Recomandări de lectură pentru toate clasele, în vacanța de două săptămâni din octombrie-noiembrie 2021

Foto: Artist and zabiyaka - Pixabay

În vacanța neprevăzută de două săptămâni de pe 25 octombrie până pe 5 noiembrie, elevii se pot dezlipi ușor de programul de care abia se agățaseră timp de o lună (pentru cei mai norocoși care nu au avut clasa/școala închisă din cauza ratei de incidență ori, mai apoi, din cauza unor cazuri de infectare cu Covid-19). Însă, organizarea timpului și stabilirea unui program de activități, dacă nici școală online nu se face, sunt esențiale în zilele care vor urma, indiferent de ciclul de învățământ. Câteva propuneri de lecturi, mai jos în articol, ne vor ajuta să ne menținem ritmul recent format, pentru copiii din clasele P-IV, elevii de gimnaziu, liceu, și chiar și recomandări de cărți pentru profesori.

Textele propuse nu fac parte dintr-o programă școlară anume, însă notez că, în aceste săptămâni în care copiilor le este greu să înțeleagă de ce au de stat acasă (din nou) după doar o lună de școală, lecturile recomandate sunt de detensionare. Nu veți întâlni de tipul “Neamul Șoimăreștilor”; se recomandă școlar. De precizat că nici măcar Teleșcoala nu va mai fi difuzată în aceste două săptămâni de vacanță. Programul emisiunilor de pregătire pentru cei care susțin examenele de la finalul clasei a opta / de Bacalaureat a fost înlocuit cu episoade din seriile de filme “Pistruiatul” și “Cireșarii”.

Povești și cărți pentru ciclul primar + joacă și mișcare!

Clasele Pregătitoare – a II-a:

Clasele III-IV:

Pentru elevii de gimnaziu

Clasele V-VI:

Clasele VII-VIII:

  1. “Cititorul din peșteră” – Rui Zink
  2. “Emil și detectivii” – Erich Kastner
  3. “Minunea” – R.J. Palacio
  4. “Ferma animalelor” – George Orwell
  5. “O scurtă istorie a lumii” – Ernst H. Gombrich
  6. “Zece negri mititei” – Agatha Christie
  7. “20.000 de leghe sub mări” – Jules Verne
  8. “Poveste fără sfârșit”, “Momo” – Michael Ende
  9. “Lungul drum către Santa Cruz” – Michael Ende
  10. “George și cheia secretă a universului” – Lucy și Stephen Hawking
  11. “Jocul culorilor”, “Unde se varsă Nilul?”, “La telefon” – Mircea Sântimbreanu
  12. “Inimă de cerneală”, “Cavalerul Friensbart și dragonul său”, “Monstrul planetei albastre” – Cornelia Funke
  13. vol. “Care-i faza cu cititul?”
  14. “Poveste despre dragoste și întuneric” – Amos Oz
  15. “Umbra vântului” – Carlos Ruiz Zafon
  16. “Dacă într-o noapte de iarnă un călător” – Italo Calvino”, recomanda, în 2019, pentru EduPedu.ro, profesoara de limba română Ecaterina Stanca, potrivite și în vacanța aceasta.

Și, de ce nu, lecturi care pot ajuta la rezolvarea cerinței 9 de la Subiectul I din testul de română de la examenul Evaluării Naționale de la clasa a VIII-a, unde candidații au de rezolvat următorul tip de exercițiu: “Asociază cu un alt text literar fragmentul din “…” de autorul “…”, prezentând, în 50 – 90 de cuvinte, o asemănare și o deosebire dintre ele” – de 6 puncte. Pot fi citite într-un timp scurt.

Aici, lista de sugestii stă astfel, în funcție de ce teme pot atinge textele, în funcție de textul-reper pentru comparație:

Pentru liceu

Clasele IX – X:

Clasele XI – XII:

În plus, pentru profesori – cărți de știință în limba română (preluate dintr-un articol din februarie 2019)

“După părerea mea, prestația pedagogică a oricărui profesor are șanse să se amelioreze considerabil dacă va cunoaște, va înțelege și va reuși să-și construiască demersul pedagogic plecând de la cele mai corecte (sau măcar de la cele mai plauzibile) informații și teorii științifice. Ușor de spus, destul de greu de făcut.

Greu pentru că nu e chiar floare la ureche să navighezi în oceanul de produse cu pretenții științifice de care este saturată piața cărții și, într-o măsură și mai mare, piața virtuală. De asemenea, pentru că există prea puțini oameni moderați și credibili printre formatorii pedagogici, împărțiți cel mai adesea în tabăra celor care livrează pseudoștiință pe pâine și a celor care somează profesorimea, cu o sprânceană ridicată, să facă apel la știință pentru că “lucrurile sunt clare” și “studiile spun limpede că”.

Nu în ultimul rând, s-o spunem pe șleau, pentru că nici profesorii nu mai citesc ca pe vremuri (citeau mai mult pe vremuri?). Nu e atunci de mirare că mulți profesori renunță fără regrete la ideea de a căuta informația științifică relevantă, pe considerentul că știința se schimbă , „lasă, dragă, că nici știința asta nu oferă nimic clar” și, horribile dictu, “părerile sunt împărțite”.

Drept pentru care m-am gândit că ar fi binevenit un articol scurt care să prezinte zece titluri în limba română, ușor accesibile oricui și care, puse la un loc, oferă un background intelectual realist cu privire la natura ființelor umane, la provocările perene ale speciei, dar și la provocările momentului. Am ales doar cărți traduse, pentru că aș vrea ca această listă să poată fi accesată de cât mai mulți colegi”, scria profesorul de filosofie Doru Căstăian.

Steven Pinker, Cum funcţionează mintea

Allfa, Bucureşti, 2009. O prezentare masivă şi sintetică a felului cum funcţionează mintea umană, scrisă de unul dintre cei mai importanţi psihologi ai lumii. Dacă citiţi în engleză, recomand cu tărie şi The Blank Slate.

Daniel Kahneman, Gândire rapidă, gândire lentă

Publica, Bucureşti, 2012. Sinteza muncii de câteva decenii realizate de psihologii Daniel Kahneman şi Amos Tversky în domeniul psihologiei deciziilor. O carte esenţială, chiar dacă unele dintre descoperirile lor nu au putut fi replicate. Este şi o sursă inepuizabilă de idei pentru activităţi practice la clasă, care să fie uşor de construit şi cu impact mare.

Antonio Damasio, Eroarea lui Descartes

Humanitas, Bucureşti, 1994. O carte profundă despre raportul dintre emoţie şi raţiune, scrisă de unul dintre cei mai importanţi neuroscientists ai lumii. Utilă în special pentru chestionarea unor dogme cu rădăcini filosofice despre care nu ne-ar trece în mod normal prin cap că ar putea fi puse sub semnul întrebării.

David Eagleman, Creierul. Povestea noastră

Humanitas, Bucureşti, 2018. Una dintre cele mai sintetice şi mai haioase prezentări ale creierului omenesc şi paradoxurilor sale.

Vezi cele 10 recomandări pentru profesori aici.

Unde poți găsi cărți gratuite în format .pdf, puse la dispoziție de edituri

Am găsit cărți gratuite în format .pdf, încărcate pe platforme proprii de edituri, aici:

a. Biblioteca Virtuală Humanitas

b. Biblioteca Online Polirom

Citește și:
Editorial: Educația sub asediu – testăm prostia și avem rezultate de top. Își permite România să închidă acum școlile?
Recomandări de lectură pentru vacanța din aprilie-mai 2021: Patru cărți pentru patru săptămâni de vacanță: recomandare de lectură pentru copii și adolescenți
Recomandări de cărți, pe larg, pentru adolescenți – seria “Cartea de (pe) 10”
“Ești cel mai bun!” Încrederea părinților în capacitatea de învățare a copiilor poate face ca aceștia să ia note mai bune și să fie mai interesați de școală – studiu
Exit mobile version