Radu Vancu: Dacă biblioteca devine cameră de penitență, lupta este pierdută din start. Ar transforma profesorul în ochii elevilor într-un reprezentant al unui sistem opresiv. Nu e nevoie de așa ceva

„Dacă biblioteca devine o cameră de penitență, atunci lupta este pierdută din start. Nu cred că e o idee bună asta, din multe puncte de vedere. Și pentru că de multe ori biblioteca este cea care a devenit camera de penitență și, în al doilea rând, pentru că pune o presiune suplimentară pe cadrele didactice care ar trebui să rămână după ore, să se transforme din profesori în gardieni”, a avertizat într-un interviu acordat Edupedu.ro profesorul și scriitorul Radu Vancu.

Personalitate implicată civic, cu intervenții constante în momentele de schimbare ale politicilor educaționale și unul dintre puținii universitari prezenți la cea mai mare grevă a profesorilor din ultimii 20 de ani, Radu Vancu a atras atenția că decizia ministrului liberal Ligia Deca de a lăsa școlile să transforme bibliotecile în săli de detenție unde elevii care perturbă orele să fie supravegheați de profesori ridică o serie de probleme atât în ceea ce privește atitudinea pe care școala îi învață pe elevi să o aibă față de citit, dar și față de cadrele didactice.

„Ar transforma profesorul în ochii elevilor într-un reprezentant al unui sistem opresiv. Și nu cred că e nevoie de așa ceva”, a declarat Radu Vancu.

Fragment din interviul acordat de Radu Vancu pentru Edupedu.ro:

Rep: Vedem numeroase biblioteci școlare transformate în camere de detenție, fapt posibil prin decizia ministrei Ligia Deca. Ce efect are asta asupra lecturii, asupra elevilor? 

Radu Vancu: Răspunsul e conținut în întrebare. Dacă biblioteca devine o cameră de penitență, atunci lupta este pierdută din start. Nu cred că e o idee bună asta, din multe puncte de vedere. Și pentru că de multe ori biblioteca este cea care a devenit camera de penitență și, în al doilea rând, pentru că pune o presiune suplimentară pe cadrele didactice care ar trebui să rămână după ore, să se transforme din profesori in gardieni. Or bieții profesori au oricum atât de multe ore și atât de multă birocrație, încât a-i pune și la munca asta suplimentară e contraproductiv. În al treilea rând, ar transforma profesorul în ochii elevilor într-un reprezentant al unui sistem opresiv. Și nu cred că e nevoie de așa ceva. 

Rep: Revenind la programa de bacalaureat de limba și literatura română, au fost discuții referitoare la reintroducerea gramaticii în liceu. Este necesar ca elevii de liceu să învețe gramatica, chiar dacă nu sunt la uman?

Radu Vancu: Din nou, pot fi subiectiv pentru că sunt filolog și atunci aș spune că da, gramatica este necesară, pentru că te învață să gândești clar. Ceea ce nu poate fi gândit clar nu poate fi spus clar, spunea Wittgenstein. Iar Confucius spunea că atunci când se strică cuvintele, se strică ordinea socială și se strică o țară în ansamblul ei. Gramatica e un exercițiu de gândire, e un exercițiu de clarificare a gândirii și nu doar a limbajului. Și de asta e necesară, din punctul meu de vedere, în absolut toate liceele. Probabil că nu e o opinie populară, nu va bucura liceenii care nu sunt la profiluri filologice, pot fi subiectiv din cauza formației mele de filolog, dar eu aș susține o astfel de inițiativă. Măcar o oră de gramatică pe săptămână cred că ar ajuta la ordonarea limbii și, implicit, la ordonarea gândirii. 

Rep: Sunteți profesor universitar, aveți contacte directe cu profesorii din preuniversitar, aveți în față la cursuri studenții care devin la rândul lor profesori în preuniversitar. Aveți o privire de ansamblu, care este profilul, care este pecetea pe care o lasă asupra elevilor profesorii de limba și literatura română din preuniversitarul românesc? 

Radu Vancu: Profesorul trebuie să fie activ și să fie performant într-un sistem care e subfinanțat de mai bine de trei decenii încoace. Educația e finanțată cam la jumătate sau cam la 60% din cât ar fi necesar și profesorul trebuie să fie performant în acest sistem. Din punctul ăsta de vedere, pentru mine, toți profesorii care rezistă într-un sistem subfinanțat și scot copii educați sunt realmente admirabili. Apoi, am văzut profesorii care schimbă lumea din jur. Am fost acum 2 ani, împreună cu scriitorul Dan Coman, la Dorohoi, am văzut de pildă acolo, într-un liceu dintr-un orașel cu 30.000 de oameni, copii care vorbeau extraordinar de articulat, care aveau lecturi incredibil de bogate pentru vârsta lor, pentru că o doamnă profesoară de acolo, de două-trei decenii încoace, vine la ora 7:00 dimineața în școală și pleacă seara târziu, după ce face meditații gratuite la română cu oricine vrea. Nu spun că asta a trebui să devină o normă, vreau să spun doar că există cazuri din astea, realmente eroice, de profesori care schimbă sute, uneori mii de destine. De asta am și fost de acord cu greva profesorilor și i-am susținut pe cât mi-a stat mie în puteri. Pentru că cred că acești oameni fac o muncă admirabilă, în pofida unui sistem al educației și nu grație unui sistem românesc al educației. În plus, pe lângă problemele sistemice ale Ministerului Educației, în primul rând subfinanțarea, e vorba și de carențele sistemului cultural din România. Și cultura e subfinanțată și infrastructura asta deficientă a cărții, pe care trebuie să o suplinească profesorii, la rândul ei este o o problemă majoră pe care ei o au de surmontat. Profesorii se ocupă de aducerea cărților în școli, de comandarea de cărți, nu doar de manuale, ci de literatură, distribuirea ei către elevi. E o muncă suplimentară pe care o fac profesorii și care de asemenea le cere timp și energie. De asta când noi suntem iritați că vedem că la teste copiii noștri nu se descurcă așa cum am vrea, ar fi bine să ne amintim că profesorii care îi pregătesc lucrează împotriva unui sistem care îi subfinanțează și care îi încarcă birocratic excesiv; faptul că reușesc să facă atât cât fac este un lucru care ar trebui prețuit și ar avea mai multă nevoie de sprijin și din partea ministerului, și din partea părinților, și din partea societății în ansamblul ei. 

Rep: Vedeți conținuturi, abilități, competențe necesar a fi învățate obligatoriu de toți viitorii profesori din limba și literatura română? 

Radu Vancu: Am ieșit din Galaxia Gutenberg, galaxia tiparului, și am intrat decisiv în Galaxia Zuckerberg și aici noi nu ținem pasul cu copiii noștri, pentru că fatalmente noi suntem pe muchia dintre aceste galaxii, pe muchia dintre aceste două lumi. Dacă nu vom înțelege că problema noastră principală e că noi venim dintr-o lume a textului și vorbim cu niște copii care fac parte dintr-o lume a imaginii și dacă nu ne adaptăm după ce înțelegem asta, dacă nu ne adaptăm predarea la acest lucru, vom avea mari probleme în a reuși să transmitem către copiii noștri ceea ce avem să le predăm. Ei preferă, prin natura lucrurilor, imaginea textului. 

Și în ceea ce privește rețelele sociale: rețelele sociale cu mult text, cum este Facebook-ul, pentru ei sunt deja din Cretacic și preferă rețelele sociale cu text redus spre aproape zero, Tiktok-ul sau Instagramul. Neuroplasticitatea formidabilă a creierului nostru, puterea lui de a se adapta atât de repede la schimbări în cazul lor a funcționat și i-a adaptat decisiv la această civilizație a imaginii. Noi, profesorii de literatură mai ales, avem de rezolvat această problemă spinoasă: să ducem o lume a textului, cum e literatura, către niște creiere care sunt niște formidabile procesoare de imagini. 

Rep: Cum se poate face acest lucru? 

Radu Vancu: Unii profesori s-au adaptat din mers la ceea ce se cheamă discursuri intermediale sau multimediale, în care folosești ecranele laptop-urilor sau ecranele telefoanelor sau proiectoarele sau smart board-urile și le poți preda. Sigur, variantele cele mai simple sunt să folosești ecranizări ale cărților, dar nici astea nu sunt foarte bune, pentru că filmele durează mult și este complicat la clasă să rupi un film în două și să-l discuți comparativ cu romanul. Însă asta nu este o problemă specific românească, este o problemă globală, e o problemă pe care toți profesorii de literatură din lumea asta se luptă să o rezolve. Au și apărut discipline care se cheamă «digital humanities» – umanioare digitale – care printre altele încearcă exact asta: să aplice în predarea și în cercetarea literaturii noile softuri, noile limbaje, inclusiv limbaje de programare. 

Profesorii trebuie să învețe în mod continuu să se deschidă către aceste noi discursuri teoretice. Au început să se traducă și la noi cărți de Franco Moretti, de David Damrosch, oamenii cei mai activi în aceste direcții, și pe lângă metodică, didactică, ceea ce învață profesorii oricum pentru a preda mai bine, cred că trebuie să fie deschiși și către aceste discursuri teoretice care încearcă să traducă lumea textului cu lumea imaginii.

Rep: Recent, domnul profesor Mircea Miclea spunea că viitorul este hibrid și că „cei care vor face hibridizări inteligente când predau vor avea performanțe ridicate ca profesori, și elevii lor la fel”.
Radu Vancu: Cred că este foarte bine spus și foarte concentrat acest concept de hibridizare, acoperă exact ce voiam să spun. Hibridizarea textul-imagine e singura care poate intra cu adevărat în creierii copiilor noștri. 

Rep: Examenul de bacalaureat l-ați vedea altfel decât este el proiectat acum? 

Radu Vancu: Și aici este o discuție. Pe mine mă deprimă această standardizare a itemilor. Din nou, este o opinie nepopulară, sunt sigur, dar această reducere la minimum a ceea ce erau pe vremuri eseurile, analizele și care acum reprezintă doar mică parte din nota finală… 

Rep: De frica de a nu vedea greșeli din partea profesorului corector, de fapt tăiem partea de creativitate? 

Radu Vancu: Exact, asta este. Înțeleg dorința de obiectivitate și o aprob. Înțeleg dorința de a avea examene cât mai lesne cuantificabile, cât mai puțin susceptibile de subiectivism, de corupție și de a avea obiective matematice de notare. Însă în ce privește literatura, cel puțin, e contraproductiv. Pentru că ceea ce trebuie să măsurăm noi este capacitatea copiilor noștri de a reacționa în fața literaturii, care este un discurs despre lume. Deci e un discurs despre lume realizat sub forma unor texte. Copiii noștri vor avea toată viața nevoie de a ști cum să reacționeze la lume, cum să traducă lumea într-un text coerent și inteligibil în lumea lor, cum să decripteze situații de viață uneori asemănătoare cu cele literare, pentru a se descurca mai bine. Asta trebuie să analizăm noi: cum poate mintea lor să producă texte subtile, inteligente, adaptate la contextul pe care îl au în față. 

Și asta nu poți să măsori decât printr-un eseu de o anume anvergură. Ar trebui să avem încredere în capacitatea profesorilor noștri de a măsura cât mai obiectiv ceea ce livrează copiii noștri sub forma unor eseuri. S-a mai spus: literatura înseamnă, printre altele, inter-subiectivitate, relație între subiectivități, relație între subiectivitatea cititorului și subiectivitatea autorului. În cazul examenului de bacalaureat, inter-subiectivitatea asta presupune conectarea între subiectivitatea copilului care reacționează la un text și subiectivitatea evaluatorului, care regândește și el acel text și-l compară cu textele altor copii. Trebuie să avem încredere că inter-subiectivitățile astea ale profesorilor și ale elevilor vor construi ceva util pentru copiii noștri.

Nu cred că se va întâmpla asta. Mă tem că tot examenul standardizat va rămâne, tot itemii standardizați pe care îi cunoaștem vor rămâne în structura subiectelor de examen. Dar o pledoarie pentru lăsarea copiilor noștri să gândească liber și să formuleze eseuri pe spații cât mai largi cred că merită făcută publică încă o dată.

Rep: Primim din partea dumneavoastră un mesaj extrem de puternic, de fapt, de încredere; de încredere că profesorii noștri că vor ști să discearnă valoarea de non-valoare, încredere în autorii contemporani că aduc conținuturi valoroase și curajoase tinerelor generații, încredere în copii că atunci când cer literatură contemporană nu greșesc.
Radu Vancu: Exact despre asta e vorba, într-adevăr, despre acest sistem al încrederii și în profesori, și în copii, și în literatură, și în scriitori, că putem construi împreună o formulă de creștere utilă pentru copiii noștri. Un mare scriitor britanic definea literatura ca suspendarea voluntară a neîncrederii. Tu, ca cititor, spunea respectivul autor, trebuie să suspenzi în mod voit, în mod voluntar neîncrederea că ceea ce citești, ceea ce ai sub ochi este o ficțiune. Numai atunci poți intra în lumea literaturii. Numai atunci îți arată literatura adevărul ei, când tu nu o tratezi ca pe o ficțiune, ci ca pe un adevăr. Asta cred că ne-ar fi util, ca societate, în ansamblul nostru: să ne suspendăm în mod voluntar neîncrederea în celălalt. Să admitem că și subiectivitatea celuilalt încearcă să funcționeze tot pentru binele comun. 

Și dacă suspendăm neîncrederea în profesori, neîncrederea în scriitori, neîncrederea în manuale, neîncrederea în copiii noștri și în capacitatea lor de a gândi cu propriile minți literatura, nu vom avea decât de câștigat. 

Literatura este, printre altele, un antrenament pentru a detecta frumusețea în texte și în lume. Și copiii noștri, pentru a construi acea Românie frumoasă în care vrem noi să trăiască, au nevoie să-și antreneze organele detectoare ale frumuseții prin literatură. Asta propun și ministerului, și părinților, și profesorilor: să-i lăsăm cu toții împreună să o facă, să-i ajutăm să-și antreneze organele de detectare a frumuseții prin literatură. 

Despre Radu Vancu

Radu Vancu este profesor la Facultatea de Litere și Arte a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, facultate pe care a absolvit-o și unde și-a obținut titlul de doctor în filologie, cu teza Mircea Ivănescu. Poezia discreţiei absolute. Radu Vancu este autorul mai multor volume de poezie, de eseuri și este autor de proză. A fost președinte al asociației PEN România, în al cărui comitet de conducere este în prezent. Din 2017 este redactor-șef al revistei de cultură Transilvania din Sibiu. A fost membru în echipa de revizie a Dicționarului general al literaturii române, proiect desfășurat sub coordonarea academicianului Eugen Simion, în cadrul Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din cadrul Academiei Române. Vezi aici CV-ul lui Radu Vancu

Despre sălile de detenție permise a fi organizate în bibliotecile școlare (sursa)

Amintim că Ligia Deca a introdus în premieră posibilitatea ca școlile să transforme bibliotecile școlare în săli de detenție pentru elevii care perturbă orele, prin ordinul de ministru care a aprobat noul Statut al Elevului, publicat în Monitorul Oficial în august 2024.

Ce prevede, concret, noul Statut al Elevului despre sălile de detenție:

„Art. 14 – (2) În cazul elevilor care în timpul orei de curs manifestă comportamente care aduc prejudicii activității de predare-învățare-evaluare, cadrul didactic poate decide ca aceștia să desfășoare activitate în școală, în timpul orei respective, sub supravegherea obligatorie a unui cadru didactic sau a unui cadru didactic auxiliar, într-un spațiu supravegheat video din unitatea de învățământ stabilit pentru desfășurarea, de regulă, a unor activități de tipul lectură suplimentară, completarea de fișe de lucru etc. În acest caz, părintele/reprezentantul legal al elevului va fi informat în scris/prin mijloace de comunicare electronică. Prin excepție, elevii cu cerințe educaționale speciale sunt preluați pentru a desfășura activitate cu personal specializat.

(3) Cadrul didactic poate decide ca elevul să desfășoare activitatea în spațiul menționat la alin. (2) doar pentru ora de curs ținută de respectivul cadru didactic. Pentru respectiva oră de curs, elevului nu i se consemnează în catalog absență.

(4) Modul de aplicare a prevederilor alin. (2) se reglementează prin regulamentul de ordine interioară al fiecărei unități de învățământ.”

Într-o intervenție la TVR Info, ministra Ligia Deca declara, întrebată cine va supraveghea elevii în camera de detenție, că „în mod clar trebuie să fie personal didactic”. „Există o persoană desemnată și fiecare școală își știe personalul. Deci, în mod clar trebuie să fie personal didactic, personal care să poată să îndrume educațional și comportamental pe undeva. Trebuie văzut care este și colaborarea cu consilierul, dar eu sunt absolut convinsă că școlile pot să găsească cele mai potrivite formule. Nicio școală nu seamănă cu alta, nici din punct de vedere al personalului disponibil, din punct de vedere al infrastructurii. De aceea nu este o măsură obligatorie. Este doar o posibilitate”, spunea Deca.

Citește și:

INTERVIUL integral acordat de Radu Vancu pentru Edupedu.ro

„Sală de detenție” organizată în biblioteci, laboratoare și spații de depozitare, în 44 de școli din județul Sibiu / Elevii sunt supravegheați de profesorul de serviciu sau profesori care au ore libere

OFICIAL Sala de detenție, introdusă în noul Statut al Elevului 2024, pentru elevii care deranjează orele. Pentru ora respectivă, elevul nu primește absență

Camera de detenție la bibliotecă. Daria Haidău, director de liceu: Aici, elevii vor ajunge fără telefon mobil și vor fi supravegheați atât audio-video, cât și de către un cadru didactic

Florian Lixandru, despre „camera de detenție”: Când s-a gândit această normă, nu ne-am gândit că vor fi simultan zeci de elevi care vor perturba ora de curs în același timp și vor fi toți trimiși în acest spațiu. Considerăm că sunt cazuri izolate

Camera de detenție. Elev: Nu este o idee bună. Noi putem să facem prostii, că vrem noi să scăpăm de ore, cum ar fi de matematică, română

Extragerea elevilor, un concept de loterie enunțat de Ligia Deca în discuția despre camera de detenție. Ministra spune că elevul care deranjează ora poate fi „extras de către școală într-o sală specială”

Ligia Deca, despre camera de detenție: Nu este nicio școală obligată să aplice această măsură dacă nu o consideră necesară sau dacă consideră că nu are resursele necesare pentru ea

Statutul Elevului 2024 a fost publicat în Monitorul Oficial. Sala de detenție, fără telefoane mobile în timpul orelor și sancțiunile care pot fi aplicate elevilor din anul școlar 2024-2025, printre noutăți

Cum funcționează o „sală de detenție” în școlile din SUA și ce ar trebui să știe profesorii, directorii, inspectorii și reprezentații Ministerului Educației înainte de a lua decizii pe această temă – Cercetătorul Dacian Dolean