Liceele să analizeze rezultatele de la simularea BAC 2024 și să trimită rapoarte până pe 25 martie, cere Inspectoratul Școlar Mureș

3.077 de vizualizări
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
Până la data de 25 martie, liceele din județul Mureș vor transmite un raport cu rezultatele elevilor de la simularea examenului național de Bacalaureat 2024, potrivit unui anunț al inspectoratului școlar. Raportul va conține, printre altele, problemele întâmpinate, analiza rezultatelor oe probe de examen și un plan de acțiune cu măsurile de monitorizare, control și remediere, dacă se impune, conform ISJ Mureș.

„Vă adresăm rugămintea ca în urma analizei rezultatelor obţinute la simularea examenului naţional de Bacalaureat-2024 să întocmiţi un raport, care va cuprinde următoarele aspecte: modul de organizare şi desfăşurare a simulării probelor scrise ale examenului naţional de Bacalaureat 2024, problemele întâmpinate (dacă este cazul), situaţii speciale, analiza rezultatelor pe probele de examen, analiza SWOT. În raport se va include şi un plan de acţiune cuprinzând măsurile de monitorizare, control şi remediere, în cazul în care acest fapt se impune”, se arată în documentul Inspectoratului Școlar Mureș.

Borderourile de evaluare pentru fiecare probă de la simularea examenului de BAC 2024 vor ajunge în școli abia săptămâna aceasta, cel târziu miercuri, 20 martie, după cum a anunțat Ministerul Educației într-un comunicat de presă. Ministerul justifică întârzierea prin numărul mare de tipuri de subiecte și recunoaște că unii profesori au corectat lucrări și “în cursul serii de joi, 14 martie”.

Ministerul Educației întârzie cu cel puțin o săptămână publicarea analizei pe itemi a rezultatelor simulării examenului de BAC 2024. Motivul: sunt prea multe tipuri de subiecte iar corectarea digitală a durat prea mult. Unii profesorii au corectat lucrări până joi inclusiv, spune Ministerul.

“În contextul utilizării platformei de evaluare digitalizată, Ministerul Educației dispune pentru prima oară de date relevante pentru o imagine de ansamblu asupra gradului de reușită la fiecare dintre itemii administrați. În acest sens, menționăm că, dat fiind numărul mare de tipuri de subiecte (33) și faptul că procesul de evaluare s-a încheiat în cursul serii de joi, 14 martie, statisticile privind gradul de reușită pe fiecare item, la nivel național, vor fi făcute publice cel mai târziu pe 22 martie. Informațiile care permit astfel de analize, precum și analize ale gradului de reușită pe itemi vor fi disponibile la nivelul fiecărui Inspectorat Școlar Județean/Inspectoratului Școlar al Municipiului București, respectiv al fiecărei unități de învățământ odată cu transmiterea borderourilor de evaluare”.

Rezultatele probelor scrise ale simulărilor examenelor naționale (Evaluarea Națională și Bacalaureatul) ar putea să fie comunicate anonimizat, pe platforma de evaluare, de anul școlar viitor, 2024-2025, potrivit unui comunicat de presă. În prezent, notele se comunică doar la clasă părinților și elevilor și nu se trec în catalog. 

Informații de context

Amintim că profesorii evaluatori au avut termen ca, până miercuri, 13 martie, să termine de corectat lucrările elevilor de la simularea pentru BAC 2024, potrivit surselor Edupedu.ro. Unii profesori au corectat până joi seara, lucru confirmat și de Minister.

Un profesor a avut de corectat, de regulă, 50 de lucrări de la simulările pentru Evaluarea Națională (EN VIII) și Bac 2024, inclusiv de acasă, a prevăzut procedura Ministerului Educației. Lucrările au fost scanate și încărcate pe platforma destinată evaluării digitalizate, conform sursei citate. În practică, numărul a ajuns și la 70-80 de lucrări, potrivit surselor Edupedu.ro.

Ce efort ar fi făcut ministerul dacă aloca 2 euro pe lucrare, să spunem, și plătea și simulările? Erau 800.000, cel mult 1.000.000 euro”, a spus Florin Tudose, profesor de logică, filozofie și sociologie la Liceul Teoretic Benjamin Franklin din București, într-o intervenție la TVR Info.

Rezultatele de la simularea examenului de Bacalaureat 2024 pentru elevii de clasa a XII-a au fost comunicate de Ministerul Educației. Aproape 40% dintre elevii de clasa a XII-a nu au luat nota 5 la Limba română, iar la matematică sau istorie, 35% nu au luat peste 5. Ministerul anunță că „rezultatele încă se transmit de la nivelul inspectoratelor școlare către fiecare unitate de învățământ sub forma cataloagelor cu notele finale”.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că profesorii care evaluează lucrările de la simularea examenului de Bacalaureat au un număr mare de lucrări și timpul este scurt: „Am primit sesizări în partea colegilor noștri vizavi de numărul de lucrări care le revin pe fiecare disciplină de examen”.

Aceasta a mai spus că Ministerul Educației „ar trebui să țină cont și de solicitările noastre, în numele colegilor noștri, de a se plăti participarea și la aceste simulări”. Liderul sindical a precizat că numărul mare de lucrări care trebuie să fie evaluate este o consecință a faptului că sunt puțini profesori corectori și „ajungem într-o situație oarecum de impas”.

Este a doua sesiune de corectare digitalizată a unor lucrări la nivel național, după simularea Evaluării Naționale de acum aproape o lună. Rezultatele simulării EN VIII 2024 centralizate la nivel național au arătat că peste 135.000 de elevi de clasa a VIII-a nu au obținut nota 7 la Matematică și că trei sferturi dintre elevii de clasa a VIII-a care au scris la simularea Evaluării Naționale rezumatul cerut nu au luat niciun punct pentru corectitudinea punctuației în textul scris de ei.

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Rezultate simulare BAC 2024. Borderourile de notare cu punctajele detaliate vor ajunge în școli, la profesori, până miercuri, 20 martie, anunță ministerul, după ce notele au venit vineri după program
Elevii ar putea să vadă rezultatele anonimizate ale probelor scrise de la Evaluarea Națională și Bacalaureat pe platforma de evaluare, din 2025 / Ministerul Educației spune că „face demersuri” în acest sens
Analiza pe itemi a rezultatelor de la simulare BAC 2024 va fi gata “cel târziu” peste o săptămână, anunță Ministerul Educației
Profesorul Cătălin Ciupală, despre subiectele la Matematică, simulare BAC 2024: Ar trebui să se schimbe paradigma de a face subiectele. Nu-ți trebuie foarte multă imaginație ca să iei cinciul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Examenul de admitere la liceu să fie eliminat din lege, la fel și exmatricularea, iar diversitatea să fie promovată prin reglementări ulterioare – recomandările transmise de Consiliul Elevilor președintelui Iohannis, înainte de promulgarea Legii învățământului preuniversitar

Eliminarea examenului de admitere la liceu, eliminarea religiei ca disciplină la Bacalaureat, eliminarea exmatriculării de pe lista de sancțiuni aplicabile elevilor, dar și promovarea reală a diversității se numără printre…
Vezi articolul

Ministerul Educației a uitat că are o nouă lege. Proiectul hotărârii de guvern pentru premierea elevilor de 10 la examene este fundamentat pe Legea Miclea-Funeriu, abrogată de aproape un an / UPDATE: Proiectul a fost corectat

Funcționarii și juriștii care realizează și aprobă pentru publicarea în dezbatere a proiectelor de acte normative din Ministerul Educației au fundamentat un proiect de HG pe legea 1/2011, vechea lege…
Vezi articolul