Raport Avocatul Poporului: Doar 5,66% dintre autorităţile locale respectă dreptul elevilor la burse

1.644 de vizualizări
Renate Weber / Foto: eueom.eu

Potrivit documentului, ce analizează acordarea burselor pentru elevi la nivel național, în anul școlar 2019-2020, “la nivelul întregii ţări, din totalul de 3.182 de autorităţi publice locale respectă dreptul elevilor la burse şcolare, acordându-le integral, doar un număr de 180: cele şase sectoare ale municipiului Bucureşti şi 174 de unităţi administrative-teritoriale, (…) un număr de 3.002 autorităţi publice locale (94,34%) încalcă dispoziţiile legale în vigoare, prin neacordarea totală sau parţială a burselor şcolare pentru elevi”.

Potrivit sursei citate, în afară de București, cel mai mare grad de respectare a prevederilor legale privind bursele şcolare se înregistrează în judeţul Constanţa, unde 30% dintre unităţile administrativ-teritoriale acordă toate tipurile de burse şcolare. La polul opus se află judeţele Maramureş, Sălaj şi Vâlcea, unde în niciuna dintre unităţile administrativ-teritoriale nu se acordă integral bursele şcolare prevăzute de lege.

Avocatul Poporului, Renate Weber, citată de Agerpres:

  • “Eu, în principiu, sunt adepta descentralizării, dar descentralizarea aceasta cumva e un fel de a pasa responsabilitatea către ceilalţi şi a nu te mai interesa ce se întâmplă, pentru că, de fapt, bursele în România se acordă la nivel local, (…) diferenţa între cei care respectă şi cei care nu respectă aceste prevederi legale este uriaşă”.

1 comment
  1. Da nu se respecta,copiii buni care învață nu sunt promovați. Nu învață ei pentru bursa asta amarata care nu este nici măcar 200 pe luna,învață pentru ei,dar dacă marita sa o dea.Inafara de faptul ca în noua lege a învățământului s a scos bursa de performanta.De ce s a scos ,nu sunt finanțe. Nu ma mir ca pleacă în lume copiii buni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Regulile de funcționare a consiliilor de administrație ale școlilor, modificate în timpul anului școlar. Ședințele CA pot fi convocate prin SMS sau WhatsApp, au loc și online. Pot fi membri și persoane condamnate pentru infracțiuni care nu sunt legate de exercitarea profesiei

Ședințele consiliilor de administrație ale școlilor pot fi convocate prin SMS sau WhatsApp și pot avea loc și online, potrivit noii Metodologii-cadru de organizare și funcționare a consiliilor de administrație…
Vezi articolul

Lista cu manualele școlare de la clasa I până la clasa a XII-a, aprobate de Ministerul Educației pentru a fi folosite în anul școlar 2024-2025, publicată de către Centrul de Politici și Evaluare în Educație

Cataloagele de manuale școlare, unul pentru clasele I-VIII și celălalt pentru învățământ liceal, aprobate pentru folosirea în anul școlar 2024-2025, au fost publicate de către Centrul Național de Politici și…
Vezi articolul

Elevi cu nevoi speciale de la o școală din Călărași, folosiți într-un material video PSD, deși activitățile politice în școli sunt interzise prin lege / Era prezent și inspectorul școlar general adjunct, dar “nu în calitate de inspector” / Directoarea spune că a fost “luată prin surprindere” și că nu a existat un acord al părinților ca elevii să apară în clipul politic

Mai mulți elevi ai Școlii Gimnaziale Speciale Nr. 1 din Călărași au apărut într-un material filmat în unitatea de învățământ de Organizația Femeilor Social Democrate – Călărași, material publicat pe…
Vezi articolul

Economedia.ro: Românii vaccinați ar putea scăpa de restricții la restaurante, evenimente culturale și sportive, pe baza adeverinței verzi europene. Proiecte-pilot pentru redeschiderea economiei discutate de sectorul privat, Ministerul Sănătății și Ministerul Economiei

Mediul privat, Ministerul Sănătății și Ministerul Economiei au format un grup de lucru care discută posibilitatea ca românii vaccinați să scape de restricții în domeniile HoReCa, al evenimentelor, în domeniile…
Vezi articolul

Încă o autoritate care „analizează” ce e de făcut cu salariile celor din Educație – Parlamentul. George Purcaru, FSLI: Am ridicat problema sporurilor, a decontării navetei și a orelor suplimentare pentru personalul nedidactic. Au promis că de mâine vor analiza situația / Protestele continuă joi în mai multe județe

Reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) au discutat cu Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, cu ministrul Muncii și Ministrul Finanțelor despre aplicarea în integralitate a legii salarizării 153 din…
Vezi articolul