Dezbatere Edupedu.ro – UiPath Foundation - Brio.ro

VIDEO Raluca Negulescu-Balaci, director executiv UiPath Foundation: În educație nu funcționează intervențiile pe termen scurt, ci exact opusul – intervenții pe termen lung, în așa fel încât elevii să recupereze decalajul educațional

947 de vizualizări
În educație nu funcționează intervențiile pe termen scurt, ceea ce funcționează în schimb este exact opusul – „intervenții pe termen lung, în așa fel încât elevii să recupereze decalajul educațional sau să-și amplifice competențele”, a declarat Raluca Negulescu-Balaci, director executiv UiPath Foundation, la conferința Reforma Digitală a Educației organizată de Edupedu.ro în parteneriat cu UiPath Foundation și Brio.ro
  • UiPath Foundation este o organizație non-guvernamentală, independentă, non-profit, apolitică și fără orientare religioasă, care are misiunea de a susține copiii din comunități dezavantajate din România și India prin programe de sprijin integrat, cu scopul de a le oferi acces egal la educație de calitate. Începând cu copiii din România (București și județele Cluj, Vaslui, Galați, Botoșani) și India (Bangalore), UiPath Foundation derulează, în parteneriat cu organizații non-profit cu impact la nivel local, programe educaționale care răspund multiplelor nevoi ale copiilor care se confruntă cu sărăcia.
Raluca Negulescu-Balaci, director executiv UiPath Foundation:

„Scopul nostru este să susținem copiii din familii care se confruntă cu sărăcie să-și înțeleagă și să-și dezvolte potențialul prin acces la educație de calitate și pentru dezvoltarea competențelor pentru secolul XXI.

Acest mediu complex de testare va fi dezvoltat pentru elevii din toate clasele din România, de la clasa I, la clasa a XII-a, e vorba de 2,8 milioane de elevi care vor putea accesa instrumentul dezvoltat cu Brio. Credem cu tărie că trebuie să ne unim forțele și să creăm aceste sinergii.

Vom avea grijă ca acest instrument să ajungă în școlile vulnerabile unde noi intervenim în așa fel încât să completăm toate piesele de puzzle când vine vorba de acest proces complex de digitalizare a educației și vom avea grijă ca acest instrument să ajungă în școlile din comunitățile vulnerabile.

La nivelul de provocări, cu care se confruntă 35% dintre copiii din România, nu ne putem permite ca un astfel de instrument să nu fie accesibil. Acesta creează contextul potrivit pentru educație individualizată, iar în cazul copiilor din mediile defavorizate este nevoie de recuperarea decalajului educațional. Atunci când se construiește un ansamblu de măsuri care să răspundă la nevoile complexe ale copiilor, atunci și educația funcționează.

Când vorbim de premisele digitalizării pentru copiii din comunitățile defavorizate trebuie să înțelegem că orice intervenție educațională, fie offline, fie online, este destinată unui eșec monumental dacă nu avem în vedere un set de măsuri care să răspundă la nevoile de bază ale copiilor. Asta facem noi la UiPath Foundation, le oferim copiilor un pachet integrat de sprijin cu burse lunare care să ajute familiile să rezolve problemele de zi cu zi, cu pachete medicale care să răspundă la acest tip de provocări, sprijin psihologic unde este nevoie și atunci când vom aloca aceste resurse foarte generoase din PNRR și din alte surse de finanțare, să avem în vedere că avem nevoie de o abordare integrată.

Vorbim foarte mult despre digitalizare educațională, când de fapt ar trebui să vorbim de transformare digitală. Digitalizarea Educației presupune acest transfer al educației în spațiul online, dar pare un proces finit. Transformarea digitală se referă la acest efort constant de adaptare la lumea din jurul nostru și la evoluția tehnologică, de asta în instrumentul nostru, pe care-l dezvoltăm cu partenerii de la Brio, introducem niște competențe care nu sunt încă incluse în acest cadru european de competențe digitale, anticipând ce urmează să apară acolo – partea de inteligență artificială, de automatizare; și cred că este foarte important să avem această agilitate.

În educație nu funcționează intervențiile pe termen scurt. Ce funcționează e exact opusul – intervenții pe termen lung, în așa fel încât elevii să recupereze decalajul educațional sau să-și amplifice competențele. De aceea avem programe complementare și ne uităm și la ecosistemele educaționale din comunități în așa fel încât putem avea un impact în comunitate.”

Citește și:
VIDEO Cîmpeanu: Până la finalul anului vom veni cu un nou proiect al Legii Educației
VIDEO Ligia Deca: Ceea ce putem face de anul viitor este ca în cadrul materiilor deja existente să folosim resurse digitale și să investim în formarea profesorilor
Cum măsoară și dezvoltă competențele digitale ale elevilor din clasele I-XII noul sistem gratuit de testare. Dragoș Iliescu: E un sistem de evaluare formativă
Funeriu, trei propuneri pentru o digitalizare reușită în Educație: Obligarea prin mijloace legale a rețelelor sociale de a livra conținuturi educaționale, parte a curriculumului național / Să stabilim cum creștem motivația / Să dăm vouchere pentru meditații cu o impozitare simplă ca să nu mai fie tabu
Georgi Dimitrov, CE: În acest an Comisia Europeană va lansa discuții pentru a pune educația digitală în fruntea priorităților / Va lansa instrumente pentru a ajuta profesorii să-și evalueze abilitățile
Psihologul educațional Dacian Dolean, specializat în dezvoltarea limbajului și a alfabetizării timpurii: În România, statutul socio-economic are un efect direct asupra alfabetizării, dincolo de abilitățile cognitive sau lingvistice
VIDEO Dezbaterea online “Reforma digitală a Educației” – Sorin Cîmpeanu: Eu ca ministru îmi doresc o nouă Lege a educației / Georgi Dimitrov, CE: Educația digitală va fi în fruntea priorităților UE / Declarațiile-cheie ale tuturor participanților

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Inculpatul Dumitru Buzatu, președintele suspendat al Consiliului Județean Vaslui, promovat în rândul olimpicilor la matematică prin intermediul unui ghid turistic al județului, unde semnează un editorial-advertorial

Elevii olimpici la matematică, prezenți la decernarea premiilor pentru Olimpiada Națională de matematică desfășurată la Vaslui, pe 12 mai, au primit în cadrul evenimentului, ghiduri turistice în care inculpatul Dumitru…
Vezi articolul

Naveta profesorilor nu se mai decontează, potrivit Ministerelor Dezvoltării și Finanțelor, semnalează sindicatele din Învățământ. Cele două ministere invocă prorogarea aplicării unor dispoziții din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023

Naveta profesorilor care predau în altă localitate decât cea de domiciliu nu se mai decontează, în opinia Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Ministerului Finanțelor Publice, potrivit unui informări a Federației…
Vezi articolul

“Cei mai valoroși cercetători români” vor primi trofee pentru realizările lor, la Gala Cercetării Românești – prima ediție, pe 31 ianuarie / “Recunoaștere simbolică” pentru performanță în domeniul în care guvernul alocă sub 0,2% din PIB

O Gală a Cercetării Românești va fi organizată, în premieră, de către Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), pe 31 ianuarie, pentru a “premia realizările celor mai valoroși cercetători români,…
Vezi articolul