„Dragi profesori, liderii sindicali au comis o greșeală când au anunțat suspendarea grevei înainte de publicarea ordonanței în Monitorul Oficial. Poate că a fost o greșeală neintenționată, poate că a fost (cum tind eu să cred) o concesie făcută lui Ciucă, pentru a putea să facă el anunțul acesta înainte de demisie. Cert e că, în forma în care e publicată în Monitorul Oficial, ordonanța pare foarte apropiată de ceea ce s-a cerut în ultimele trei săptămâni. Ceea ce e o victorie extraordinară împotriva unor politicieni care au susținut mereu că o astfel de ordonanță e imposibilă”, spune, la finalul celei mai mari greve a profesorilor, în ultimii 18 ani, scriitorul Radu Vancu.
Singurul scriitor și profesor universitar care a participat alături de profesorii din preuniversitar la mitingul uriaș de vineri, 9 iunie 2023, desfășurat între Palatul Victoria și Palatul Cotroceni, una dintre puținele voci care s-au solidarizat public cu profesorii, Radu Vancu a scris, după ce greva a fost suspendată de sindicate: „E complet nedrept ca amărăciunea & furia izvorâte din greșeala liderilor de sindicat să vă priveze de sentimentul unei victorii obținute cu atâta perseverență & atâtea sacrificii. Ați fost admirabili. Ați pus presiune & ați câștigat împotriva unor politicieni mega-mincinoși, care seara retrăgeau ceea ce afirmaseră dimineața”.
„Sunt mândru că sunt un punctuleț în extraordinara fotografie a demnității voastre de pe podul Basarab. Care a devenit, grație vouă, Podul Demnității. Greva a fost suspendată fără să fiți întrebați, e adevărat. Și liderii sindicali trebuie să răspundă pentru asta. Dar ați obținut o victorie. Sunteți o forță pe care politicul nu-și va mai permite să o ignore”, a punctat Radu Vancu.
„Nu lăsați amărăciunea să vă facă să uitați asta: ați făcut, pentru prima dată după multe decenii, din profesori o forță. Vă mulțumesc pentru asta”, a încheiat cunoscutul scriitor.
15 comments
Cei care n-au ,,memoria scurta” sa-si aminteasca numai ca magistratilor le-au crescut lefurile ,,pan’ la cer” iar justitiabilii au simtit apoi pe pielea lor cum ,,zeița dreptății” s-a afundat si mai mult in prapastia in care fuse impinsa. Ca sa nu mai vorbim ca-n paralel cu cresterea pentru doctori a avut loc explozia clinicilor private ale ,,baronilor din sanate”, se intelege, salariul chiar si marit devenind un mizilic in comparatie cu adevaratele surse de bani aparute in vazul tuturor. Sa ne asteptam ca aceste cresteri pt. profesori sa fie si ele ,,targul de acceptare” a transformarilor viitoare ale invatamantului spre mult trambitata ,,diversitate”? Imi zice un vecin: daca-n ,,pandemie”, la salariile demne de-un casier cinstit”, invatatorii si profesorii au acceptat sa fie ,,jandarmi intr-ale instruirii generatiei de maine”, ce-o sa fie la urmatoarea ,,actiune” de-acum ca primesc mai multi bani? Tragic e ca n-o sa avem prea mult timp de asteptat pan-o sa aflam …
S-a cam urcat pe val acest domn….valul altora.
Nu aveți dreptate. Domnul profesor Radu Vancu chiar a prezentat foarte clar problemele sistemului de învățământ. A fost de fiecare dată obiectiv. De asemenea, in aceasta perioada, site-ul edupedu a fost singura sursa credibila cu privire la prezentarea grevei cadrelor didactice, taxand derapajele grosolane ale conducerii țării noastre.
Nu vreau sa fiu rautacios si recunosc ca nu prea am mai citit proza in ultimii ani dar, de “cunoscutul scriitor” Radu Vancu, este prima oara cand aud. Si culmea, la cat de “cunoscut” este, nu aud cu ocazia vreunui premiu pe care l-a primit pentru scrierile sale, ci datorita comentariilor legate de greva din invatamant.
CORECT, Dnule Radu Vancu, acum mingea este la noi, la părinți:
propun sa dam 6 luni termen corpului profesoral sa vina cu un plan concret, real, profesionist de reformare a sistemul de invatamint axat pe nevoile elevului, in paralel cu criterii de performanta foarte clare pentru profesori.
Dacă nu propun, sa intram noi părinții in greva, nu mai ducem copii la școală iar profesorii nu vor fi plătiți pe perioada grevei noastre.
Ce ziceti?
Asta va fi adevarata reforma a Învățămîntului.
Ministerului să-i dați 6 luni pentru reformă, nu corpul profesoral o face.
Eu sunt de acord, vreau reformă. Haideți la protest!
Nu corpul profesoral al României este responsabil cu întocmirea unui astfel de plan, ci „ minunații specialiști” ai ministerului! Lor să le cereți reformarea sistemului. Până atunci aveți oricând alternativa învățământului privat sau în afara țării. Vă doresc mult succes!
Dar profesorii pot propune reforme in ceea ce priveste educatia, programa, disciplinele pentru a avea un invatamant centrat pe elev si pot face GREVA daca propunerile lor nu se concretizeaza.
In acest caz cu siguranta parintii si elevii va vor fi alaturi.
De planul la care vă referiti trebuie să se ocupe partidele aflate la putere, cele pe care le-ati votat. Din câte știu, niciunul dintre acestea nu a pus în programul de guvernare ceva referitor la reformarea învățământului.
Vi se pare firesc că există clase cu peste 30 de elevi și școli care învață în două schimburi, că elevii nu au săpun și hârtie igienică la toaletă si că învață după programe neadaptate la situația socio-ecomomică actuală? Toate astea au legătură cu subfinantarea învățământului, cu procentul acela de 6% din PIB- prevăzut în actuala lege a învățământului- pe care îl tot cer profesorii. Nu si părinții. Ei vor doar ca profesorii să facă din rahat bici, care să și pocnească.
Radu Vancu – un exaltat. Multumesc, nu imi trebuie sfaturile dumitale intelepte de pe margine!
De acord…
Sa vedem cum guvernantii se vor tine de cuvant si vor APLICA OUGul asta!
NU cred…. finantele Romaniei sunt varza, de-acum salariul unui profesor debutant devine cel mai mare salariu al unui debutant in sectorul public!
Ma indoiesc eu ca medicii care invata ANI grei o meserie care cere MULTA responsabilitate – VIATA omului – vor sta cuminti si nu vor cere si ei mariri peste mariri!
Apoi, vine Legea salarizarii la care Budai “lucreaza” din greu si care e jalon in PNRR!
Cu aceste mariri la profesori, rearanjarea Salariilor publice in Legea lui Budai va duce Bugetul Romaniei in prapastie: oricum Romania se imprumuta aproape zilnic, la cele mai MARI Dobanzi din UE!!!
Astept si Evaluarile agentiilor de rating, le astept cu mare interes!!!
PSDul “va da” pe hartie multe anul asta si in anul 2024, dar ma tem ca vor ramane pe hartie, cum au ramas Legea Salarizarii facuta de Olguta-Dragnea si Legea pensiilor, facuta de acelasi cuplu “darnic” Olguta Dragnea, LEGI care nu se aplica desi ar fi trebuit sa fie aplicate de ANI de zile!!!
NU vor fi niciodata!!
Si eu cred ca greva trebuia suspendata dupa aparitia in Monitorul Oficial a ordonantei de urgenta. Sa speram acum ca guvernatii nostri, bucurosi ca pot face rotativa, nu vor incalca cele promise si consfiintite in ordonanta publicata.
In sfarsit, se poate reveni la elevi si la ce e nevoie sa fie facut pentru ei! Nu mai conteaza cine va suporta toate aceste salarii date la gramada, acum puteti sa sustineti si sa impuneti si setul de criterii de performanta absolut necesare pentru ca educatia chiar sa fie pentru toti cei implicati. E perfect, acum TOATE cadrele didactice isi vor face meseria si vor fi sprijin pentru elevi, nu doar cei 10% care erau dedicati. Va dati seama ca doar banii erau motivul pentru care ceilalti 90% practicau bullying-ul asupra elevilor si erau doar recitatori de informatii?? Acum nu mai exista acest impediment si avem cadre didactice care doar ajuta copiii!
Gata cu meditatiile pentru a trece clasa, acum fiecare elev va beneficia de abilitatile pedagogilor de a-i indruma astfel incat fiecare sa progreseze, indiferent de nivel. Acum e momentul zero de la care toate cadrele didactice nu vor mai face copy-paste testelor din anii trecuti fara sa le adapteze la noua clasa, vor explica atat cat e nevoie pana cand va intelege toata clasa, nu se va mai bifa ca s-a predat lectia si atat, sa dea bine la inspectiile mereu anuntate. Si inspectoratele se vor desfiinta, ca tot nu au vreun rol constructiv, iar cat vor mai fi, inspectiile vor fi neanuntate pentru a vedea exact ce se intampla la clasa, nu ce se intampla cand totul e regizat pana in cele mai mici detalii.
Succes!
Sper ca glumiti….
NU vor SCHIMBA nimic, nici nu cred ca vor aplica OUGul asta!!
Scria un parlamentar USR in 2021:
“Un an cu ministrul Cîmpeanu, văzut din opoziție de USR: România Educată – în punctul zero. Digitalizare – aproape zero. Planurile-cadru – nicio schimbare. Încurajarea imposturii, în cazul plagiatelor. Profesionalizare zero și politizare mare în managementul școlar.”
FIX la fel arata azi Educatia dupa 1 an cu dna Ligia Deca… ZERO peste tot!!!
vin și rezultatele la examene imediat