Raluca Turcan: după 9 ani de lupte pentru introducerea Masteratului Didactic, în această toamnă vom avea primii 400 de viitori profesori înmatriculați

Foto: gov.ro

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat că, “după 9 ani de lupte pentru introducerea Masteratului Didactic, în această toamnă vom avea primii 400 de viitori profesori înmatriculați la această formă de învățământ”.

Începem cu un program-pilot în patru universități și vom generaliza acest masterat în anii următori. Doar așa putem atrage studenți merituoși în rândul dascălilor și putem da mai multe șanse viitoarelor generații să facă performanță la școală“, spune Raluca Turcan, la două zile după ce ministrul Educației a anunțat că propune 400 de locuri la masteratul didactic.

Amintim că cifra de școlarizare alocată de Guvernul Orban pentru masteratul didactic a făcut obiectul unei bâlbe din partea ministrului Educației. La audierile de miercuri, din Parlament, Monica Anisie a declarat inițial că vor fi 200 de locuri. La intervenția președintelui Consiliului Rectorilor, Sorin Cîmpenau, ministrul Educației a revenit asupra numărului de locuri pe care îl alocă masteratului didactic și a spus că sunt 400.

Monica Anisie, la audierile din Parlament, pe 4 martie 2020:

Sorin Cîmpeanu:

Monica Anisie:

VIDEO Audierea ministrului propus al Educației, Monica Anisie:

Informații de background

Pilotarea masteratului didactic introdus în legea educației încă din 2011 tot de un guvern liberal vine în contextul în care președintele Klaus Iohannis a declarat, în ianuarie, că “în categoria chestiunilor pe care nu le mai putem amâna este introducerea unei specializări distincte privind pregătirea cadrelor didactice” (detalii aici).

Liderul de la Cotroceni a criticat atunci actuala rută de pregătire inițială a profesorilor, DPPD-urile, spunând că “urme de metodică și pedagogie și un nivel redus de practică nu pot substitui o educație direcționată strict către formarea profesorilor”.

De pe aceeași scenă cu președintele Klaus Iohannis și chiar la invitația acestuia, a vorbit unul dintre cei mai reputați specialiști internaționali în domeniul educației. Ce a avut de spus Andreas Schleicher, directorul pentru Educație al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), despre pilotare?

 

 

 

 

Exit mobile version