalte universități din țară să ajungă la performanța noastră. Și reglementările naționale sunt gândite astfel, colectivist, pentru omogenizare, fără încurajarea diferențierilor, adesea Ministerul tratându-ne pe toți ca pe niște campusuri proprii. Diferențierea nu înseamnă în esență că unii sunt superiori altora, ci înseamnă că avem misiuni academice diferite, adecvate profilului universității și nevoilor comunităților unde se află acestea. Ca urmare a acestei viziuni colectiviste, spre exemplu, în rankinguri, deși adesea ne menținem prima poziție în țară, observăm că cei din străinătate cresc mai mult decât noi (ceea ce ne afectează poziționarea relativă față de ei), iar cei din țară se apropie de noi; oarecum, în România asistăm la un fel de regresie spre medie a tuturor, riscând astfel competitivitatea țării!”
După ce a trecut în revistă schimbările prin care UBB a trecut în ultimii 30 de ani, el a arătat că prioritară e, acum, înscrierea universității într-o “paradigmă world-class”:
- “Prin Programul ProUBB+ am angajat misiunea de a poziționa UBB în aria academică europeană în liga marilor universități transformând-o într-o universitate românească world-class la nivel internațional. Așadar, începând cu acest an universitar vom începe implementarea unei paradigme world-class, așa cum a fost aceasta angajată de Programul ProUBB+ și de acceptarea noastră în GUILD.
- Simplu spus, o universitate world-class valorizează toate cele trei misiuni academice – educație/cercetare/relația cu societatea –, dar pune în centrul său generarea de cunoaștere prin cercetare pentru a avea educație activă și relație cu societatea inovativă; altfel spus, o universitate world-class nu doar că predă bine cunoașterea generată de alții, nu doar că o utilizează pragmatic și incremental, dar o și generează creativ, cu impact inovativ. (…)
- La început, schimbarea de paradigmă s-ar putea să ducă la unele fluctuații în rankinguri – până la reașezarea noilor mecanisme instituționale moderne –, dar, pe termen mediu și lung, noua paradigmă va așeza stabil UBB în liga mare a universităților lumii.”
Rectorul UBB a plasat aceste planuri în contextul “schimbărilor disruptive, paradigmatice” care se petrec la nivel european:
- “Europa și lumea academică și non-academică se află în schimbare, unele fiind schimbări disruptive, paradigmatice, așa cum se vede, spre exemplu, și în recenta analiză a OECD din 2020, „Back to the Future of Education”. Este datoria noastră să angajăm UBB în această dinamică și sper să fim cu toții parte a acestei schimbări de paradigmă (…)”