Raed Arafat, despre firma care are pe stoc teste salivă, dar cu care IGSU refuză să semneze contractul: “2 milioane de teste nu rezolvă oricum nici măcar o testare. Nu putem răspunde presiunilor, firma are o dispută comercială cu IGSU, să o rezolve în instanță”

819 vizualizări
Raed Arafat / Foto: gov.ro
Într-o conferință de presă la Guvern, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a reacționat după ce firma DDS Diagnostic susține că are pe stoc 2 milioane de teste prin contractul câștigat în primă licitație, în luna decembrie, dar pe care nu l-a putut onora atunci din cauza unor probleme tehnice. Raed Arafat spune că disputa trebuie soluționată în instanță și, oricum, cele 2 milioane de teste nu ajung nici măcar pentru o testare (n.red. sunt peste 3 milioane de elevi în România).

Firma aceasta are această dispută comercială cu IGSU și care nu mai poate fi rezolvată în acest moment, potrivit legii. Doar la nivel de instanță. Firma continuă să exercite presiuni. Nu putem răspunde presiunilor. Există o decizie a unei comisii de achiziții, de semnare de contract, care are partea legală. Acolo nu pot să mă bag. Din momentul în care colegii care semnează au considerat că nu pot să semneze, dacă eu exercit presiuni, mâine o să auzim că Raed Arafat a făcut presiuni să se semneze un contract“, a declarat șeful DSU.

În decembrie anul trecut, firma DDS Diagnostic a câștigat licitația pentru 2 milioane de teste salivă și, din motive care au ținut de infrastructură, nu le-au putut livra în ziua promisă, ci cu 30 de ore mai târziu.

IGSU a refuzat să primească testele din acest motiv, ceea ce a dus în decembrie la amânarea distribuției testelor în școli, cu riscurile aferente privind infectarea copiilor, subliniază firma într-un comunicat de presă.

DDS Diagnostic a furnizat toate documentele necesare, documente care demonstrează că livrarea a fost întârziată 30 de ore din motive imprevizibile și în afara posibilității de control a companiei, cauzate de apariția noii tulpini Omicron. Camera de Comerț și Industrie a României, autoritatea legală în domeniu, a emis în acest sens Avizul privind existența cazului de forță majoră pentru această situație, aviz legal, nerecunoscut de DSU – IGSU, care a invocat motive procedurale, birocratice, fără legătură cu starea de fapt.

După 30 de zile, în 5 ianuarie 2022, DDS Diagnostic a reușit să obțină o întâlnire la nivelul conducerii IGSU, care a fost neconcludentă. Reprezentanții IGSU încă nu au acceptat argumentele raționale pentru rezolvarea crizei“, se precizează în comunicat.

  • Șeful DSU, Raed Arafat, a spus că la acea întâlnire a sfătuit firma să se îndrepte în instanță cu această situație.

I-am rugat pe reprezentanții firmei să se îndrepte către instanță, să vedem ce decide instanța. Dacă decide că se poate semna contractul și dă dreptate firmei, în foarte scurt timp IGSU poate semna, dacă nu, înseamnă că IGSU a avut dreptate. În același timp cu cantitatea pe care o au se pot prezenta la o altă licitație. Nu vreau să intru în polemici cu firme. Respect decizia IGSU și vedem ce spune instanța.  

Sunt 2 milioane de teste. Sunt teste care nu ajung nici măcar pentru o testare pe săptămână. Nu stăm la un capăt de țară în testele acestea. Nu vor rezolva problema pe o perioadă foarte lungă. Practica de a presa nu va schimba poziția noastră, ci instanța.

Raed Arafat a explicat și de ce sunt probleme cu livrările de teste salivă în școli

Reporter: De ce nu ați făcut din prima mai multe licitații ca să se ajungă în această situație?

Raed Arafat:Dacă vă aduceți aminte, noi am prezentat în trecut faptul că unele firme care au câștigat nu s-au prezentat, altă firmă a avut alte probleme și contractul s-a epuizat înainte să fie livrat, la acest moment nu poate IGSU să revină să semneze contractul legal. Au fost situații când firme care au câștigat nu s-au mai prezentat. Nu întotdeauna partenerii respecta contractul. Nu se pot ține de promisiuni, din factori externi, altă dată se grăbesc, obțin licitația, și descoperă că nu pot livra – pe noi ne păcălesc și cauzează apoi problemele în care ne aflăm“.

Reamintim: în prezent, a doua licitație pentru achiziționarea testelor (ce ar fi trebuit să ajungă în școli pentru a fi folosite de săptămâna viitoare) este blocată, după ce o altă firmă a depus contestație. Nu se știe când va soluționa CNSC contestația pentru a putea debloca situația.

Întrebat în conferință despre această licitație, Raed Arafat a explicat din nou modul în care se face licitația:

ONAC (Oficiul Național de Achiziții Centralizate – N. Red.) face licitația, semnează acordul cadru, IGSU semnează contractul subsecvent și se repartizează pe baza solicitării ministerului educației. În actuala licitație, când s-a ajuns la ISGU, am primit înștiințare de la ONAC că există o contestație la CNSC. Aici nu mai e în mâna noastră să semnăm până nu există o decizie a primei Instanțe. Legea ne permite după asta, totuși, să semnăm (chiar dacă se adresează intre timp unei a doua instanțe). Dar trebuie să avem primă decizie. Prima instanță e deja sesizată. Între timp, ONAC continuă achizițiile pentru alte loturi, dacă nu vor fi contestate și se semnează, vor fi livrate conform contractului. Orice e gata de semnat, va fi semnat, repartiția se face imediat ce le preluăm și le distribuim“, a explicat Raed Arafat.

Și Consiliul Național al Elevilor solicită Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor „tratarea cu celeritate a acestei probleme și începerea procesului de soluționare a contestației depuse într-un timp cât mai scurt, în așa fel încât răspândirea comunitară a COVID-19 în unitățile de învățământ să fie redusă pe cât posibil”, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Creșele rămase la primării sunt unități de învățământ cu personalitate juridică. După un an, Ministerul Muncii propune Guvernului eliminarea creșelor din lista serviciilor sociale, deși ar fi trebuit să facă acest lucru în octombrie 2021

Creșele care au rămas în administrarea autorităților locale și nu au fost preluate de Ministerul Educației sunt unități de învățământ cu personalitate juridică, potrivit unui răspuns al Ministerului Muncii transmis…
Vezi articolul

Elevii din Constanța pot accesa gratuit o bibliotecă online cu peste 10.000 de cărți din domenii diverse și audiobookuri / 1.700 de profesori din județ primesc pachete de cărți pentru pregătirea profesională, într-un proiect anunțat de Ziua Lecturii

Aproape 13.000 de elevi din au acces la o bibliotecă online cu peste 10.000 de cărţi digitale, iar circa 1.700 de profesori vor primi gratuit pachete cu cărţi pentru pregătirea…
Vezi articolul