Deputatul PSD Natalia Intotero, șefa Comisiei de Învățământ de la Camera Deputaților, a inițiat un proiect de lege prin care ligile studențești LSRS și USR să fie obligatoriu în Consiliul ARACIS, agenția care auditează universitățile, după ce liderii celor două organizații studențești au fost eliminați pentru copiat din examenul de intrare în ARACIS, precum a relatat în exclusivitate Edupedu. Mai exact, legea actuală spune că doar doi studenți pot intra în Consiliul de conducere al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS).
Proiectul de lege vrea să modifice Ordonanța de Urgență nr. 75 din 12 iulie 2005 privind asigurarea calității educației, astfel încât să adauge încă trei reprezentanți ai studenților și menționează explicit în expunerea de motive că este vorba de LSRS, USR și FASMR, pe lângă ANOSR și UNSR care sunt în prezent în ARACIS. De asemenea, de la 17 profesori câți sunt acum în ARACIS, proiectul lui Intotero vrea să mai adauge încă un profesor.
În expunerea de motive, inițiatoarea scrie că ponderea reprezentanților studenților nu mai este proporțională cu numărul de organizații studențești care au apărut de la OUG 75/2011 și menționează Liga Studenților Români în Străinătate (LSRS), Uniunea Studenților Români (USR) și Federația Asociațiilor Studenților din Medicină din România (FASMR) pe lângă Alianța Națională a Organizațiilor Studențești (ANOSR) și Uniunea Națională a Studenților din România (UNSR). Reprezentanții studenților membri în ARACIS în momentul de față sunt din partea ANOSR și UNSR.
Proiectul de lege PSD propune schimbarea alineatului 1 al articolului 19^1 la literele a și b, astfel:
- ARACIS este condusă de un consiliu alcătuit din 25 de membri din care:
- a) 18 sunt cadre didactice cu funcții de predare în învățământul superior care reprezintă, de regulă, domeniile de studii universitare;
- b) 5 studenți, reprezentanți ai federațiilor studențești din România, reconfirmați la începutul fiecărui an universitar.
DOCUMENT Proiectul de lege inițiat de deputatul PSD Natalia Intotero:
Legea în vigoare în prezent spune astfel, la art. 19^1:
- Art. 19^1 (1) ARACIS este condusă de un consiliu alcătuit din 21 de membri, din care:
- a) 17 sunt cadre didactice cu funcţii de predare în învăţământul superior care reprezintă, de regulă, domeniile de studii universitare;
- b) 2 studenţi, reprezentanţi ai federaţiilor studenţeşti din România, reconfirmaţi la începutul fiecărui an universitar;
DOCUMENT Forma actuală a OUG 75/2005 pe care Intotero vrea să o modifice:
Expunerea de motive a proiectului de lege:
Semnatari: Achimaş-Cadariu Patriciu-Andrei, Alda Adrian, Bălăşoiu Aurel, Bejinariu Eugen, Bucura-Oprescu Simona, Buicu Corneliu-Florin, Bulai Oana-Gianina, Chirilă Virgil Alin, Cîtea Vasile, Cristea Andi-Lucian, Dinu Cristina-Elena, Dumitrescu Raluca Giorgiana, Fifor Mihai-Viorel, Furtună Mirela, Ghiţă Daniel-Florin, Holban Georgeta-Carmen, Hurduzeu Florin-Silviu, Ilişanu Claudiu-Augustin, Intotero Natalia-Elena, Ivan Bogdan-Gruia, Lungu Romeo-Daniel, Macovei Silviu Nicu, Mang Ioan, Mihalcea Remus-Gabriel, Mina Marian, Munteanu Remus, Muşoiu Ştefan, Nassar Rodica, Neaga Florian-Claudiu, Neaţă Eugen, Niţă Nicu, Ostaficiuc Marius-Eugen, Oteşanu Daniela, Paraschiv Rodica, Pavelescu Nicolae, Piper-Savu Florin, Popa Radu Mihai, Popa Ştefan-Ovidiu, Popescu Vlad, Rafila Alexandru, Rasaliu Marian-Iulian, Sandu Viorica, Stativă Irinel Ioan, Stoica Elena, Suciu Vasile-Daniel, Şerban Ciprian-Constantin, Şoldan Gheorghe, Toader Bogdan-Andrei, Toma Ilie, Toma Vasilică, Tuhuţ Radu-Marcel, Ţachianu Marian, Ţepeluş Laurenţiu-Cristinel
Doi președinți de asociații studențești, eliminați din examenul pentru intrarea în corpul evaluatorilor calității universităților (ARACIS), pe motiv de fraudă
Amintim că Edupedu a publicat în exclusivitate faptul că doi președinți de asociații studențești au fost eliminați pe motiv de fraudă din examenul de intrare în corpul evaluatorilor calității educației din instituțiile de învățământ superior. Este vorba de Președintele Uniunii Studenților din România (USR), Alex Vasile, și Președintele Ligii Studenților Români din Străinătate (LSRS), Robert Stredie.
Selecția studenților evaluatori care urmau să facă parte din Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) a avut loc pe 27 februarie. Cei doi au susținut un examen online cu 20 de întrebări la care au fost descoperite mai multe similitudini în răspunsuri, inclusiv greșeli gramaticale identice, potrivit surselor noastre. Mai exact, din cele 20 de întrebări, la 8 dintre ele, răspunsurile lui Alex Vasile și Robert Stredie ar fi fost identice, inclusiv cu greșeli gramaticale, potrivit surselor Edupedu.ro.
Informația a fost confirmată și de președintele ARACIS, Iordan Petrescu. El a spus pentru Edupedu.ro că știa de eliminarea celor doi din concursul pentru evaluatorii-studenți. Contactați de Edupedu.ro, ambii au negat că ar fi fraudat testul pentru selecția evaluatorilor și spun că este doar o coincidență.
Studenții membri ARACIS au ca responsabilitate și auditarea implementării eticii academice de către universitățile din România. Ei evaluează calitatea programelor de studii, a școlilor doctorale și a instituțiilor de învățământ superior.
Robert Stredie este consilier la Guvern, potrivit gov.ro, și în prezent nu mai este student în străinătate, fiind înscris la un program de masterat de la Universitatea din București, la care predă și consilierul de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului pentru domeniile educație și cercetare, profesorul Sorin Costreie. Stredie a absolvit Management la Manchester University și a devenit președinte LSRS în 2019, când studia în Marea Britanie.
„Robert Stredie se află într-o situație pe care trebuie să o clarifice cât mai repede, cu precădere în contextul actual. E un tânăr de viitor și cred că trebuie să ofere lămuriri suplimentare asupra problemei. Până atunci, i-am cerut lui Robert să se retragă din funcția publică pe care o deține la cabinetul meu. E o situație pe care o regret, cu atât mai mult cu cât Robert s-a dovedit un colaborator implicat și dedicat problemelor educației”, a declarat Sorin Costreie pentru Edupedu.ro.
Vezi aici traseul legislativ al Propunerii legislative de modificare a OUG nr. 78/2005 privind asigurarea calității educației:
- Înregistrarea proiectului la Camera Deputaților
- Proiectul de modificare legislativă – Forma inițiatorului
- Expunerea de motive
- Adresa inițiatorului
Sursă foto: gov.ro
Citește și:
EXCLUSIV Culmea copiatului: Doi președinți de asociații studențești, eliminați din examenul pentru intrarea în corpul evaluatorilor calității universităților (ARACIS), pe motiv de fraudă. Cei doi studenți spun că e vorba despre o coincidență
Scandalul șefilor asociațiilor de studenți eliminați din examen pentru copiat. Costreie, consilier al premierului: I-am cerut lui Robert, liderul LSRS, să se retragă din funcția publică pe care o deține la cabinetul meu
Sursă foto: Facebook/Camera Deputaților