PSD şi PNL vor să voteze astăzi controversatele legi ale educației, sub acoperirea mediatică a grevei profesorilor – acuză studenții din Iași, care le cer senatorilor să amâne votul final pe proiectele Deca, iar sindicatelor din învățământ le solicită să ia o poziție clară împotriva legilor

2.876 de vizualizări
Înscrierea la Evaluarea Națională Documente / Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
PSD şi PNL vor să voteze astăzi, 22 mai 2023, controversatele legi ale Educației propuse de Ligia Deca, chiar în prima zi de grevă generală a peste 200.000 de angajați din educație. Cele două partide vor să treacă la vot final proiectele de legi, în plenul Senatului, „sub acoperirea mediatică a grevei profesorilor”, acuză Liga Studenților Iași. Studenții le cer senatorilor să amâne votul pe proiectele de legi ale educaţiei criticate intens de specialiști și le solicită sindicatelor din învățământ „să ia o poziție clară împotriva proiectelor de lege pentru a putea primi sprijinul studenților și elevilor”.

Studenții de la Iași susțin că „este inacceptabilă solicitarea de creștere a salariilor în contextul în care legile «Deca» reduc calitatea actului didactic și din responsabilitatea și răspunderea publică a instituțiilor de învățământ”.

Amintim că proiectele de legi ale Educației sunt astăzi, 22 mai 2023, pe lista de vot final la Senat, cameră decizională, în prima zi de grevă generală în Învățământ.

Comunicatul integral remis de Liga Studenților din Iași:

„Studenții acuză sindicatele că fac jocurile coaliției de guvernare dacă nu se opun legilor educației propuse de Ligia Deca. PSD şi PNL vor să voteze legile luni, sub acoperirea mediatică a grevei profesorilor

Liga Studenților (LS IAȘI) solicită senatorilor să amâne votul pentru legile educaţiei, propus de PSD şi PNL pentru ziua de luni, în contextul în care în aceeaşi zi are loc greva generală a profesorilor, iar sindicatelor naționale în educație le solicită să ia o poziție clară împotriva proiectelor de lege pentru a putea primi sprijinul studenților și elevilor.

Studenții consideră legitimă solicitarea de majorare a salariilor cadrelor didactice doar dacă aceasta este însoțită măcar de solicitări legate de reintroducerea publicității rezultatelor evaluării cadrelor didactice de către studenți, precum și de reintroducerea cel puțin a unei a treia probe la Evaluarea Națională. Tinerii consideră că este inacceptabilă solicitarea de creștere a salariilor în contextul în care legile „Deca” reduc calitatea actului didactic și din responsabilitatea și răspunderea publică a instituțiilor de învățământ.

În mod deloc întâmplător, în data de 10 mai a.c., când legile educației erau în plenul Camerei Deputaților, a avut loc protestul celor 15.000 de cadre didactice, însă fără ca liderii sindicali să vină cu vreo solicitare expresă legată de legi, ci doar de salarizare.

În cadrul dezbaterilor din plenul Camerei, chiar Ligia Deca, ministrul Educației, a recunoscut că sindicatele susțin proiectele de lege ale educației: „Am clarificat, în discuţiile pe care le-am avut, inclusiv ieri, cu reprezentanţii federaţiilor sindicale din învăţământ, că ne dorim aceleaşi lucruri.” Reprezentanții sindicatelor nu au infirmat afirmația ministrului.

Astăzi, proiectele legilor educației sunt înaintate plenului fix în ziua în care sindicatele din educație au anunțat greva generală.

„A venit vremea să ne întrebăm: sindicatele chiar vin în sprijinul profesorilor și al educației sau, de fapt, fac jocul coaliției de guvernare? Câte dezbateri despre legile educației au organizat sindicatele în teritoriu? Câte cadre didactice cunosc ce presupun noile proiecte de lege? Da, firește că suntem de acord că salariile profesorilor sunt mizere, însă nu putem fi de acord cu majorarea lor atât timp cât prin noile legi ale educației scapă de orice responsabilitate pentru calitatea actului didactic! Profesorii trebuie să fie atenți ca nu cumva să fie păcăliți de sindicate care se folosesc de o cerere legitimă, reală, dar plasată în timp în așa fel încât să ofere PNL un paravan de fum pentru dezbaterile legate de legile educației și care să vină în sprijinul PSD în contextul negocierilor pentru rotativa guvernamentală.” a declarat Toma Tataru, președinte Liga Studenților (LS IAȘI).”

Citește și:
DOCUMENTE Proiectele de legi ale Educației, pe lista de vot final la Senat, cameră decizională, în prima zi de grevă generală în Învățământ


5 comments
  1. Exact.
    Sindicatele nu zic nimic despre noile legi care sunt aproape votate.

    Ce e la fel de ciudat este că liderii nu au nici un fel de mandat clar.
    Deși reprezintă profesorii par cumva nepregătiți

    Adică au fost la guvern la negocieri pentru creșterea salariilor.
    Dar…
    Ce au cerut concret?
    Creșterea salariilor?
    Cu cate procente?
    în ce orizont de timp?
    prin ce ințiativă legislativă?
    HG. OUG Lege…

    Înlocuirea Edusal.
    Cu ce mai exact?
    Concret, că doar există multi specialiști IT in sistem. Se putea preciza exact tipul de aplicație.
    Așa avem doar generalități.
    Probabil de asta populația nici nu prea înțelege nimic din ce se întâmplă acum…

    Pe de altă parte guvernul pare că ne tratează din nou ca pe fraieri cu promisiunea ,,legii salarizării ” în 15 iulie când se știe ca urmează vacanța parlamentară și nu va mai fi trecută nicio lege.

    De asemenea sindicatele nu au trasat o linie roșie,, dacă măririle salariale sunt mai mici de x la % greva nu încetează sau boicotăm EN si BAC …

    Mai mult guvernul pare să folosească momentul prielnic pt ca scandalurile rotativei să fie ascunse de zgomotul grevei.

    Cine pierde la final?
    Educația, profesorii si restul angajaților din învățământ.

    La anul, în campania electorala, politicienii vor sta din nou in gură cu sloganuri:
    ,, educația prioritate națională ” educatia pe primul loc, educația merită mai mult, bla, bla, bla

    1. Nu se poate protesta pentru legi care nu există încă, ar fi fost declarată greva ilegală imediat.

      Sindicatele trebuie să găsească soluțiile?! Păi atunci nu ne mai trebuie ministere sau parlament, facem ce decidem noi. Ce fel de legislație e necesară și toate celelalte se pot discuta la negocieri. Dar ce să vezi, guvernul se face că plouă. Așteaptă probabil să paseze cartoful fierbinte, pensiile speciale și greva noastră, „colegilor din coaliție”.

  2. Exista o vorba care-i caracterizeaza pe ticalosii astia. “S-a urcat scroafa-n copac”. Politicienii nostri s-au transformat in ceva ce aduce a oligarhie rusească. Ei pentru ei si atat. Sa nu uite ca vin alegerile.

  3. Din pacate sindicatele nu au fost interesate ca sunt pentru un invatamant de calitate si din perspectiva noilor legi. Acestea dau liber la discriminarea elevilor fara resurse minerale si la domnia pe viata a rectorilor universitatilor.

  4. Buna ziua! Unii dintre noi chiar le-am citit. Eu personal până la pagina 60 , cea de preuniversitar și când am descoperit că am deja o pagină de amendamente și de nemulțumiri m-am lăsat păgubașă.
    Eu am dedus că la medicină elevii de real, științele naturii o sa fie întrebați din istoria evreilor, religie, sport. Poate sunt analfabeta funcțional și nu am înțeles bine noua lege.
    Am dedus că în loc să fie o EN la științe( pentru elevii care vor real și științe) și una la materiile de filologie pentru elevii care vor aceasta filiera se vrea examen la liceu, cu dedicație.
    Evaluarea externa, cu subiecte unice la nivel de țară este net superioara unui examen la liceu. (aici apare dedicația).
    Eu că profesor as vrea sa existe o astfel de evaluare care sa conteze 30-50% din media elevului. Una anuală . La toate materiile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ioana Lazăr, secretarul general la Ministerului Educației, despre cazurile celor două eleve eliminate pentru tentativă de fraudă de la BAC 2024, care au câștigat în instanță dreptul de a da examenul în toamnă: Vorbim de două situații punctuale / Soluția dată nu privește legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ emis de Ministerul Educației

Ioana Lazăr, secretarul general al Ministerului Educației, a declarat că „ministerul Educației nu a fost parte în acel dosar, vorbim de două situații punctuale, respectiv de acte administrative cu caracter…
Vezi articolul

DNA a solicitat primăriei Sectorului 1 contractele privind documentația pentru modernizarea mai multor licee și școli / Clotilde Armand: ”Firma aleasă de PSD care a realizat devizele umflate are legături cu Vladimir Plahotniuc”

DNA a solicitat primăriei Sectorului 1 contractele – privind devizele și studiile de fezabilitate pentru modernizarea mai multor licee și școli din Sectorul 1 – din perioada administrației fostului edil…
Vezi articolul

Cel mai devreme pe 25 septembrie toate procedurile ar fi îndeplinite pentru ca elevii navetiști să aibă transport gratuit, cum prevede Legea Educației – estimare pe termenele din actul normativ

Abia de pe 25 septembrie, luni, peste două săptămâni, toate procedurile privind transportul elevilor navetiști ar fi gata în majoritatea școlilor, astfel încât aceștia să circule gratuit conform ultimelor norme…
Vezi articolul