Rector nou la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava: Prorectorul Mihai Dimian, candidat unic, a obținut 90 % din voturi pentru postul ocupat până acum Valentin Popa, care a candidat pentru Senatul universitar

Mihai Dimian / Sursa: Captura Youtube-Bucovina TV

Mihai Dimian, candidat unic, a obținut, joi, voturile necesare în alegerile pentru funcția de rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, funcție deținută în ultimii 12 ani de Valentin Popa, fost ministru al Educației, potrivit rezultatelor oficiale. Prezența la vot în alegerile pentru rector a fost de 89%.

Mihai Dimian a obținut 90% din voturile exprimate, potrivit rezultatelor oficiale anunțate. De remarcat, fostul rector, Valentin Popa a candidat la Senat unde a obținut un număr mare de voturi, 176.

Noul rector a fost, în timpul celor trei mandate ale lui Valentin Popa, prorector responsabil cu activitatea științifică în cadrul instituției de învățământ superior, iar când Popa a fost ministru al Educației, Dimian a fost rector interimar pentru câteva luni.

În cursa pentru viitorul mandat de cinci ani s-a înscris un singur concurent – Mihai Dimian, prorector din 2012. Mihai Dimian, specializat în informatică, menționează în CV-ul său studii de doctorat în Inginerie Electrică/Electronică la Universitatea din Maryland și activități de cercetare la universități din Franța, SUA, Germania în perioada 2001-2006. În perioada 2006-2015 a fost, potrivit CV-ului său, profesor asistent – profesor asociat – conducător de doctorat la o altă universitate americană, Universitatea Howard din Washington DC.

Planul său managerial pentru viitorul mandat vorbește despre „continuitate și transformare”.

Citește și:
CALENDAR Începe sezonul pentru alegerea rectorilor în universitățile românești, pentru următorii cinci ani / Anca Buzoianu deschide calea – realeasă pentru un nou mandat la conducerea UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca
Exit mobile version