„În momentul în care apare această dependență de ecrane, observăm că al nostru copil mănâncă doar dacă are acel ecran în fața lui”, a spus Monica Dobre, psihoterapeut, pentru TVR Craiova. Aceasta a explicat care sunt efectele dependenței de ecrane: „acel copil nu va cunoaște textura alimentelor, el nu va fi conștient de gust, el nu va fi conștient de mirosul acelui aliment, poate nu le va diferenția sau, dacă-l întrebi după masă ce a mâncat, habar n-are să-ți spună.”
Aceasta a vorbit despre cele două caracteristici ale autismului virtual: „Autismul virtual în sine nu este un diagnostic psihiatric, el nu există în manualul de diagnosticare, însă este o sintagmă prin care specialiștii evidențiază cumva întârzierile în dezvoltare cauzate de doi factori. Și aici mă refer la expunerea într-un timp îndelungat la ecrane a copilului, care duce la dependență, și lipsa conexiunii umane.”
Monica Dobre a precizat că expunerea excesivă la ecrane duce la întârzieri ale dezvoltării limbajului, la tulburări de învățare și dificultăți în a crea relații cu ceilalți copii:
„O expunere excesivă la ecrane la o vârstă mai mică de 2 ani, în primul rând, va duce la întârzieri ale dezvoltării limbajului. Acesta va fi primul semn pe care noi îl putem observa la copil. Va duce la tulburări de comportament. O să aibă o lipsă a limbajului expresiv. El nu va ști ce să facă cu mușchii faciali, nu va ști să vorbească nonverbal, lucru pe care noi, adulții, știm să îl facem sau sper eu că știm. Va aduce mai târziu acele tulburări de învățare.
Dincolo de asta, vom observa la copilul nostru dificultăți în a crea relații: relații la locul de joacă, relații în casă, relații cu prietenii noștri, cu copiii prietenilor noștri. Nu va ști cum să reacționeze în momentul în care are un adult sau un alt copil în fața lui. (…)”
„La început, nouă, părinților, ni se pare interesant că a învățat să-și caute singur pe youtube. Ei bine, n-a învățat. Se creează dependența asta de gest, de lumină, de stimul și el face acest gest în permanență”, a precizat psihoterapeutul.
Redăm declarațiile complete ale psihoterapeutului:
„Nu orice întârziere în dezvoltarea copilului înseamnă că este neapărat diagnosticată cu autism. Și autismul, prin natura lui, înseamnă o întârziere globală în dezvoltare globală. Specialiștii se referă la întârzierea pe toate ariile vieții și, așa cum vorbeam dățile trecute, înseamnă acea lipsă de abilități a copilului.
În ultima vreme, observ această cumva supradiagnosticare a autismului (…). Primim des întrebarea dacă ecranele blochează dezvoltarea copilului și mi-am propus azi să vorbesc despre aceste ecrane. Sunt un mare iubitor al digitalizării, dar observ apariția diagnosticării cu autism virtual. Autismul virtual în sine nu este un diagnostic psihiatric, el nu există în manualul de diagnosticare, însă este o sintagmă prin care specialiștii evidențiază cumva întârzierile în dezvoltare cauzate de doi factori. Și aici mă refer la expunerea într-un timp îndelungat la ecrane a copilului, care duce la dependență, și lipsa conexiunii umane.
Și în momentul în care lipsește această conexiune umană, ea întotdeauna o să ducă la absența abilităților de bază ale copilului. În momentul în care apare această dependență de ecrane, observăm că al nostru copil mănâncă doar dacă are acel ecran în fața lui. Ce înseamnă asta? Înseamnă că acel copil nu va cunoaște textura alimentelor, el nu va fi conștient de gust, el nu va fi conștient de mirosul acelui aliment, poate nu le va diferenția sau, dacă-l întrebi după masă ce a mâncat, habar n-are să-ți spună, pentru că nu reușește să iasă din acel ecran și să meargă în a simți. Copilul nu reușește să se conecteze cu ceea ce mănâncă.
În momentul în care dispare conexiunea umană, copilul nu învață să imite, nu învață să citească cumva facial pe cel din fața lui, nu învață de la mamă care sunt reacțiile ei în momentul în care ea e supărată, în momentul în care e tristă și multe, multe alte astfel de abilități de bază. O expunere excesivă la ecrane la o vârstă mai mică de 2 ani, în primul rând, va duce la întârzieri ale dezvoltării limbajului. Acesta va fi primul semn pe care noi îl putem observa la copil. Va duce la tulburări de comportament. O să aibă o lipsă a limbajului expresiv. El nu va ști ce să facă cu mușchii faciali, nu va ști să vorbească nonverbal, lucru pe care noi, adulții, știm să îl facem sau sper eu că știm. Va aduce mai târziu acele tulburări de învățare.
Dincolo de asta, vom observa la copilul nostru dificultăți în a crea relații: relații la locul de joacă, relații în casă, relații cu prietenii noștri, cu copiii prietenilor noștri. Nu va ști cum să reacționeze în momentul în care are un adult sau un alt copil în fața lui. De ce? Pentru că acel ecran nu are nevoie de interacțiune. Pe acel ecran, observăm că, încă de la cele mai mici vârste, de la câteva luni, copilul tapează ecranul. De multe ori, nu stă mai mult de o secundă să se uite la ceva, la o imagine care fuge prin fața lui, apasă pur și simplu. La început, nouă, părinților, ni se pare interesant că a învățat să-și caute singur pe youtube. Ei bine, n-a învățat. Se creează dependența asta de gest, de lumină, de stimul și el face acest gest în permanență.
Ei bine, în momentul în care întâlnește o conexiune umană cu un alt adult, cu un alt copil, el nu poate să tapeze acel copil. Și atunci observăm că apar îmbrâncelile. Apar îmbrâncelile, pentru că s-a instalat deja această tulburare de comportament și copilul nu știe cum să intre în conexiune cu celălalt. Apar aceste dificultăți în integrare: nu știe cum să le ceară celorlalți să se joace cu el. Apar acele dificultăți în a fi acceptat de către ceilalți: nu știu cum să mă port cu ei, ei mă resping.
Pe lângă toate aceste lucruri pe care le putem observa vizibil până la 2 ani la copilul nostru, un alt lucru pe care ecranele îl aduc în dezavantaj este faptul că acele imagini care se tot plimbă doar îi suprastimulează creierul. El nu e cumva stimulat să-și satisfacă nevoile. Stând în fața ecranului foarte mult timp cu telefonul în mână, da, s-ar putea să ne trezim cu copilul nostru că a învățat cuvinte în engleză sau a învățat cifre. În schimb, în tot acest proces de învățare, el nu e deloc rațional. Și nu doar că nu e rațional, nici nu-l ajută pe copil.
El nu știe să îmi ceară ceva, el nu știe să-și satisfacă nevoile în momentul în care le are. Copilul ajunge să nu știe să spună că îi e sete. La grădiniță, poate să nu știe să spună că acum nu mai vrea, că a obosit, că îi e dor de mamă sau, pur și simplu, niciun fel de nevoie. El se află în în punctul în care nu știe să și-o satisfacă și să ceară ceva. Acesta este cel mai mare un dezavantaj pe care ecranul îl aduce în viața copilului nostru.”
Raluca Pantazi
Redacția
Ioana Nicolescu
Alexa Stănescu și Ștefan Lefter
Oana Moraru
2 comments
Pe bune, a spus la tevere Craiova? Nu tu digi, nici macar la antene sau proteve n-a transmis ,,ingrijorarea” ca nu-i chiar foarte bine ca aia mici su 2 ani ,,sa manance” numai smart sau tableta. ,,Psihoterapeuta noastra” ne relateaza (la pers. intaia plural) pataniile prin care a trecut (dansa si alte mamici, se intelege) in perioada in care s-a straduit sa-si creasca copilul. Apoi sa-i spui automatism virtual … cand tot analfabetul functional ti-ar putea spune ca-i vorba de unul digital. Da’ ca sa spui ceva iar ,,parintii” sa nu se prinda e musai sa trancanesti despre virtual si nu se mai panicheaza nimeni. Un amic imi zicea ca invatatoarea fiicei lui nota elevii obraznici pe o ,,tabla de turta dulce” … si astepta apoi ca sa se cuminteasca. E pozitiva totusi ,,intentia” de a convinge ,,mamicile” ca sa nu plaseze smartul ori tableta copilului sub 2 ani … Cand alte popoare interzic folosirea acestora in scoli si elevilor de 15-16 ani. Dar cum ,,noi” suntem in urma cu minim 15-20 ani, sigur, sigur copii < 2 ani, care au avut parte de-o educatie fara, vor putea, ajunsi la majorat, sa-si educe viitorii copii in spiritul pazirii de autismul digital macar pana ce ,,piticii'' vor ajunge la 10 ani.
Corect!
Priviți, ca profesori, buzele copiilor in clasa si veți ști cine dintre copii nu își da seama ca ii e sete iar cu cât se întoarce acasă din sticla de 0.5 litri după 4 ore. Un copil de 6 ani trebuie sa bea măcar 1.3 litri/zi din toate lichidele ingerate, ca sa nu mai zicem ca trebuie sa bea IM PLUS atât înainte cat si după ora de sport. Împărțiți la numărul de ore de veghe, plus ganditi-va câtă apa ar trebui sa bea după gustărica foarte dulce sau destul de sărată pe care o iau cu ei defel, chiar si după un suc dulce. Mai ganditi-va si cat de activi sunt la scoală in raport cu alte momente si locații ale zilei. Doar de v-ați plimba printre ei in recreația de gustare tot ați afla destul de mult, stimați profesori. Plus ca veți observa rugămințile de a ajunge la cutia de stocat telefoane înainte de a se hrăni, dorință care n-ar mai fi atât de “intensa” daca telefoanele le-ar preda la poarta, imediat după ce intra in scoală. Școlile normale au un serviciu numit “primire,”, care au inclusiv responsabilitatea de a primi/preda copiii pentru 20 minute sau mai mult, după numărul de elevi din școala.
A renunța la ceasurile cu cartela pentru sunat nu pare realist, nici rezonabil sau in avantajul copiilor câtă vreme nu a fost “eradicata” violenta copii-copii, profesori-copii. Cand va fi eradicata, ușor, ușor se va normaliza si acest lucru, care nu știu daca provoacă vreo dependenta.