Rareș Bogdan, liderul europarlamentarilor români din PPE: Ursula von der Leyen este o plagiatoare. Nu vom vota altceva decât ne dictează conștiința

Foto: Facebook/Rares Bogdan

Liberalul Rareș Bogdan, liderul europarlamentarilor români din grupul PPE, a declarat miercuri seară, la B1 TV, că președinta noii Comisii Europene, Ursula von der Leyen, este o plagiatoare și a anunțat că ”nu vom vota altceva decât ne dictează conștiința”.

”E dureros, și trebuie s-o spunem pentru că suntem oameni care spunem adevărul, președinta Comisiei Europene, noua președintă a Comisiei Europene, este o doamnă care a fost acuzată de colegii noștri de la Der Spiegel, cel mai influent săptămânal din Germania, cu probe, că a plagiat 39 de pagini. Că și-a plagiat teza de doctorat (…) Eu am spus foarte clar. Știți care-i avantajul unui jurnalist în hățișul birocratic de la Bruxelles? Că poate să spună adevărul. Eu am spus: lucrurile să fie clare. Noi nu vom vota altceva decât ne dictează conștiința și decât ne dictează informările”.

Publicația germană Der Spiegel a scris în 2015 că site-ul VroniPlag, care verifică lucrări academice, a găsit dovezi de plagiat în 27 dintre cele 62 de pagini ale tezei de doctorat a Ursulei von der Leyen, pe atunci ministru al apărării.

 

Foto: Facebook/Rares Bogdan

 

Exit mobile version