PSD cere să fie eliminată din proiectul Legii învățământului superior prevederea ca mandatele incomplete și cele în curs să fie luate în calcul pentru numărul maxim de mandate ale rectorilor  – amendament

Foto: © Freddy Cahyono | Dreamstime.com

Una dintre concesiile Ministerul Educației în fața cererilor de limitare a numărului de mandate ale rectorilor poate fi anulată în urma unui amendament PSD la proiectul legii învățământului superior, ce urmează să fie dezbătut în Parlament. Este vorba despre prevederea ca numărul maxim de mandate ale rectorilor să ia în calcul și mandatele incomplete, precum și pe cele în curs la momentul în care legea intră în vigoare, prevedere a cărei eliminare este cerută de social-democrați, conform listei de amendamente, consultată de Edupedu.ro.

În cazul mandatelor rectorilor, proiectul de lege, așa cum a fost înaintat el de Guvern către Parlament, prevede, la art. 137:

(5) Durata mandatului de rector este de 5 ani. O persoană nu poate ocupa funcția de rector la aceeași instituție de învățământ superior pentru mai mult de două mandate. 

(6) În calculul numărului maxim de mandate prevăzut la alin.(5) se iau în considerare și mandatele de 5 ani incomplete, întrerupte în urma demisiei, demiterii sau suspendării, precum și mandatele în curs la momentul intrării în vigoare a prezentei legi.

Printr-un amendament la proiectul de lege, grupul parlamentar PSD cere ca punctul (6) să fie eliminat cu totul.

Acest punct a fost introdus și modificat în ultima fază a dezbaterilor pe proiectele de lege, în organizarea Ministerului Educației. Formele inițiale ale proiectului erau foarte permisive și lăsau posibilitatea unor mandate nelimitate (vezi rectorii care au folosit un tertip legislativ pentru a obține un al treilea mandat, în condițiile actualei legi a educației, pe motiv că unul dintre cele două mandate legale a fost incomplet). Presiunile din mediul academic au produs unele schimbări. În prima parte a lunii martie, versiunea de proiect prezentat de Ministerul Educației elimina artificiul care permitea mandate fără limită, impunând ca în numărul maxim de mandate să fie incluse și cele incomplete sau întrerupte. Apoi, versiunea ajunsă pe masa guvernului menționa că sunt luate în calcul și mandatele în curs de desfășurare în momentul în care legea intră în vigoare.

PSD nu motivează amendamentul prin care solicită eliminarea acestor prevederi, incluse la Art. 137 (6).

Pe de altă parte, USR și deputata neafiliată Simina Tulbure solicită, prin propriile amendamente, întărirea limitărilor pentru numărul de mandate ale rectorilor, anume doar două mandate de câte 4 ani, fără posibilitatea de a avea mai multe. USR cere să fie luate în calcul și mandatele în curs, pe când parlamentara citată cere să fie luate în calcul și mandatele exercitate până în momentul intrării în vigoare a legii.

Alt amendament – fără obligații privind limitarea mandatelor altor șefi din universități

PSD cere și eliminarea limitelor pentru mandatele altor membri din conducerea universităților, limite ce ar urma să fie menționate în carta universitară. Astfel, grupul parlamentar al acestui partid cere eliminarea Art. 14 (2) b), potrivit căruia:

Art. 130 (2) menționează, pe lângă funcția de rector, prorectorii, directorul general administrativ, directorul general adjunct administrativ, decanul, prodecanii, directorul de departament, director al CSUD, director de filială, director de extensie universitară, directorul școlii doctorale.

PSD motivează amendamentul său, prin care ar dispărea obligația menționării unui număr maxim de mandate pentru prorectori, decani sau directori în carta universitară, susținând că “nu este necesară și nici democratică limitarea numărului de mandate”.

Foto: © Freddy Cahyono | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Resetarea mandatelor de rector la viitoarele alegeri universitare / Rectorii primesc posibilitatea a încă două mandate de câte 5 ani, indiferent de numărul de ani de când conduc deja universitățile. Ligia Deca: Juriștii mi-au spus că legea nu retroactivează
Proiectele de legi ale Educației, pe ordinea de zi a ședinței de azi a Guvernului / Se vor putea înscrie la concursul de admitere la liceu doar elevii care au luat măcar nota 5 la Evaluarea Națională. Doar mandatele actuale ale rectorilor se iau în calcul pentru o nouă candidatură, nu și cele încheiate deja
Mandatele rectorilor să rămână de 4 ani și să fie luate în considerare și cele de până acum în calculul limitei maxime de două mandate – cererile Alianței organizațiilor studențești pentru proiectul Legii Învățământului Superior
Consiliul Național al Rectorilor – împotriva unui prag stabilit prin lege pentru mandatele rectorilor: a adoptat o rezoluție prin care cere ca numărul acestora să fie “limitat”, dar limita să fie decisă de universitate, iar durata unui mandat să fie de cinci ani
Reacție dură a rectorului Marian Preda, la legile Deca: Vor face deservicii sistemului de învățământ. Ne vom trezi cu stegulețe și condiționalități europene privind educația. Anul viitor vom avea crize succesive la primele suspiciuni la admiterea în liceu, la angajările în universități sau în alegerile rectorilor
Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, despre legile educației: Mandatele rectorilor trebuie să fie limitate / Admiterea la liceu este creionată corect. Nu poți avea performanță fără competiție
Exit mobile version