“Nu putem să aruncăm așa mereu cu gunoi în acest sistem al educației”, a declarat Iulia Herbil, o învățătoare din Timișoara care a luat 9.90 la examenul de Titularizare 2021, într-un interviu pentru Digi24. Aceasta a fost pusă să comenteze săptămâna trecută, pe 5 august, declarațiile oficialilor, printre care și ale președintelui Klaus Iohannis, care a spus că singurul eșec a fost la titularizare, potrivit presidency.ro: “Rezultatele au fost bune, singurul eşec a fost la titularizare”.
Întrebată dacă vede examenul de titularizare ca pe un eșec, ea răspuns că acesta a fost un an greu pentru profesori. „Este adevărat că rezultatele sunt mai puțin satisfăcătoare din punct de vedere al procentului de profesori care au promovat cu note rezonabile, dar trebuie să ținem cont că a fost un an greu pentru profesori. Nu putem să aruncăm așa mereu cu gunoi în acest sistem al educației, al învățământului, spun eu.”
Iulia Herbil a explicat de ce a fost un an dificil pentru cadrele didactice: „Profesorii au avut un an în care au trebuit să motiveze copii online. Nu vă imaginați cât de greu se motivează copiii la clasă în condițiile în care, poate că voi deranja acum, dar din păcate, părinții vor ca școala să fie o distracție, ori nu poți să obții rezultate în niciun fel de domeniu dacă nu ești serios și dacă nu îți asumi frustrarea. Totul vine cu frustrare. Noi trebuie să ne depășim acea frustrare și atunci când învățăm, și atunci când să obținem ceva nou, bun în viață”.
Aceasta este de părere că introducerea matematicii la examenul de titularizare a produs îngrijorări în rândul candidaților: „Știți ce s-a întâmplat anul acesta la titularizare, la noi, la profesorii pentru învățământul primar? S-a introdus o nouă materie. Este vorba despre matematica de clasele gimnaziale și cred că asta a speriat foarte mulți profesori, pentru că s-o introduci de pe o lună pe alta este o provocare. Trebuie să lucrezi. Matematica se face cu pixul în mână și cu multe, multe ore de sudoare, cum se zice. Da, cred că e nevoie de multă înțelegere de la unii față de ceilalți, răbdare (…)”.
Ea consideră că nota nu te reprezintă permanent: “Am obținut 9.90, aproape perfect. Nu sunt Nadia Comăneci a învățământului sub nicio formă. Însă nota te caracterizează atunci. Nu sunt perfectă în fiecare zi, am greșeli și eu și colegii mei, dar nu greșeala ne caracterizează, ci capacitate de a trece peste. Cred că asta trebuie să înțelegem cu toții și să ne încurajăm să fim din ce în ce mai buni, nu să arătăm cu degetul unde am greșit, ci să arătăm cu degetul unde am făcut bine. Să ne luăm exemplu unul pe altul”.
În privința timpului alocat studiului, Iulia Herbil a menționat că a învățat zilnic.
„Am învățat pentru examen zilnic. (…) Nu mai poți să ieși la suc cu prietenii, nu mai poți să ieși la cinema. Îți asumi asta. Trebuie să învăț. Noi ca profesori trebuie să dăm un exemplu în acest sens, și da, mi-am asumat frustrarea de a nu ști, de a nu putea, de a fi obosită. Vă dați seama, lucrurile nu au fost tocmai simple și mă bucur că exact când ați început prezentarea ați spus rezultatul muncii. Da, este un rezultat al muncii.”
De asemenea, ea a mai spus că nu poate fi făcută o medie între profesorii din România, deoarece: „Sunt profesori foarte buni și profesori mediocri, cărora le este frică să facă față propriilor frustrări. Medie între ei nu e corect să facem, zic eu”.
Pentru anul școlar 2021-2022, Iulia Herbil se așteaptă la mai multă înțelegere: „Mă aștept la mult mai multă căldură, mă aștept la mult mai multă înțelegere din partea profesorilor față de copii și din partea părinților față de profesori. Nu mai spun de autorități. Eu le-am simțit aproape de noi în ultima vreme, atât din partea inspectoratelor școlare, cât și ministerul oarecum.”
Intervenția completă
Adrian Cojocaru: Ieri președintele spunea că examenul de titularizare îl consideră a fi un eșec. Dumneavoastră sunteți în tabăra în care vedem că se poate ca un profesor să obțină o notă așa cum trebuie la un astfel de examen. A fost greu examenul sau îl vedeți ca pe un eșec al acestui an?
Iulia Herbil: Este adevărat că rezultatele sunt mai puțin satisfăcătoare din punct de vedere al procentului de profesori care au promovat cu note rezonabile, dar trebuie să ținem cont că a fost un an greu pentru profesori. Nu putem să aruncăm așa mereu cu gunoi în acest sistem al educației, al învățământului, spun eu. Profesorii au avut un an în care au trebuit să motiveze copii online. Nu vă imaginați cât de greu se motivează copiii la clasă în condițiile în care, poate că voi deranja acum, dar din păcate, părinții vor ca școala să fie o distracție, ori nu poți să obții rezultate în niciun fel de domeniu dacă nu ești serios și dacă nu îți asumi frustrarea. Totul vine cu frustrare.
Noi trebuie să ne depășim acea frustrare și atunci când învățăm, și atunci când să obținem ceva nou, bun în viață. Prima dată avem frustrarea de a nu ști ce avem de făcut, nu? După care începem să mergem, am un bebeluș acasă. El acum învață să meargă. Dacă s-ar opri din a merge în patru labe, el acolo ar rămâne, ori el mârâie, îți depășește frustrarea și e un bebeluș. Noi suntem oameni maturi și trebuie să înțelegem că frustrarea face parte din viață și este un lucru benefic. Atâta vreme cât deschizi o carte, vezi că nu înțelegi ce scrie acolo și o închizi, pentru că zici ce rost are, rezultatele automat dispar, dar profesorii au avut un an greu, așa cum au avut și elevii și trebuie înțeleși.
Adrian Cojocaru: Ați luat 9.90 într-un an în care s-a făcut și școală și online și în format fizic, așa cum s-a putut. Iată, tânără mamă, cum ați reușit să faceți asta? Cât de mult ați învățat pentru examen?
Iulia Herbil: Am învățat pentru examen zilnic. Câte puțin, e adevărat, cu un bebeluș în casă nu-ți permiți și atunci am știut că trebuie să fac acest lucru continuu și asumat. Noi trebuie să ne asumăm ceea ce ne dorim. Oamenii greșesc în momentul în care fac o alegere. De ce suntem nehotărâți? Vrem să alegeam tot ce e pe tavă. Nu, când ai făcut o alegere, toate celelalte alegeri dispar, posibilitățile de alegere. Da, ai făcut o alegere, mergi pe ea. Atât rămâne: nu mai poți să ieși la suc cu prietenii, nu mai poți să ieși la cinema. Îți asumi asta. Trebuie să învăț. Noi ca profesori trebuie să dăm un exemplu în acest sens, și da, mi-am asumat frustrarea de a nu ști, de a nu putea, de a fi obosită. Vă dați seama, lucrurile nu au fost tocmai simple și mă bucur că exact când ați început prezentarea ați spus rezultatul muncii. Da, este un rezultat al muncii.
Adrian Cojocaru: Dumneavoastră sunteți în tabăra celor care au luat notă mare și un exemplu pozitiv. Pe de altă parte, sunt și profesori care nu au luat notă de trecere sau au luat note foarte mici. Per ansamblu, știind și ceea ce se întâmplă în sistem, unde ați încadra profesor român în acest moment ca nivel de pregătire, ca o medie?
Iulia Herbil: Dumneavoastră unde v-ați încadra colegii din presă? Nu putem să facem o medie. Sunt profesori foarte buni și profesori mediocri, cărora le este frică să facă față propriilor frustrări. Medie între ei nu e corect să facem, zic eu.
Adrian Cojocaru: Teoretic urmează un an școlar care începe fizic, în bănci pentru toată lumea. Deja avem experiența unui an de școală în pandemie. Personal, la ce vă așteptați de la următorul an școlar, în relația cu copiii, în relație cu părinții și cu școala?
Iulia Herbil: Mă aștept la mult mai multă căldură, mă aștept la mult mai multă înțelegere din partea profesorilor față de copii și din partea părinților față de profesori. Nu mai spun de autorități. Eu le-am simțit aproape de noi în ultima vreme, atât din partea inspectoratelor școlare, cât și ministerul oarecum. Știți ce s-a întâmplat anul acesta la titularizare, la noi, la profesorii pentru învățământul primar? S-a introdus o nouă materie. Este vorba despre matematica de clasele gimnaziale și cred că asta a speriat foarte mulți profesori, pentru că s-o introduci de pe o lună pe alta este o provocare. Trebuie să lucrezi. Matematica se face cu pixul în mână și cu multe, multe ore de sudoare, cum se zice.
Da, cred că e nevoie de multă înțelegere de la unii față de ceilalți, răbdare și da, am obținut 9.90, aproape perfect. Nu sunt Nadia Comăneci a învățământului sub nicio formă. Însă nota te caracterizează atunci. Nu sunt perfectă în fiecare zi, am greșeli și eu și colegii mei, dar nu greșeala ne caracterizează, ci capacitate de a trece peste. Cred că asta trebuie să înțelegem cu toții și să ne încurajăm să fim din ce în ce mai buni, nu să arătăm cu degetul unde am greșit, ci să arătăm cu degetul unde am făcut bine. Să ne luăm exemplu unul pe altul.
Adrian Cojocaru: O ultimă chestiune doamna Herbil. În experiența mea personală, și în școala generală și în liceu, am avut profesori care spuneau sintagma „Nota zece este doar a profesorului” și nu dădeau niciodată 10. Sunteți de acord cu o astfel de sintagmă?
Iulia Herbil: Nu, nu, este necesar să ne încurajăm și nota 10 aparține oricărui om, oricărui om care muncește și este serios în ceea ce face. Da, nota 10 este pentru toată lumea și de acolo pornim.
Ce este titularizarea?
Titularizarea este angajarea într-o școală, pe o perioadă nedeterminată. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului.
Examenul scris de titularizare a avut loc pe data de 21 iulie. Potrivit primelor rezultate, rata notelor peste 7 obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 44,47%, în scădere, față de rezultatele consemnate de anul trecut: 58,66% în 2020. După contestații, „11.000 de candidați au reușit să obțină peste nota șapte necesară pentru titularizare”, după cum a declarat Sorin Cîmpeanu, adică procentul „a crescut la 47 la sută, procent asemănător cu cel din anul 2019, mult sub cel înregistrat în anul 2020”.
Săptămâna trecută, ministrul Educației a spus că “rezultatul înregistrat de proaspeții absolvenți de învățământ superior este sub media rezultatelor de la examenul de Titularizare. Deci rezultatele cele mai slabe sunt obținute de cei mai proaspeți absolvenți de învățământ superior”. Acesta a mai precizat: „Îmi exprim totuși îngrijorarea cu privire la slaba pregătire a candidaților care nu au obținut nota 7 sau a celor peste 5.000 de candidați care nu au obținut nici măcar nota 5”.
Foto: © Valerii Honcharuk – Dreamstime.com
Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.