Răspunsul autorității privind “posibila discriminare” a cercetătorilor din diaspora: Asemenea practici nu se întâlnesc în cazul concursurilor pentru posturi în universitățile și institutele de cercetare din România

285 de vizualizări
Cum sprijină guvernul britanic universitățile
Foto: Parlamentul european
Practicile discriminatorii, așa cum sunt prevăzute de lege, nu se întâlnesc în concursurile pentru de angajare în universitățile și institutele de cercetare din România, se arată într-un răspuns semnat de secretarul de stat pentru cercetare, Dragoș Ciuparu, către Ad Astra, asociație a cercetătorilor care în toamnă transmisese o scrisoare deschisă pe această temă.

Răspunsul precizează că organizarea și desfășurarea concursului pentru un post de director general într-un institut național de cercetare-dezvoltare se fac pe baza competiției deschise, selecției după merit, conform principiului imparțialității și în condiții de confidențialitate. Limba română e o “cerință sine qua non, având în vedere că activitatea directorului general se va desfășura într-o entitate publică din România”.

În concursurile de angajare, continuă răspunsul oficial, nu se întâlnesc cazuri de discriminare, pentru care documentul include două definiții, una generală și una specifică:

  • “Discriminarea, invocată în scrisoarea sus menționată, este o acțiune care presupune un tratament diferit, nedrept față de persoane din cauza apartenenței lor la un anumit grup social. Există mai multe forme de comportamente discriminatorii, dar toate au comun faptul că implică o anumită formă de excludere sau de respingere (…): discriminarea pe criterii de vârstă, de avere, de convingeri politice,  de naționalitate, de rasă, de sex, de religie, de orientare sexuală etc.”
  • “Discriminarea la locul de muncă se referă la interzicerea anumitor persoane să aplice și să ocupe anumite locuri de muncă pe bază de rasă, vârstă, sex, religie, înălțime, greutate, naționalitate, handicap, orientare sexuală sau identitatea de gen”.

Potrivit aceluiași document, metodologia de concurs pentru posturile de director general în INCD-uri “evidențiază că șansele pentru concurs/numirea în funcție sunt egale pentru toți candidații, inclusiv cei cu experiență dobândită în alte state”.

Răspunsul complet poate fi consultat aici

În toamna anului trecut Asociația Ad Astra a cercetătorilor a lansat o scrisoare deschisă prin care îi cerea ministrului Educației, Monica Anisie, să înlăture discriminarea cercetătorilor și cadrelor universitare din diaspora din procesele de angajare în institutele sau universitățile din țară. “Una din piedicile importante în acest sens sunt restricțiile impuse de anumite facultăți, universități și institute de cercetare, care practic elimină participarea la concursurile pe posturile libere lansate”, susținea Ad Astra, care exemplifica, între altele, prin condiții precum existența unor granturi naționale de cercetare la activ, pentru aplicanții pentru posturile de conferențiar si profesor universitar.

Citește și: Cercetătorii și profesorii universitari din diasporă îi cer ministrului Monica Anisie să înlăture din legislație prevederile care le interzic angajarea în România. Scrisoare deschisă lansată de Ad Astra


1 comment
  1. “condiții precum existența unor granturi naționale de cercetare la activ”

    Tovarasii ONG-isti din asa-numita “diaspora” (termen folosit oricum aiurea) au ceva impotriva granturilor nationale? Sau, in general, a orice implica notiunea de “national”? Asta e linia trasata de G. Soros?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Două licee din România și trei din Republica Moldova, premiate de Organizația Internațională a Francofoniei pentru înscrierea pe o platformă de resurse nou lansată / Sute de cărți digitale și videoclipuri pot fi accesate gratuit

Peste 30 de școli și licee din lume au fost premiate de Organizația Internațională a Francofoniei (OIF) pentru înscrierea pe o platformă de resurse pentru profesorii de franceză nou lansată.…
Vezi articolul

Premierul Dăncilă susține că părinții i-au cerut să renunțe la Programul „Merg la școală”, prin care toți elevii primeau vouchere de 250 de lei pentru cărți, manuale, rechizite și echipament sportiv

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că a renunțat la programul „Merg la școală” după discuții cu mai mulți părinții care i-au spus că „noi avem avem posibilități, degeaba ne dați…
Vezi articolul

“Cei mai valoroși cercetători români” vor primi trofee pentru realizările lor, la Gala Cercetării Românești – prima ediție, pe 31 ianuarie / “Recunoaștere simbolică” pentru performanță în domeniul în care guvernul alocă sub 0,2% din PIB

O Gală a Cercetării Românești va fi organizată, în premieră, de către Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), pe 31 ianuarie, pentru a “premia realizările celor mai valoroși cercetători români,…
Vezi articolul