Radu Vancu: Ar trebui începută educația literară a copiilor, la școală, cu literatură contemporană, cu scriitori care răspund la aceleași întrebări, neliniști, frământări și bucurii ca ale lumii lor / Statul român are politici foarte proaste de lectură

„Ar trebui începută educația literară a copiilor cu literatură contemporană, cu scriitori care răspund la aceleași întrebări, neliniști, frământări, bucurii ca ale lumii lor”, a declarat scriitorul Radu Vancu într-un interviu, în emisiunea Apel matinal, la Radio România Actualități, în care a vorbit despre cauzele scăderii numărului de cititori, cu ce ar trebui să înceapă lecturile copilăriei, programe în școli pentru lectură și muzeul digital al romanului românesc.

Statul român are politici foarte proaste de lectură, susține Radu Vancu. „Nu se investește în biblioteci, de pildă. În ultimele trei decenii s-au desființat mii de biblioteci în România. Jumătate dintre județele țării nu au un sistem de librării, nu au librării din care să cumpere oamenii carte. De unde să citească?” 

„Degeaba vrem ca ei să citească, dacă ei nu ne văd pe noi având o carte în mână niciodată pe parcursul zilei. Degeaba îi certăm că stau prea mult pe ecrane, pe device-uri, dacă ei ne văd cufundați în ecrane pe tot parcursul zilei. E vorba și de exemplul personal. Trebuie să citim noi, adulții, în primul rând și atunci va fi un câștig și pentru copiii noștri. 

Trebuie să-i învățăm, de fapt, că în literatură există frumusețe. După ce se vor îndrăgosti de citit, după ce vor vedea că literatura e sursă de frumusețe, o vor căuta sigur și vor citi toată viața”, spune Radu Vancu. 

Interviul cu scriitorul Radu Vancu

Rep.: Care sunt cauzele scăderii numărului de cititori

Radu Vancu: Unele dintre ele țin de politicile foarte proaste de lectură ale statului român, sunt locale. Nu avem politici publice de susținere, de creare de cititori. Nu se investește în biblioteci, de pildă. În ultimele trei decenii s-au desființat mii de biblioteci în România. Jumătate dintre județele țării nu au un sistem de librării, nu au librării din care să cumpere oamenii carte. De unde să citească? 

Nu sunt programe în școli, precum în Franța, unde, de la grădiniță, copiii sunt duși o dată pe săptămână alături de educatoare la bibliotecă, li se arată niște cărți cu imagini, li se creează obișnuința de a merge săptămânal la o bibliotecă. Apoi, sunt duși în librării, sunt învățați să să citească, să cumpere cărți, să caute sursele acestea de frumusețe. 

Apoi, este contextul general. Noi ieșim din Galaxia Gutenberg, din galaxia cărții tipărite și am intrat în galaxia „Zuckerberg”, a rețelelor sociale, în care cuvântul a pierdut cursa în favoarea imaginii. Suntem într-un ev media, cum spune cineva, într-o civilizație a imaginii în care textele sunt tot mai puțin căutate. Uitați-vă la copiii noștri, facebook-ul pentru ei e un cretacic. E ceva ce folosesc părinții, bunicii, tocmai pentru că are foarte mult text. Le plac rețelele sociale cu imagine, le place TikTok, Snapchat, până și Instagramul are, într-un fel, prea mult text pentru ei. Alte cauze sunt cele generale, de aceea tabloul acesta atât de apocaliptic și cifrele acestea atât de deprimante, în fond, când te uiți la ele, ale scăderii numărului de cititori. 

Rep.: Dar, din punctul dvs. de vedere, cu ce ar trebui să înceapă lecturile copilăriei? Ce ar trebui să le spunem copiilor noștri? 

Radu Vancu: Dacă vorbim despre școală, în primul rând, ar trebui începută educația lor literară cu literatură contemporană. La clasic se ajunge foarte greu. Pentru scriitorul clasic îți trebuie un gust educat. E dificil. Are un limbaj dificil, străin de epoca ta istorică. Lumea lui e foarte diferită și trebuie ca mintea ta deja să fie antrenată în a pune întrebări, să recunoști ce e străin de tine. Deci, ar trebui început cu scriitori contemporani care răspund la aceleași întrebări, la aceleași neliniști, la aceleași frământări, la aceleași bucurii ca ale lumii lor. 

Nu e ceva ce nu s-a făcut. Așa se întâmplă în Franța, așa se întâmplă în țările scandinave, în Finlanda, pe care  toți o luăm model. Scriitorii în viață sunt duși în școli și copiii dialoghează direct cu scriitori pe care îi văd și înțeleg că literatura e o sursă de frumusețe și o sursă de adevăr care are legătură directă cu lumea lor. 

Trebuie să-i învățăm, de fapt, în primul și în primul rând, că în literatură există frumusețe, că în literatură există unele răspunsuri sau poate întrebări mai bine formulate decât ale lor și că scriitorii se ocupă de lumea din jur, ca și ei, ca oricare dintre noi. Asta ar trebui să-i învățăm. Nu ceva mai complicat decât atât. După ce se vor îndrăgosti de citit, după ce vor vedea că literatura e sursă de frumusețe, o vor căuta sigur și vor citi toată viața. 

Rep.: Citeam într-un interviu pe care l-ați acordat celor de la edupedu.ro, că pentru a descoperi literatura adevărată, în acest moment e nevoie să mergi după ea în librării, în biblioteci, la evenimente literare. Practic, să devii un vânător. Cât adevăr conține această afirmație? 

Radu Vancu: Un vânător de frumusețe, aș adăuga, ca să nu se înțeleagă altceva. Trebuie să cauți frumusețea. Din păcate, frumusețe știe foarte bine să se ascundă, prea bine să se ascundă. Lumea din jur se urâțește. Vedem cu toții, e lumea războaielor, inclusiv războaie foarte apropiate de noi, a cinismului, a răutății, uneori răutății instituționalizate și atunci uneori ai impresia că frumusețea dispare din lume. Însă, ea este doar ascunsă, din ce în ce mai bine ascunsă.

Când citim, ne antrenăm instinctele acestea de detectare a frumuseții. De aceea este important să citim, să ascultăm muzică, să mergem la filme, teatru, dans, la toate sursele de frumusețe preferate, ca să nu uităm că frumusețe există și că, în fond, ea este principalul motiv pentru care continuăm să înaintăm prin realitate. 

Rep.: Zilele trecute a apărut o statistică din Marea Britanie, unde consumul de carte a fost cel mai ridicat din toate timpurile și mai interesant este că tinerii din generația Z apreciază și lectura unei cărți în format fizic, nu digital. Ar fi o explicație?

Radu Vancu: Am văzut și eu statistica și m-am uitat așa, în diagonală, peste niște explicații. În primul rând, cartea tipărită le da senzația de stabilitate, de ceva concret, de o formă de adevăr concret, să-i spun așa, într-o lume îngrozitor de relativă și de relativistă și o lume a simulacrelor, cum cum îi spune Baudrillard. Într-o lume în care totul a devenit simulacru, cartea fizică este totuși un obiect concret, palpabil. Ei trăiesc într-o lume a ecranelor, într-o lume a simulacrelor și cred că e o reacție de apărare. Tocmai pentru că lumea a devenit o fantasmă generalizată, ai nevoie de niște ancore concrete și de asta caută ei cărțile fizice, obiectele numite cărți, ca să citească.

Apoi, noi nu ne putem compara, din păcate, România, vreau să spun, cu ecosisteme literare precum Marea Britanie sau Germania sau Franța, nu mai vorbesc de Statele Unite, unde consumul e uriaș. Ar trebui să învățăm de la vecinii noștri. Să ne uităm la ungari care au un număr de cititori mai mare decât al nostru, la jumătate de populație, la cei care fac mult mai bine lucrurile decât noi, în jurul nostru. Acestea sunt ținte tangibile, către acestea trebuie să țintim 

Rep.: Ați amintit ceva mai devreme despre biblioteci. Pe măsură ce locul acestora se mută online, cred că ne putem întreba și dacă acest proces este ireversibil. 

Radu Vancu: Presa scrisă mă tem că va dispărea, cartea tipărită nu. A fost o teamă că dispare cartea tipărită atunci când a apărut ebook-ul, cartea electronică. S-a văzut că 17% a fost maximul atins pe ebook vreodată. Oamenii preferă, din motivele enumerate anterior, cartea fizică. 

Câștigă însă foarte mult teren în ultimii 5, 6 ani, cărțile audio, cărțile sonore, cărțile citite de actori sau actrițe celebre. Sunt în expansiune pentru că sunt mult mai ușor de folosit. Stai acasă, speli vase sau gătești, sau ești în metrou sau ești la volan, poți asculta cartea. Sunt o piață solidă și în România, mai ales în orașele mari crește mult. E o sursă de frumusețe la care este mai ușor de ajuns. 

Rep.: Avem deja un muzeu digital al romanului românesc, un proiect în care știm că v-ați implicat. Cum arată el după aproape 5 ani de la deschidere? 

Radu Vancu: Avem practic digitalizate și puse la dispoziția publicului pe site-ul revistei Transilvania toată producția de romane românești de la început, de la 1845, data primului roman românesc, până pe la 1947. Deci, primul secol, după aceea se complică din pricini de copyright, încă sunt protejate de legea drepturilor de autor acele romane și nu pot fi puse online. 

Acum, oricine vrea poate intra pe pe site, poate găsi și descărca PDF-ul acestor romane și să vadă cum gândeau scriitorii români, cum construiau ei lumi ficționale între 1845 și 1947. Numărul de utilizatori, de oameni care citesc este cam de 20.000 anual. Mă bucură foarte mult faptul că aproximativ 20.000 de oameni în fiecare an descarcă romane românești vechiuțe și vor să le citească. Sunt oameni de toate vârstele, de la liceeni sau chiar copii din V-VIII, până la oameni la vârsta pensiei de pe multe continente. Mă bucură faptul că există interes pentru literatură chiar din epoci mai vechi decât cea contemporană, îmi arată că totuși avem și public cu gust, educat și curios să vadă cum arăta și frumusețea mai veche. 

Rep.: O întrebare interesantă venită de la mai mulți ascultători, cum a descoperit cartea Radu Vancu?  

Radu Vancu: Eu am avut noroc, am noroc de o mamă care citește. E cum spuneți un adult care citește, un părinte, un profesor poate să schimbe destinul copilului sau copiilor de la clasă. Mama mea avea o bibliotecă mică, dar bună și aveam un văr care era în clasa I, eram mai mic decât el, am învățat să citesc de la mama mea și împreună cu acest var care învăța și el să citească și așa am început să citesc. Țin minte și acum romanul care mă impresiona cel mai mult era din biblioteca mamei, era un roman de Sienkiewicz, autorul polonez care a luat și premiul Nobel pentru Literatură, despre primele decenii de după crucificarea lui Iisus, Quo Vadis. 

Voiam să devin poet, deși nu aveam cărți de poezie în biblioteca. Asta mă miră și acum. Mama mea era cititoare de romane. Noi, adulții, fără să intenționăm, uneori, putem aprinde la copiii noștri curiozitatea pentru literatură, pentru genul de frumusețe pe care îl construiește literatura. Degeaba vrem ca ei să citească, dacă ei nu ne văd pe noi având o carte în mână niciodată pe parcursul zilei. Degeaba îi certăm că stau prea mult pe ecrane, pe device-uri, dacă ei ne văd cufundați în ecrane pe tot parcursul zilei. Deci, e vorba și de exemplul personal. Trebuie să citim noi, adulții, în primul rând și atunci va fi un câștig și pentru copiii noștri.