„Afirmația că teza poate fi folosită drept pedeapsă este o jignire adusă întregului corp profesoral. În 30 de ani am aplicat sute de teze, dar niciodată nu mi-a trecut prin cap să folosesc teza pentru a ”vâna” elevii. Dragi elevi, puțină încredere în profesorii voștri n-ar strica”, a scris Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, într-o postare pe Facebook, ca replică la petiția elevilor pentru eliminarea tezelor.
Acesta a subliniat că se pornește de la premisa falsă că profesorul care concepe teza ar fi „rupt de realizate”: „Prima observație ar fi că, în această ecuație, se pornește de la premisa falsă că profesorul, cel care concepe și aplică o lucrare scrisă, ar fi rupt de realitate, de specificul clasei sale, de istoricul recent în ceea ce privește modul de derulare a cursurilor”.
Secretarul de stat a punctat că tezele pregătesc elevii pentru susținerea examenelor naționale: „În plus, elevii care dau astăzi teze vor susține la finalul ciclului de învățământ un examen național, scris. Este sau nu teza și o pregătire în acest sens? Răspunsul este, cred, evident”.
”’Încăpățânarea’ ministerului de a păstra în acest an teza ca metodă de evaluare are, pe lângă valoare de simbol pentru revenirea la normalitate, și argumente care, în realitate, sunt în interesul elevului și al sistemului în general”, a concluzionat Sorin Ion.
Amintim că ministrul Educației a anunțat ieri că menține tezele: „Teza, ca orice evaluare, nu este o pedeapsă, ci ne ajută să înțelegem unde ne situăm cu adevărat, fără a ne minți pe noi înșine,” a scris într-un comunicat de presă ministrul Sorin Cîmpeanu.
Reacția vine după ce o campanie declic împotriva tezelor pe parcursul acestui an a strâns aproape 300.000 de semnături până miercuri. În campania respectivă, cu titlul “Nu vrem teze anul acesta!”, se cere ministerului “înlocuirea tezelor semestriale cu teste sumative cu subiect unic la nivel național, fără trecere în catalog, urmate de feedback din partea profesorilor. Inconsistența în pregătirea elevilor ca urmare a vacanței de două săptămâni destabilizează programul achiziției de cunoștințe”.
- Numărul de teze a fost redus anul acesta, astfel: la clasa VIII-a elevii vor susține în loc de trei teze, doar două teze. La liceu, numărul lucrărilor de evaluare semestrială (teze) a fost redus de la patru la trei.
Redăm textul integral al secretarului de stat:
„Îmi permit să deschid o discuție despre oportunitatea susținerii tezelor, cu speranța că nu voi primi ca argumente obișnuitele invective, atât de la îndemână. Nu mi-am pierdut încă speranța că în spațiul public poate avea loc un dialog civilizat.
Pornesc de la petiția unor grupuri de elevi care reclamă eliminarea tezelor pe motiv de irelevanță, stres etc.
Prima observație ar fi că, în această ecuație, se pornește de la premisa falsă că profesorul, cel care concepe și aplică o lucrare scrisă, ar fi rupt de realitate, de specificul clasei sale, de istoricul recent în ceea ce privește modul de derulare a cursurilor. Nu ne putem imagina că subiectele unei teze nu reflectă exact competențele vizate, în limitele materiei parcurse, raportate la condițiile excepționale în care ne desfășurăm activitatea.
În al doilea rând, se invocă presupusul stres generat de susținerea unei teze. Dar nu orice formă de evaluare, orice concurs, orice examen, implică o anumită doză de emoție? Este firesc, se întâmplă dintotdeauna și asta nu se va schimba prea curând, că ne place sau nu, și nu numai în școală, ci în orice moment al vieții. În plus, elevii care dau astăzi teze vor susține la finalul ciclului de învățământ un examen național, scris. Este sau nu teza și o pregătire în acest sens? Răspunsul este, cred, evident. Iar afirmația că teza poate fi folosită drept pedeapsă este o jignire adusă întregului corp profesoral. În 30 de ani am aplicat sute de teze, dar niciodată nu mi-a trecut prin cap să folosesc teza pentru a ”vâna” elevii. Dragi elevi, puțină încredere în profesorii voștri n-ar strica.
Da, vor fi situații diverse, vor fi cazuri în care susținerea tezelor va fi dificilă, în perioade atipice, dar nu de la cazurile de excepție trebuie să pornim în stabilirea unor reguli generale. Va depinde de fiecare profesor în parte să găsească cea mai bună soluție. Se cere imperios înlocuirea tezelor cu ”evaluări sumative”. Trecând peste faptul că aceasta este definiția unei teze, mă întreb, oare scăpăm astfel de stres, irelevanță, condiții speciale?
Nu mai reiau aici calcule elementare care arată că, în realitate, în condițiile actuale, nota obținută la o teză are pondere mai mică în calculul mediei decât o notă obținută la evaluările curente. Dar este importantă mențiunea pentru a înțelege că, în realitate, adevărata miză nu constă în nota în sine, ci în modul de obținere a acesteia.
În concluzie, ”încăpățânarea” ministerului de a păstra în acest an teza ca metodă de evaluare are, pe lângă valoare de simbol pentru revenirea la normalitate, și argumente care, în realitate, sunt în interesul elevului și al sistemului în general”.