Negocierea notelor cu părinții este o umilință pentru sistemul de învățământ, a declarat profesorul Radu Gologan pentru stiriedu.ro. Coordonatorul lotului olimpic de Matematică și președintele Societății de Științe Matematice din România a spus că „s-a ajuns la aberații”, în privința instrucțiunii date de minister care îi obligă pe profesori să ceară acordul părinților ca să le pună note copiilor pe activitatea online.
Întrebare: În privința încheierii anului școlar, instrucțiunile de la Ministerul Educației arată că notele de la școala online pot fi puse în catalog cu acordul părinților. Profesorii sunt nemulțumiți de acest lucru. Cât de relevantă va mai fi o notă ”negociată” cu părintele?
Radu Gologan: Pare o cedare la presiunea pe care părinții au indus-o în ultimii ani, mai ales în liceele de elită. Și s-a ajuns la aberații. Copiii vin cu note umflate din gimnaziu, și când dau de o adevărată măsură a pregătirii lor cedează, cu părinți cu tot, psihic. Și, evident, profesorul e de vină. Nu ar trebui luată o astfel de măsură, e o umilință pentru sistemul de învățământ. Poate altfel formulată.
Reamintim că într-o întâlnire cu învățătorii din Sibiu, ministrul Educației, Monica Anisie, a discutat despre încheierea mediilor și despre cum “cadrele didactice să se axeze pe promovabilitate, situațiile speciale să se discute telefonic cu reprezentanții inspectoratului, în centrul activităților să fie copiii, să se primească acordul părinților pentru calificativele acordate și părintele să fie informat în permanență despre ceea ce se lucrează”.
Citește și:
Singurătatea profesorilor buni și cum s-a transformat criza în stimulentul mediocrității: lobbyul fabricilor de diplome la Minister pentru anularea examenelor decisive
SURSA: Facebook.com/RaduGologan