Simularea examenelor de Evaluare Națională 2019 începe cu un protest. Consiliul Național al Elevilor anunță că protestează față de modul „în care sunt organizate simulările examenelor naționale”. Tinerii spun că sunt „o generație de cobai” a Ministerului Educației. „Modificările nefundamentate din acest an ne fac să refuzăm a fi părtași la acest experiment, unde examenele par a deveni un scop, nu un mijloc. Anul acesta, dăm #foaiagoală la simulările naționale!”, anunță Consiliul Național al Elevilor.
Elevii spun că “simulările au ajuns să fie experimentul ministerului, nu experiențele noastre de învățare, iar acest lucru ne motivează să ne ridicăm în fața tuturor acestor nedreptăți, printr-un protest: fie dând foaia goală, fie scriind tot ceea ce este greșit la sistem, transformându-ne foaia de examen într-un manifest față de învățământul românesc“.
- Elevii de clasele a VII-a și a VIII-a au început la ora 9:00 simularea examenelor de evaluare națională. Copiii de-a VII-a au aflat în urmă cu doar o lună că și ei dau aceste simulări, care “tradițional” erau susținute doar de elevii aflați la final de gimnaziu.
- Ministerul Educației a precizat următoarele, acum o lună: la Matematică, “În vederea pilotării unei noi structuri posibile a subiectelor pentru Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a din anul școlar 2019-2020, variantele de subiecte pentru Simularea Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VII-a în anul școlar 2018 – 2019 la Matematică vor conține, în proporție de minimum 30%, itemi obiectivi”, se arată în ordinul privind organizarea simulărilor anul acesta.
#foaiagoală la simulările naționale! Comunicatul integral al Consiliului Național al Elevilor
“Anul acesta, dăm #foaiagoală la simulările naționale!
Consiliul Național al Elevilor, structura reprezentativă a elevilor din România, dorește să aducă în atenția publică (mai ales vouă, elevilor pe care îi reprezentăm) o problemă care este cunoscută tuturor: metodele de evaluare din sistemul nostru de învățământ nu se pliază pe nevoile și interesele actuale.
De aceea, dar și pentru a responsabiliza toți decidenții care până acum nu ne-au luat în serios, invităm elevii din România să ni se alăture în protestul prin care ne opunem modului în care sunt organizate simulările examenelor naționale. Mai mult decât orice altceva, o facem pentru generațiile viitoare, pentru că ele nu trebuie să fie asemenea nouă, o generație de sacrificiu, o generație de cobai ai Ministerului Educației Naționale. Modificările nefundamentate din acest an ne fac să refuzăm a fi părtași la acest experiment, unde examenele par a deveni un scop, nu un mijloc.
Dăm foaia goală pentru că simulările nu ne vor evalua competențele, ci doar cunoștințele. Nu ne vor evalua capacitatea de a gândi critic, ci doar capacitatea de a reproduce informațiile care ne-au fost dictate la clasă. Simulările au ajuns să fie experimentul ministerului, nu experiențele noastre de învățare, iar acest lucru ne motivează să ne ridicăm în fața tuturor acestor nedreptăți, printr-un protest: fie dând foaia goală, fie scriind tot ceea ce este greșit la sistem, transformându-ne foaia de examen într-un manifest față de învățământul românesc.
Dăm foaia goală pentru că schimbările nefundamentate nu sunt soluția în educație: pentru că atunci când regulile se schimbă în timpul jocului, ești îndreptățit să ieși din joc. Itemii de tip obiectiv nu au fost etalonați, iar noi, deși suntem beneficiarii direcți ai educației, nu am fost consultați. Mai mult decât atât, suntem constrânși să acceptăm schimbările făcute din pix care încep să caracterizeze sistemul de învățământ românesc.
Dăm foaia goală pentru că suntem conștienți că ministerul ne vrea niște cobai, niște procente dintr-o diagramă și nimic mai mult. Dăm foaia goală pentru a trage un semnal de alarmă înainte să fie prea târziu, înainte să ajungem în punctul critic în care vom susține simulări de examene naționale anual, pentru că decidenții își doresc să pună cât mai multă presiune pe noi. Dăm foaia goală pentru că încă o evaluare în clasa a VII-a este nejustificată, când încă nu ne-a fost clarificat de ce am dat-o pe cea din clasa a VI-a, căci încă o simulare nu ne va face nici mai stăpâni pe competențele noastre, nici mai puțin stresați la gândul că ne așteaptă ani grei, ani în care vom alerga de la un meditator la altul, ani în care, după atâtea examene și evaluări standardizate, nimeni nu ne va întreba spre ce domeniu vrem să ne îndreptăm.
FII VOCEA COLEGILOR TĂI!
Într-un final, în cazul în care rezonezi cu argumentele aduse de noi, însă nu le găsești a fi îndeajuns de convingătoare încât să te determine să ni te alături, în cazul în care te simți presat de părinți, profesori sau societate să iei o notă mare la simulări, în cazul în care consideri că sunt destui elevi care vor protesta și fără tine, vrem să îți amintim că tu, beneficiarul primar al educației, ești cel care contează! Tu ar trebui să te afli în centrul actului didactic, iar examenele (ca orice altă formă de evaluare, de altfel) ar trebui să fie despre tine, nu despre ei. Educația nu se poate realiza fără tine.
Fiecare dintre noi are o voce care contează enorm, așadar pentru orice neajuns pe care l-ai resimțit ca actor principal al sistemului, pentru fiecare dată în care ai asimilat informațiile oferite de către profesor doar pentru că „trebuie”, fiind convins de inaplicabilitatea și lipsa de necesitate a acelor cunoștințe, pentru oricare moment în care te-ai gândit că nu un test te-ar motiva să înveți, ci un stil interactiv de predare al cadrului didactic, o atenție sporită acordată de către acesta în procesarea informației, o integrare reală a ta în cadrul orei de curs, pentru toate cele enumerate, dă foaia – fie goală, fie înșirând gândurile tale cu privire la sistemul de învățământ românesc.
Nu vrem evaluări mai ușoare, vrem evaluări reale! #foaiagoală”
CALENDAR SIMULARE EVALUAREA NAȚIONALĂ 2019 LA CLASELE A VII-A ȘI A VIII-A
11 martie 2019 Simulare Limba și literatura română – probă scrisă
12 martie 2019 Simulare Matematică – probă scrisă
13 martie 2019 Simulare Limba și literatura maternă – probă scrisă
22 martie 2019 Afișarea rezultatelor
- La simularea evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a participă şi elevii claselor a VII-a, se arată în ordinul care stabilește organizarea testării
Citește și:
-
Reacția Ministerului Educației la boicotarea simulărilor de către elevii de clasele a VII-a și a VIII-a
-
Simulare la clasele a VII-a și a VIII-a: Simularea la Limba și literatura română a început la ora 9:00 – regulile testării și modele de subiecte
-
Oficial – Regulile de la simularea Evaluării Naționale la clasele a VII-a și a VIII-a au fost anunțate de Minister
-
Materia pentru simularea examenului de Limba și literatura română pentru elevii de clasele a VII-a și a VIII-a
-
Materia pentru simularea examenului de Matematică pentru clasele a VII-a și a VIII-a
-
Un experiment ne-etic impus de Ministerul Educației Naționale
-
DOCUMENT Notele de la simularea examenelor de Evaluare Națională și BAC 2019 pot fi trecute în catalog – a stabilit Ministerul Educației. Ordinul privind simularea la clasele a VII-a, a VIII-a, a XI-a și a XII-a a fost publicat în Monitor
-
Materia de simulare pentru clasele a VII-a și a XI-a, unde ministerul vrea teste grilă: Care sunt capitolele exceptate la simularea Evaluării Naționale și a Bacalaureatului 2019
-
Modele de subiecte grilă pentru Evaluarea Națională: Vezi testele grilă la Matematică și Română publicate și retrase de Minister la primul scandal în jurul grilelor la examen
-
Simulare BAC și Evaluarea Națională 2019: Capitolele exceptate de la simularea susținută de elevii de clasa a XII-a și a VIII-a