Rectorii cer “consultări profesioniste” atunci când se aleg membrii CNATDCU: Izvorul calității în activitatea didactică și de cercetare nu poate fi găsit în afara conducerii universităților

Conducerea CNR la Ministerul Educatiei / Foto: CNR

Consiliul Național al Rectorilor anunță la finalul unei întâlniri cu ministrul Educației că forul “a luat act de eliminarea cadrelor didactice care ocupă funcția de rector din comitetele de selecție pentru membrii CNADTCU”. “În condițiile în care izvorul calității în activitatea didactică și de cercetare științifică nu poate fi găsit în afara comunității academice, reprezentată de membrii consiliilor de administrație și senatelor universitare, solicităm demararea unor consultări profesioniste pe marginea cadrului normativ privind funcționarea CNATDCU”, se arată într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Consiliul Național al Rectorilor (CNR), for condus de Sorin Cîmpeanu, anunță că a avut astăzi o întâlnire cu ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie. “CNR a luat act de eliminarea cadrelor didactice care ocupă funcția de rector din comitetele de selecție pentru membrii CNADTCU, precum și de informațiile publice cu privire la desconsiderarea avizelor emise de către consiliile de administrație ale universităților pentru candidaturile depuse în
vederea selecției în acest Consiliu. În condițiile în care izvorul calității în activitatea didactică și de cercetare științifică nu poate fi găsit în afara comunității academice, reprezentată de membrii consiliilor de administrație și senatelor universitare, solicităm demararea unor consultări profesioniste pe marginea cadrului normativ privind funcționarea CNATDCU”, anunță CNR, într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Comunicatul integral al CNR:

“Concluziile întâlnirii membrilor Biroului Permanent al Consiliului Național al Rectorilor cu doamna Monica Cristina Anisie, ministrul educației și cercetării

Pe agenda întâlnirii membrilor Biroului Permanent al Consiliului Național al Rectorilor cu doamna Monica Cristina Anisie, ministrul Educației și Cercetării, desfășurată astăzi, 12 iunie 2020, la sediul ministerului, s-au aflat aspecte de actualitate în domeniul învățământului universitar și al cercetării științifice, cum ar fi pregătirile pentru demararea noului an universitar în condiții de siguranță, componența CNADTCU și finanțarea cercetării științifice.

Întâlnirea a avut loc în contextul în care Consiliul Național al Rectorilor este partener de dialog social al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, fiind constituit din rectorii unui număr de 74 de instituții de învățământ superior din România. Rectorii reprezintă legal universitatea, realizează conducerea executivă a acesteia, sunt ordonatori de credite și reprezintă depozitarul asumării răspunderii publice și a întregii responsabilități pentru buna functionare și dezvoltare a universităților românești.

Rectorii universităților românești sunt aleși pe principii democratice de către comunitățile academice, cu respectarea Legii educației naționale nr. 1/2011 și a tuturor reglementărilor subsecvente.

Principalele aspecte semnalate de către CNR sunt prezentate succint în continuare:

1. Se impune emiterea cu celeritate a reglementărilor sanitare impuse de circulația virusului SARS COV-2, cu privire la demararea noului an universitar, astfel încât instutuțiile de învățământ superior să poată lua măsuri din timp. CNR doreste, astfel, evitarea unor incertitudini care ar putea genera percepția că domeniul universitar și cel al cercetării științifice nu reprezintă o prioritate pentru Ministerul Educației și Cercetării.

2. În vederea demarării noului an universitar 2020-2021, în cele mai bune condiții posibile, cu respectarea restricțiilor impuse de pandemie și în contextul blocării angajării personalului în sistemul public, prin prevederile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 55/2020, CNR solicită adoptarea în regim de urgență a unei reglementări care să permită deblocarea concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare vacante, a concursurilor pentru ocuparea funcțiilor reglementate de Legea nr. 1/2011, precum și pentru alte categorii de personal din instituțiile de învăţământ superior. CNR apreciază disponibilitatea Ministerului Educației și Cercetării de a iniția un act normativ in sensul soluționării acestei probleme.

3. Instituțiile de învățământ superior din România consideră o prioritate asigurarea unor condiții optime de studiu și de viață ale studenților, care să garanteze atât dezvoltarea profesională și personală armonioasă a acestora, dar, mai ales, menținerea sănătații și siguranței lor. Solicităm astfel Ministerului Educației și Cercetării / Guvernului României, alocarea fondurilor bugetare necesare și suficiente pentru modernizarea infrastructurii universitare, inclusiv în vederea creșterii eficienței energetice și reducerii amprentei de carbon.

4. CNR a luat act de eliminarea cadrelor didactice care ocupă funcția de rector din comitetele de selecție pentru membrii CNADTCU, precum și de informațiile publice cu privire la desconsiderarea avizelor emise de către consiliile de administrație ale universităților pentru candidaturile depuse în vederea selecției în acest Consiliu. În condițiile în care izvorul calității în activitatea didactică și de cercetare științifică nu poate fi găsit în afara comunității academice, reprezentată de membrii consiliilor de administrație și senatelor universitare, solicităm demararea unor consultări profesioniste pe marginea cadrului normativ privind funcționarea CNATDCU.

5. Este necesară rectificarea bugetului alocat educației și cercetării și, implicit, a sumelor destinate învățământului superior și cercetării științifice. Considerăm absolut necesară înființarea în universități a unor centre de competitivitate, care să permită crearea unor condiții optime pentru cercetarea știintifică, atractive pentru cercetătorii de valoare din întreaga lume, reducându-se astfel fenomenului braindrain. Rolul esențial al sectorului cercetării a fost încă o dată dovedit de necesitatea combaterii efectelor pandemiei, iar România nu își mai poate permite să neglijeze importanța și valoarea inovarii științifice și tehnologice.”

Informații de background

În această vară, pe 10 iunie, expiră mandatele actualilor membri ai Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU). Forul este cunoscut publicului larg mai ales pentru că are ultimul cuvânt în afacerea plagiatelor din doctorate, după ce a fost prima instituție care a concluzionat public că Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat, verdict dat în timp ce Ponta era prim-ministru și în aceeași zi în care CNATDCU a fost desființat de Liviu Pop.

CNATDCU este, însă, forul care decide condițiile de îndeplinit pentru a deveni profesor universitar (criteriile minimale), condițiile pentru a deveni doctor, evaluează universitarii care vor să conducă doctorate și decide, astfel, dacă și unde se înființează școli doctorale. Este instituția care transformă metodologia de evaluare a școlilor doctorale într-un instrument eficient sau într-unul de acordare a granturilor pe criterii politice.

Decizia finală cu privire la componența comisiilor CNATDCU aparține ministrului Educației, Monica Anisie. Procedura de selecție a membrilor – creată în 2016 – prevede că ministrul hotărăște membrii comisiilor, după ce primește propuneri din partea a 16 organizații. Propunerile, deși consultative, i-au scos la lumină pe cei care vor să stea la marea masă de negocieri în universitar.

Citește și:

“Rectorii nu ar trebui să facă parte din componența CNATDCU” – Rectorul SNSPA Remus Pricopie, o nouă intervenție pe tema conflictelor de interese

Rectorii sunt eliminați din comitetele care decid membrii CNATDCU. Pe lista ministrului Educației se află Andrei Moroianu, director de cercetare la Paris, Mircea Ivan, cu descoperiri recunoscute de comitetul Nobel, Mihai Netea, imunolog de top în Olanda, și Ioan Aurel Pop

 

12 rectori vor să controleze CNATDCU: cum se bat pe puterea de-a decide unde merg fondurile doctorale și afacerile plagiatelor foști miniștri și rectori la cel puțin al 2-lea mandat

 

Exit mobile version