Reacția ISMB în scandalul de la Colegiul Șincai: Directorii au fost numiți legal și am aflat despre dosar doar de pe portalul instanțelor judecătorești

3.775 de vizualizări
Foto: captură – Google Maps

În opinia protestatarilor, noul director impus de ISMB ar fi favorabil deciziei Primăriei Sectorului 4, prin care aceasta din urmă vrea să mute activitățile liceului în altă clădire pentru a o reabilita și reconsolida pe cea actuală. Lucrările pe care dorește primăria să le facă acum s-ar întinde pe o perioadă de doi ani.

Pe 20 ianuarie o parte dintre profesorii Colegiului au trimis o scrisoare deschisă Președintelui Iohannis, în care acuzau “un atac, o luare cu asalt” din partea primăriei.

Recent Primăria a depus în instanță o cerere de obținere a unei ordonanțe președințiale de evacuare a clădirii pentru reparații. Primul termen este pe 16 februarie.

Comunicatul integral al ISMB:

„Situația eliberării și predării amplasamentului, relocarea activității educaționale din Colegiul Național Gheorghe Șincai, municipiul București, sector 4. Detașarea în interesul învățământului în funcția de director și director adjunct

Cu privire la evacuarea Colegiul Național Gheorghe Șincai, respectiv la emiterea acordului pentru eliberarea si predarea amplasamentului, precum și pentru relocarea activității educaționale în vederea demarării în regim de urgență a lucrărilor ce se impun a fi efectuate cu privire la clădirea unității de învățământ, vă comunicăm faptul că pe rolul Tribunalului București se află dosarul nr. 26759/3/2020, reclamanți fiind Direcția de Administrare a Unităților de Învățământ Sector 4 și Sectorul 4 al Municipiului București. Precizăm faptul că primul termen de judecată al dosarului va fi în data 15.03.2021.

În ceea ce privește ordonanța președințială ce are ca obiect evacuarea Colegiului Național Gheorghe Șincai, vă menționăm faptul că Inspectoratul Școlar al Municipiului București are cunoștință de existența acestui dosar doar de pe portalul instanțelor judecătorești. Primul termen de judecată va fi în data de 16.02.2021.

Referitor la numirea directorilor unității de învățământ, din data de 08.02.2021, aceasta s-a făcut în conformitate cu prevederile art. 2541  alin. (1), art. 258 alin. (7) si alin. (8) si art. 284 alin. (8) din Legea educației naționale nr. 1/ 2011, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu dispozițiile art. 83 alin. (1) din Metodologia cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar, în anul școlar 2020-2021, aprobat prin OMEC nr. 5259/2019, cu modificările și completările ulterioare.”

Scandalul recent izbucnit la Colegiul Șincai, pe tema reconsolidării clădirii, are origini mai vechi. În urmă cu doi ani directoarea Colegiului de la acea vreme, Silvia Mușătoiu, a refuzat semnarea contractului de management administrativ-financiar cu primarul sectorului 4, Daniel Băluță. Motivul: contractul respectiv a fost modificat față de forma originală, adoptată de ministerul Educației, în ianuarie 2017, susținea directoarea, care spunea că dacă ar semna, ar trebui să deruleze toate achizițiile numai după semnătura primarului și doar prin firmele agreate de acesta la prețuri mult mai mari.

În toamna anul trecut din nou a revenit pe agenda publică un conflict între reprezentanții celor două instituții. Silvia Mușătoiu, care nu mai era directoare, ci consilier al ministrului Educației susținea atunci că Primăria Sectorului 4 urmărește să ducă școala în scenariul roșu fiindcă dorește să își ducă la bun sfârșit niște contracte de reabilitare și școala trebuie să fie goală. Primarul depusese o plângere penală la adresa Colegiului pentru “ascunderea unui elev cu coronavirus”.

Primarul Daniel Băluță a cerut pe 2 octombrie 2020 intervenția de urgență a Inspectoratului Școlar, a DSP și a Prefecturii, “pentru punerea în siguranță a elevilor” și pentru reabilitarea clădirii liceului, cu risc seismic II.

Citește și:
DOCUMENTE Relocarea Colegiului Național Șincai. Profesorii trimit o scrisoare deschisă Președintelui Iohannis, în care acuză “un atac, o luare cu asalt”. Primarul Sectorului 4 ripostează cu documentele pentru reconsolidarea clădirii, plus adresa constructorului care arată că lucrările nu pot fi făcute decât cu mutarea elevilor

1 comment
  1. ISMB nu stia de procesul dintre Primarul Baluta si Colegiul National Gheorghe Șincai?sa le fie rusine la cei din ISMB,ei ar trebui sa lucreze in folosul învățământului, daca ma gandesc mai bine poate nu mai isi are rostul aceasta institutie plătită din bani publici,atâta timp cât face jocurile politice,rusine sa va fie ISMB.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ștefan Cojocaru, profesor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași: Numărul de absențe în cazul elevilor ai căror părinți au participat la cursuri parentale a scăzut cu 61%, de la un an la altul, în școlile din Bacău unde am avut intervenții

Profesorul universitar Ștefan Cojocaru din cadrul Departamentului de Sociologie și Asistență Socială al Facultății de Filosofie și Știinte Social-Politice, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, a vorbit despre impactul cursurilor…
Vezi articolul

UPDATE: Două eleve au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce un coleg a dat cu spray paralizant pe holul unei școli din Ilfov / Elevul vinovat de incident va intra într-un proces de consiliere, potrivit Inspectoratului școlar județean

UPDATE: Inspectoratul școlar Ilfov anunță într-un comunicat de presă, la o zi după incident, că “se fac demersuri pentru ca elevul care a produs incidentul să intre într-un program de…
Vezi articolul

Elevii pot lua bursă de merit și cu medii de 5 sau 6 dacă sunt în primii 30% din clasă, pragul de venit pentru bursa socială pentru venituri mici este 949 lei, nu se iau în calcul alocațiile – clarificări ale secretarului de stat Florian Lixandru / Astăzi Ministerul Educației va trimite precizări inspectoratelor despre bursele din 2023-2024

Elevii pot lua bursă de merit și cu medii de 5, 6, 7, dacă sunt în primii 30% din clasă, elevii din învățământul primar pot beneficia doar de burse sociale…
Vezi articolul

Ultima zi în care elevii rromi și cei cu cerințe educaționale speciale pot completa fișele de opțiuni pentru admiterea la liceu 2023 / Repartizarea pe locurile distinct alocate acestora se face pe 13 iulie

În zilele de 10 și 11 iulie, elevii rromi și cei cu cerințe educaționale speciale (CES) pot completa fișele de opțiuni pentru admiterea la liceu 2023, conform calendarului oficial. Repartizarea…
Vezi articolul