Ministerul Educației a cerut inspectoratelor școlare un raport narativ cu privire la impactul burselor în rezultatelor școlare și participarea elevilor la ore, conform unui document obținut de Edupedu.ro. Datele trebuie trimise la Ministerul Educației până la data de 14 iulie, potrivit sursei menționate. Documentul este semnat de Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației.
În adresă se arată că raportul inspectoratelor trebuie să conțină următoarele informații:
„1. Numărul de beneficiari pe parcursul anului școlar, conform machetei nr. 1;
2. Acțiuni derulate în vederea implementării acordării burselor școlare (conform prevederilor actelor normative, inclusiv referitor la respectarea datei limită de 15 a lunii pentru plata burselor);
3. Impactul implementării acordării burselor școlare asupra participării școlare și a rezultatelor școlare obținute de elevii beneficiari;
4. Modalitățile si instrumentele de monitorizare a absenteismului, abandonului, situației de neșcolarizare, precum și a rezultatelor școlare obținute de elevii beneficiari;
5. Analiza SWOT cu privire la implementarea acordării burselor școlare, cu evidențierea punctelor tari, punctelor slabe, amenințărilor și oportunităților;
6. Propuneri pentru ameliorarea cadrului normativ si pentru eficientizarea implementării acordării burselor școlare.”
De asemenea, raportul inspectoratelor școlare vor transmite și datele referitoare la contribuția UAT-urilor la finanțarea burselor în anul școlar 2022-2023, respectiv informații cu privire la UAT-uri care au aprobat un cuantum al burselor mai mare decât cel stabilit prin HG nr. 1138/2022, se arată în adresa consultată de Edupedu.ro.
Despre bursele școlare în anul 2022-2023
Ministerul Educației a fost sancționat cu 10.000 de lei de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în privința ordinului ce vizează criteriile de acordare a burselor, potrivit unui comunicat de presă.
Ordinul de ministru care reglementează criteriile de acordare a burselor în anul școlar 2022-2023 este cel cu nr. 5.379 din 7 septembrie 2023. Printre cele mai criticate criterii din noul ordin se numără: eliminarea burselor de merit pentru elevii de clasa a V-a, dar și cele rurale pentru liceeni care învață în altă localitate decât cea de domiciliu. Niciuna dintre modificări nu a fost anunțată public de ministru.
Bursa de merit nu se mai acordă elevilor de clasa a V-a. Aceasta se acorda pe baza mediei din semestrul al II-lea, însă anul acesta anul școlar este împărțit altfel, pe module, nu pe semestre. Din această cauză, bursa de merit este acordată doar elevilor din clasele VI-XII, din școlile de stat, prevede ordinul ministrului educației.
De asemenea, a fost eliminată și bursa socială pentru elevii din mediul rural care învață în altă localitate decât cea de domiciliu. Potrivit surselor Edupedu.ro, reprezentanții Ministerului Educației ar fi invocat lipsa banilor în tăierea liceenilor din mediul rural de pe lista beneficiarilor de burse de ajutor social.
Consiliul Național al Elevilor a acuzat Ministerul Educației că nu a transmis public modificările criteriilor de acordare a burselor și a semnalat că se produce o inechitate pentru elevii care nu mai beneficiază de bursă socială dacă învață într-o altă localitate față de cea de domiciliu.
Pe 10 septembrie, fostul ministrul al Educației i-a acuzat de politicianism pe cei care critică eliminarea burselor sociale de 200 de lei pentru liceenii din sate care învață în altă localitate. Acesta i-a acuzat jurnaliștii acreditați la Guvernul României că emit „fake news” și a susținut că eliminarea burselor de merit elevilor de clasa a V-a este “un exemplu de fake news”.
Ordinul nr. 5.379/7.09.2022 pentru aprobarea criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar spune că: “bursele se acordă în fiecare an școlar, pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul pregătirii și susținerii evaluării naționale de către absolvenții clasei a VIII-a, a examenului de bacalaureat, a examenului de certificare a calificării profesionale și pe perioada pregătirii practice. Bursele nu se acordă pe perioada vacanțelor școlare, cu excepția cazurilor menționate la art. 20″ (n. red. bursa de ajutor social).
„Articolul 20 – (1) Bursele de ajutor social se acordă și pe perioada vacanțelor școlare pentru elevii prevăzuți la art. 15.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), nu primesc bursa de ajutor social pe perioada vacanței de vară:
a) elevii care nu au promovat anul școlar;
b) elevii care la sfârșitul anului școlar sunt corigenți la mai mult de o disciplină și au acumulat mai mult 20 de absențe nemotivate/an;
c) absolvenții învățământului gimnazial care nu au fost admiși în liceu/învățământ profesional, cursuri cu frecvență, într-o unitate de învățământ preuniversitar de stat;
d) elevii care repetă anul școlar din alte motive decât medicale”, conform criteriilor generale din 7 septembrie 2022.
Cuantumul burselor școlare
Hotărârea nr. 1.138 din 14 septembrie 2022 stabilește cuantumul minim al burselor lunare de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social pentru elevii din învățământul preuniversitar cu frecvență, care se acordă în anul școlar 2022-2023.
Art. 1 – „(1) În anul școlar 2022-2023, cuantumul minim al burselor lunare de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învățământul preuniversitar cu frecvență, este de:
a) 500 de lei, pentru bursa de performanță;
b) 200 de lei, pentru bursa de merit;
c) 150 de lei, pentru bursa de studiu;
d) 200 de lei, pentru bursa de ajutor social.
(2) Bursele se asigură din bugetele locale ale unităților/ subdiviziunilor administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar și din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat cu această destinație.
(3) Autoritățile deliberative ale administrației publice locale pot stabili un cuantum mai mare al burselor, în funcție de posibilitățile financiare ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale.”
Foto: © Ammentorp | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.