Puțină încredere în profesorii voștri n-ar strica, le spune secretarul de stat Sorin Ion, din Ministerul Educației, celor aproape 300 de mii de elevi care cer eliminarea tezelor: Afirmația că teza poate fi folosită drept pedeapsă este o jignire adusă întregului corp profesoral

2.830 de vizualizări
Sorin Ion / Foto: Facebook.com
„Afirmația că teza poate fi folosită drept pedeapsă este o jignire adusă întregului corp profesoral. În 30 de ani am aplicat sute de teze, dar niciodată nu mi-a trecut prin cap să folosesc teza pentru a ”vâna” elevii. Dragi elevi, puțină încredere în profesorii voștri n-ar strica”, a scris Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, într-o postare pe Facebook, ca replică la petiția elevilor pentru eliminarea tezelor.

Acesta a subliniat că se pornește de la premisa falsă că profesorul care concepe teza ar fi „rupt de realizate”: „Prima observație ar fi că, în această ecuație, se pornește de la premisa falsă că profesorul, cel care concepe și aplică o lucrare scrisă, ar fi rupt de realitate, de specificul clasei sale, de istoricul recent în ceea ce privește modul de derulare a cursurilor”.

Secretarul de stat a punctat că tezele pregătesc elevii pentru susținerea examenelor naționale: „În plus, elevii care dau astăzi teze vor susține la finalul ciclului de învățământ un examen național, scris. Este sau nu teza și o pregătire în acest sens? Răspunsul este, cred, evident”.

”’Încăpățânarea’ ministerului de a păstra în acest an teza ca metodă de evaluare are, pe lângă valoare de simbol pentru revenirea la normalitate, și argumente care, în realitate, sunt în interesul elevului și al sistemului în general”, a concluzionat Sorin Ion.

Amintim că ministrul Educației a anunțat ieri că menține tezele: „Teza, ca orice evaluare, nu este o pedeapsă, ci ne ajută să înțelegem unde ne situăm cu adevărat, fără a ne minți pe noi înșine,” a scris într-un comunicat de presă ministrul Sorin Cîmpeanu.

Reacția vine după ce o campanie declic împotriva tezelor pe parcursul acestui an a strâns aproape 300.000 de semnături până miercuri. În campania respectivă, cu titlul “Nu vrem teze anul acesta!”, se cere ministerului “înlocuirea tezelor semestriale cu teste sumative cu subiect unic la nivel național, fără trecere în catalog, urmate de feedback din partea profesorilor. Inconsistența în pregătirea elevilor ca urmare a vacanței de două săptămâni destabilizează programul achiziției de cunoștințe”.

  • Numărul de teze a fost redus anul acesta, astfel: la clasa VIII-a elevii vor susține în loc de trei teze, doar două teze. La liceu, numărul lucrărilor de evaluare semestrială (teze) a fost redus de la patru la trei.
Redăm textul integral al secretarului de stat:

„Îmi permit să deschid o discuție despre oportunitatea susținerii tezelor, cu speranța că nu voi primi ca argumente obișnuitele invective, atât de la îndemână. Nu mi-am pierdut încă speranța că în spațiul public poate avea loc un dialog civilizat.

Pornesc de la petiția unor grupuri de elevi care reclamă eliminarea tezelor pe motiv de irelevanță, stres etc.

Prima observație ar fi că, în această ecuație, se pornește de la premisa falsă că profesorul, cel care concepe și aplică o lucrare scrisă, ar fi rupt de realitate, de specificul clasei sale, de istoricul recent în ceea ce privește modul de derulare a cursurilor. Nu ne putem imagina că subiectele unei teze nu reflectă exact competențele vizate, în limitele materiei parcurse, raportate la condițiile excepționale în care ne desfășurăm activitatea.

În al doilea rând, se invocă presupusul stres generat de susținerea unei teze. Dar nu orice formă de evaluare, orice concurs, orice examen, implică o anumită doză de emoție? Este firesc, se întâmplă dintotdeauna și asta nu se va schimba prea curând, că ne place sau nu, și nu numai în școală, ci în orice moment al vieții. În plus, elevii care dau astăzi teze vor susține la finalul ciclului de învățământ un examen național, scris. Este sau nu teza și o pregătire în acest sens? Răspunsul este, cred, evident. Iar afirmația că teza poate fi folosită drept pedeapsă este o jignire adusă întregului corp profesoral. În 30 de ani am aplicat sute de teze, dar niciodată nu mi-a trecut prin cap să folosesc teza pentru a ”vâna” elevii. Dragi elevi, puțină încredere în profesorii voștri n-ar strica.

Da, vor fi situații diverse, vor fi cazuri în care susținerea tezelor va fi dificilă, în perioade atipice, dar nu de la cazurile de excepție trebuie să pornim în stabilirea unor reguli generale. Va depinde de fiecare profesor în parte să găsească cea mai bună soluție. Se cere imperios înlocuirea tezelor cu ”evaluări sumative”. Trecând peste faptul că aceasta este definiția unei teze, mă întreb, oare scăpăm astfel de stres, irelevanță, condiții speciale?

Nu mai reiau aici calcule elementare care arată că, în realitate, în condițiile actuale, nota obținută la o teză are pondere mai mică în calculul mediei decât o notă obținută la evaluările curente. Dar este importantă mențiunea pentru a înțelege că, în realitate, adevărata miză nu constă în nota în sine, ci în modul de obținere a acesteia.

În concluzie, ”încăpățânarea” ministerului de a păstra în acest an teza ca metodă de evaluare are, pe lângă valoare de simbol pentru revenirea la normalitate, și argumente care, în realitate, sunt în interesul elevului și al sistemului în general”.

Citește și:
Ministerul Educației anunță că menține tezele. Sorin Cîmpeanu explică de ce sunt importante: Teza, ca orice evaluare, nu este o pedeapsă, ci ne ajută să înțelegem unde ne situăm cu adevărat, fără a ne minți pe noi înșine
ULTIMA ORĂ Ce teze susțin elevii la gimnaziu și liceu, din 6 decembrie 2021: Vezi lista completă a lucrărilor de evaluare semestrială pentru liceu, profesional și clasele a VII-a și a VIII-a

6 comments
  1. Atâta timp cât voi cei din minister, înjosiți cadrele didactice, nu văd cum majoritatea părinților și elevilor care știm foarte bine ce grad de inteligență au, pot respecta cadrele didactice. Poate că ar trebui ca și în învățământ să existe legi care să asigure integritatea profesorilor, așa cum sunt legi date pentru anumiți funcționari.

  2. Unele observații:
    “teste sumative cu subiect unic la nivel național, fără trecere în catalog”, doar acest pasaj extras din Petiția are cel puțin două probeme:
    1.teste sumative cu subiect unic la nivel național, se poate realiza cu greu, că de exemplu în școala X testul se dă la matematică la clasa a X-a C, luni la ora 10, iar celelalte clase de a X-a au ore marți, sau miercuri și subiectul odată dat la o clasă, devine public pentru toată lumea.(Și cei care rezolvă subiecte deja cunoscute, rezultatul nu mai ar valoare, relevanță.)
    2.Iar ca notele să nu se trecă în catalog: Mulți elevi știind acest fapt, vor da foaia goală, deci atunci la ce-i bun testulsumativ. (Devine risipă de timp și de hârtie.)
    Baiul e că ministerul, personal ministrul a pomenit de anularea tezelor pe acest semestru. (Gura i-a luat-o înainte pe ministrul sinistru.)
    Teza nu este irelevantă, dacă este pregătită de ambele părți (cadre didactice și elevi), iar și viața e stresantă, nu doar școala sau teza.

  3. Stimate domn, e inutil să plasaţi mâţa moartă în ograda dascălilor, doar că să circule o nouă ipoteză de lucru în spaţiul public. (ştim că la matematică unele probleme se rezolvă relativ simplu prin introducerea unei false ipoteze, dar nu e cazul! ) Nu în profesorii lor nu au încredere elevii când spun că tezele sunt irelevante acum şi o apăsare inutilă pe pedală, ci în situaţia creată de oamenii incompetenţi din minister care au decis că singura soluţie după ce abia pornisem motoarele în octombrie, era să le punem din nou complet pe butuci pentru 2 săptămâni, şi acum într-o lună rămasă, tot noi să reînnodăm firul, să trezim cheful de şcoală în ei, să galopăm prin materie ca să facem rost de ceva materie de evaluat în teze.
    Noi toţi – elevi, părinţi şi cadre didactice vă acuzăm – cu tot respectul de care suntem în stare, că sunteţi ori incompetenţi, ori ipocriţi şi rău intenţionaţi şi distrugeţi cu bună ştiinţă orice tentativă de a ieşi din marasmul ăsta, din acest rabbit hole în care alunecăm vertiginos, spre totala nepăsare a celor care “se preocupă” cică, de învăţământ, prin ministere.

  4. Finalul e minunat “revenire la normalitate”. Interesul elevului… Zau ?
    Vacanta fortata e o dovada de normalitate ?
    Dar regula care implica 5% din sufletele unei scoli e “normala” si stabileste ce – ca elevii sunt in nesiguranta, ce fundament are ?
    Inchiderea scolilor din zone cu rata minora e dovada de normalitate , DE CE asta e grija pentru elev ?
    Vacanta redusa in decembrie cu o zi e normalitate, ?
    Vacanta de iarna terminata brusc in 2 ianuarie e exprimarea normalitatii sau agrijii pentru elev ?
    Si acestea sunt doar exemple din ultimele 3 saptamani.
    Ma simt ca acum peste 30 de ani cand cu astfel de exprimari ne abureau conducatorii acelor vremuri.

    1. Cereți incredere? Încrederea se câștigă . Este un lucru greu de obținut. Dumneavoastra ce incredere acordați copiilor cand ii acuzați de furt si minciuna in scoala online? De luni întregi auzim de la dl ministru cat de hoti sunt copiii noștri si cum nu își merită bursele. Nu meritati respect si incredere cum nu merita nici copiii, jignirile si umilințele acestea. Un dezastru mai mare nu puteati produce.[comentariu editat pentru a elimina majusculele]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like