Doar 5,66% dintre autorităţile publice locale din România respectă dreptul elevilor la burse şcolare, conformându-se în totalitate cadrului legal incident în materie, potrivit unui raport lansat, joi, de Avocatul Poporului și Societatea Academică din România (SAR), citat de Agerpres.
Potrivit documentului, ce analizează acordarea burselor pentru elevi la nivel național, în anul școlar 2019-2020, “la nivelul întregii ţări, din totalul de 3.182 de autorităţi publice locale respectă dreptul elevilor la burse şcolare, acordându-le integral, doar un număr de 180: cele şase sectoare ale municipiului Bucureşti şi 174 de unităţi administrative-teritoriale, (…) un număr de 3.002 autorităţi publice locale (94,34%) încalcă dispoziţiile legale în vigoare, prin neacordarea totală sau parţială a burselor şcolare pentru elevi”.
Potrivit sursei citate, în afară de București, cel mai mare grad de respectare a prevederilor legale privind bursele şcolare se înregistrează în judeţul Constanţa, unde 30% dintre unităţile administrativ-teritoriale acordă toate tipurile de burse şcolare. La polul opus se află judeţele Maramureş, Sălaj şi Vâlcea, unde în niciuna dintre unităţile administrativ-teritoriale nu se acordă integral bursele şcolare prevăzute de lege.
Avocatul Poporului, Renate Weber, citată de Agerpres:
- “Eu, în principiu, sunt adepta descentralizării, dar descentralizarea aceasta cumva e un fel de a pasa responsabilitatea către ceilalţi şi a nu te mai interesa ce se întâmplă, pentru că, de fapt, bursele în România se acordă la nivel local, (…) diferenţa între cei care respectă şi cei care nu respectă aceste prevederi legale este uriaşă”.