Puterea profesorilor în fața președintelui Iohannis, care le-a comandat muzică veselă, patronând scufundarea Titanicului

10.707 vizualizări
Raluca Pantazi / Foto: Arhiva personală
Puterea profesorilor nu a fost nicicând mai evidentă decât în ziua în care președintele Iohannis le-a cerut să pună muzică veselă la proteste și să-i susțină legea toxică, în schimbul promisiunii că le va da un pumn de-arginți abia de anul viitor. O scenă de necrezut. „Nu încetăm greva!”, i-au răspuns impostorului de la Cotroceni, care de 23 de ani se branduiește în toate funcțiile politice ocupate ca „profesor”. „Profesorul” impostor de la Cotroceni a încercat ieri să-i strivească pe toți cei 200.000 de profesori din preuniversitar care de 7 zile au intrat în cea mai mare grevă din ultimii 18 ani. Ce n-a putut vedea căpitanul care ieri a comandat muzică bună crezând că asistă la scufundarea Titanicului educației, în timp ce el este protejat cu toate colacele de salvare europene și internaționale, este că profesorii au ei înșiși toată puterea să ridice corabia învățământului și să-l prăbușească în văzul întregii Europe pe președintele impostor care se revendică din meseria lor. Profesorii au puterea, pentru prima dată în istorie, să amâne examenele.

„Nu renunțăm”, i-au răspuns profesorii care au reușit, printr-o mișcare de protest fără precedent în istoria recentă, să blocheze rocada guvernamentală, să paralizeze planurile politice a trei partide politice, să-l facă pe Ciolacu să nu fie astăzi premier, să-l oblige pe președinte să se răzgândească și să-și încalce cuvântul „rocadei sticlă”, să-l blocheze în funcția de premier până la finalizarea crizei pe generalul de armată care de 7 zile le transmite constant ce năpastă i-au adus pe cap chiar când era pregătit să părăsească funcția.

Cel care-a câștigat jilțul de la Cotroceni făcându-și PR cu toate valorile profesiei de profesor a arătat ieri, în Palatul de președinte unde i-a invitat pe profesori la negocieri, că este un mare impostor. Președintele Klaus Iohannis s-a prezentat pentru prima dată la discuții cu reprezentanții unei profesii care cer majorări salariale fără a-l avea alături pe consilierul prezidențial pe Politici Economice și Sociale, Cosmin Ștefan Marinescu.

Singurii specialiști cu care Iohannis s-a „înarmat” ieri pentru a discuta serios cu sindicatele din educație au fost consilierul prezidențial pe Comunicare Publică, Daniela Bârsan, și consilierul prezidențial pe Relaţiile cu Societatea Civilă, Cătălina Galer. Niciun consilier pe problemele de fond ridicate de profesori: nici consilier economic, nici consilier pe educație. Deci nicio secundă impostorul de la Cotroceni nu s-a întrebat „Cum aș putea ajuta la majorarea salariilor profesorilor?”, ci doar „Cum le spun eu că nu le dau nimic”.

Rugat de două ori de cei peste 200.000 de profesori intrați în grevă să intervină în conflictul lor cu Guvernul și să-i ajute în obținerea unui salariu mai mare de 2.400 de lei cât are un debutant, președintele Klaus Iohannis i-a așteptat tocmai pe profesori, la discuții, pregătit numai cu specialiști în discuții, fără nicio specializare economică sau educațională.

Ce nu înțelege impostorul de la Cotroceni este că întreaga Europă află astăzi cine i-a fost partener în discuțiile strategice, din partea României. Vestea protestelor masive din școala românească a ajuns în toate cancelariile străine. În a treia zi de grevă fără precedent în istoria românească recentă, Comisia Europeană a făcut public un document de lucru pentru Raportul de țară 2023 pentru România. Ce transmite Cotroceniului și Palatului Victoria actul Executivului european? Salariile scăzute ale profesorilor din România au redus atractivitatea profesiei și reprezintă unul dintre factorii care au dus la provocările semnificative cu care se confruntă meseria de cadru didactic. Munca de profesor în România se confruntă cu provocări semnificative, iar salariile scăzute au redus atractivitatea profesiei – a avertizat Comisia Europeană, în timp ce în România s-a ridicat cel mai mare val de nemulțumire a profesorilor, în ultimii 18 ani.

Puterea profesorilor este mai evidentă decât oricând, după ce președintele a încercat să umilească breasla din care face atâtea eforturi să se revendice. Impostorul de la Cotroceni le-a cerut „muzică veselă”, pe fondul anunțului repetat al propriului Guvern că le oferă vouchere din fonduri europene ca să revină la catedră, ajutoare pe care profesorii le-au respins vehement în fiecare din cele 7 zile de grevă care s-au scurs până acum.

Strategia evidentă a Guvernului și-a președintelui? Să tărăgăneze orice discuție pe creșterile salariale cerute de profesori, pentru ca părinții să facă presiune pentru reluarea cursurilor și susținerea examenelor. Pe 12 iunie este prima probă din examenul de Bacalaureat, iar pe 19 iunie primul examen din Evaluarea Națională.

Președintele impostor și tot guvernul lui cred că timpul curge în favoarea lor. Profesorii au pentru prima dată puterea să arate Europei întregi că timpul nu este al politicienilor. Amânarea examenelor nu o poate decide nimeni, în afara profesorilor. A venit timpul ca Educația din România să înceapă să se desprindă de ultimul loc din Uniunea Europeană, soluția adevărată pentru ca țara să părăsească ultimele locuri în toate celelalte domenii.

P.S.: Probabil motivul pentru care președintele Iohannis le-a cerut ieri sindicatelor să pună „o muzică veselă în fundal” la proteste ca să-i liniștească pe profesori a fost reprezentația la care a asistat la ultimul său protest petrecut la Sibiu. „O lume minunată” i-a fost cântată președintelui de un grup de copii aduși pentru vizita sa în comuna Cristian, județul Sibiu, săptămâna trecută, în ziua primului mare marș al profesorilor în Capitală.

Ce efect liniștitor pare să fi avut „O lume minunată” asupra președintelui impostor, care a ajuns să creadă că dacă melodia l-a liniștit pe el, întâiul profesor al țării, atunci va funcționa „sticlă” pentru toți profesorii pe care el și guvernul său i-au scos în stradă.


19 comments
  1. Imi este imposibil sa inteleg de ce unii oameni hulesc profesorii.Acestia sunt cei care ne-au invatat abilitatile fundamentale de a scrie si citi .Ar trebui sa le fim recunoscatori ! In nicio tara din lume nu am vazut atata batjocura la adresa profesorilor ! Nu exista asa ceva!!

  2. Ma bucur din suflet ca mai exista jurnaliști onesti in România de azi! Va felicit pentru acest articol atât de corect si real formulat! Ați atins toate doleanțele noastre, ale profesorilor, si ati dat dovada ca înțelegeți problemele reale ale acestei categorii sociale, pe care președintele a ignorat-o in permanenta !
    Mulțumesc

  3. VĂ MULȚUMESC DIN SUFLET, DOAMNĂ RALUCA PANTAZI! Cât de bine ați pus degetul/cuvântul exact pe rănile acestui sistem, deja muribund, pe care vor să-l îngroape de viu EXACT cei din scaunele înalte, îndrituiți să-l salveze! Vă mulțumesc pentru acuratețea și vehemența cu care spuneți lucrurilor pe nume! Sper din tot sufletul ca articolul să fie citit de cât mai mulți oameni, pentru a înțelege cât mai mulți cât de necesar este, pentru noi, toți, ca nație, să sprijinim, să susținem acest protest major al celor din învățământ! Oameni buni, dacă se prăbușește învățământul, TOȚI VOM SUFERI! Deja simțim cum societatea asta, noi, toți, nu mai avem medici destui și buni, profesori destui și buni, magistrați destui și buni, ospătari destui și buni, meseriași destui și buni, în orice domeniu!!! Păi, situația aceasta a apărut TOCMAI PENTRU CĂ ÎNVĂȚĂMÂNTUL A FOST PUS PE BUTUCI, a fost îngenuncheat atâta amar de ani… Ce minunat ar fi să ne trezim! Să nu lăsăm poporul acesta să zacă în bezna neștiinței, a necunoașterii, căci întumericul minții ne face pe toți vulnerabili, ușor de manipulat.
    Vă mulțumesc, stimată doamnă Raluca Pantazi!

  4. acest puturos instalat de romani ,in speranta ca scapam d-un mincinos,n a livrat nimic,in afara deplimbari personale,nu e in stare nici in breasla din care provine sa aduca liniste,
    NU S A FACUT NIMIC IN DIRECTIA NORMALIZARII ,AVEM IN CONTINUARE PRIVILEGIATI
    SPECIALI,CEEA CE DOVEDESTE CA INDIVIDUL E PRODUSUL SISTEMULUI,din nou a avut dreptate basescu

  5. nu vă mulțumiți cu doi firfirici…. din seria “nicule , mai da le 100 de lei”
    insistați ptr salariu minim debutant 4000

    1. Iar peste cei 4000 lei (suma indreptatita, comparat cu pretentiile privind predatea), prime pentru profesorii cu rezultate (ridicarea nivelului intregii clase cu un punct intr-un an de zile – cu testare independenta!) si concedierea celor submediocri.

      Altfel, ajungem ca in cazul medicilor: salariile au crescut, mita nu s-a modificat, drenajul catre cabinetele private continua vesel …

      … sau gresesc pe undeva?

  6. Presa main-stream liberală s-a luat ieri de sindicatul nostru, că nu oferă soluții pentru rezolvarea crizei din invățământ și ieșirea din criză. Iată că soluții există, dar suntem prea rușinoși, din modestie, să-o amintim: o mărire de 63% în învățământ implică un efort de 12 miliarde, dar plătim pentru pensii speciale 18 miliarde. Acest brevet românesc a expirat ieri: în nici o țară normală din lumea civilizată ne se plătesc pensii speciale de 2-3 ori mai mare ca salariul omului la pensionare. Suntem noi normali, că acceptăm așa ceva? În această țară există deja legi, care efectiv nu se aplică, de exemplu: 6% din PIB pentru educație, sau alt exemplu: aplicarea coeficientelor promulgați de acesată lege controversată 153/2017, în vigoare, la salariul minim pe economie în vigoare, de 3000 de lei (și nu la un salariu minim oarecare, de 2500 lei din anul precedent). Adică numai prin aplicarea corectă a legi 153/2017 am obține o mărire din start de 20%. Și nu avem noi soluții?? Aberant. Adevărul este, că am lăsat ca o clasă politică coruptă, subeducată, mafiotă, șmecheră, etc. să acapareze putere asupra țării noastre, și care a promulgat privi-legii (adică legi private, făcute pentru ei). Vom pierde o grămadă de bani din PNRR nu din motiv că vom aplica corect legea 153/2017, ci pentru susținerea mafiotă ale clasei politice pentru aceste pensii speciale ale privilegiaților. Și adevărul este că omenii normali din această țară frumoasă nu sunt orbi, și nu sunt proști, așa cum cred politicienii noștrii. Pot defini soluții de exemplu. A sosit momentul să spunem lucrurile pe nume, și să pronunțăm: CEREM NORMALITATE ȘI DREPTATE ÎN ACEASTĂ ȚARĂ, aplicarea legilor deja promulgate, și ELIMINAREA LEGILOR PRIVATE ALE UNORA. Adică revoluția normațității. Punct.

    1. Ati votat PSD 30%, PNL 25%, AUR 9% in 2020, voi ati vrut sa fiti jefuiti. Mai aveati optiuni, cum ar fi USR, dar nu i-ati vrut, nu v-ati facut datoria de cetateni, nu v-ati informat inainte de vot si nu ati votat corect pentru viitorul tarii. Romanii voteaza 55% cu PSDNL si apoi se plang ca lucrurile merg rau.

      1. Care “voi”, domnule Marcel? Românii, vreți să spuneți? După nume sunteți român. Adică puteți face parte, în egală măsură cu dl. Zoltan, din grupul celor care au votat PSD, PNL, USR sau AUR. USR a fost pentru mulți o opțiune, de-asta a și intrat în parlament. Dar nu va avea niciodată majoritate, așa încât să guverneze singur. Data viitoare sper să reușească să funcționeze într-o coaliție de dreapta, altă cale nu există.
        Reproșați-ne altceva, nu votul. Găsiți dvs ceva, sunt sigură.

      2. Ce naiba fac și ăia, au fost în guvern, au avut niște miniștri de toată jena! lăsați -ne cu u.se.reul vostru! Nu au oameni capabili, au doar oportuniști și beizadele!

  7. Adevarat “graiesti ” !!! sper din suflet sa obtina ceea ce de fapt merita dascalii acestei tari !!!
    –nu va lasati , dragi profesori !!!

  8. Deplasarea la Cotroceni a fost o mare greseala. Sa spui ca nu poti aplica macar legea…sa calculezi grilele la salariul minim actual pe economie, este o mare bataie de joc. Actuala ministra care a acceptat cel mai mic buget al educatiei este reprezentanta presedintelui…deci la ce sa te astepti? Liderii de sindicat nu trebuie sa influenteze oamenii in favoarea unor vouchere de 2 lei…

    1. Nu a fost deloc o greșeală. În felul acesta a văzut întreaga țară ce fel de om este acest Iohannis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ITEMI PISA 2022 Exemple de probleme primite la testarea care arată un procent de analfabetism funcțional de 49% și un nivel de excelență de 4% la Matematică, pentru elevii români de 15 ani / Subiecte cu planete, puncte în meciuri de baschet și instrumente digitale de calcul

Patru unități cu itemi relevanți pentru fiecare nivel de dificultate, incluse în evaluările PISA 2022 l- Matematică, sunt prezentate în Volumul 1 al rezultatelor acestor evaluări, publicate marți. Pentru o…
Vezi articolul

Diferențe majore între numărul cazurilor de infectare în școli anunțat de Ministerul Educației și cel de la Direcția de Sănătate Publică București. Ministrul Cîmpeanu: Este posibil să avem cazuri de elevi infectați care nu anunță la școală

Ministerul Educației a anunțat luni, 15 martie, că în săptămâna anterioară, numărul cazurilor de infectare a fost de 181 în rândul elevilor, în timp de pentru aceeași perioadă Direcția de…
Vezi articolul

Csaba Asztalos, președintele Consiliului pentru Combaterea Discriminării: Valorile creștine nu permit xenofobia, nu acceptă intoleranța. Cultele au obligația să oprească și să prevină manipularea prin aceste argumente religioase

Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos, a declarat că valorile creștine „nu permit xenofobia și nu acceptă intoleranța”. „Cultele au obligația să oprească și să prevină manipularea prin…
Vezi articolul
Principalii indicatori pentru Educația din România

Cheltuieli noi legate de educație sau sănătate – invocate de o bună parte dintre români printre motivele pentru care le-a scăzut puterea de cumpărare / 3 din 10 români spun că s-au aflat în imposibilitatea să asigure nevoile de bază ale copiilor, inclusiv cele legate de școală – sondaj european

Cheltuieli nou apărute, inclusiv legate de educația copiilor, se numără printre motivele menționate de aproape 3 din zece români pentru scăderea puterii lor de cumpărare, potrivit unui sondaj internațional realizat…
Vezi articolul