Publicitatea pentru țigări electronice și alte produse similare este interzisă în unitățile de învățământ și în apropierea acestora, prin modificări aduse legislației existente, ce interzicea doar publicitatea pentru produse de tutun. Modificările sunt făcute printr-un proiect de lege adoptat săptămâna aceasta de Camera Deputaților și care merge la promulgare.
Proiectul modifică Legea audiovizualului, respectiv Legea privind publicitatea, în sensul interzicerii mai multor tipuri de mesaje publicitare pentru țigări electronice, de tip Vape sau care folosesc dispozitive cu tutun încălzit. Cele două legi se refereau, până acum, doar la produse de tutun și băuturi alcoolice.
Între altele, noul proiect prevede modificarea Legii 148/2000 privind publicitatea, astfel încât aceasta să menționeze interdicția privind publicitatea la țigări electronice sau alte dispozitive similare în unitățile de învățământ sau în jurul acestora, astfel:
- „Art. 11 – Se interzice publicitatea pentru băuturile alcoolice, produsele din tutun, ţigaretele electronice, inclusiv de tip Vape, produsele destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, dispozitivele electronice pentru încălzirea tutunului si a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, precum si pentru pliculețele cu nicotină pentru uz oral (pouch-uri), în incinta unităţilor de învăţământ şi a unităţilor de asistenţă medicală sau la o distanţă mai mică de 200 metri de intrarea acestora, măsurată pe drum public.”
Asemenea reclame nu vor fi permise nici în publicații destinate minorilor sau în săli de spectacoile înainte, în timpul sau după spectacolele destinate minorilor.
O altă interdicție aplicată acum publicității pentru băuturi alcoolice și produse din tutun, anume că nu este permisă publicitatea de acest fel care se adresează minorilor, înfățișează minori consumând astfel de produse sau sugerează că ele ar avea efect stimulativ sau terapeutic, este de asemenea extinsă așa încât să vizeze și țigările electronice, de tip Vape sau care folosesc dispozitive pe bază de tutun încălzit.
Citește și:
FOTO Bucureștiul, împânzit de reclame pentru fumat tutun încălzit, noua modă în rândul adolescenților / Parlamentul a respins un proiect de reglementare / Wiener (USR): Industria de tutun a pus presiune pe toată lumea
Foto: © Cateyeperspective | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.