Protest la Simulare Evaluarea Națională 2019. Consiliul Elevilor îi îndeamnă pe elevii de clasele a VII-a și a VIII-a să dea foaia goală

36.581 de vizualizări
Simularea examenelor de Evaluare Națională 2019 începe cu un protest. Consiliul Național al Elevilor anunță că protestează față de modul „în care sunt organizate simulările examenelor naționale”. Tinerii spun că sunt „o generație de cobai” a Ministerului Educației. „Modificările nefundamentate din acest an ne fac să refuzăm a fi părtași la acest experiment, unde examenele par a deveni un scop, nu un mijloc. Anul acesta, dăm #foaiagoală la simulările naționale!”, anunță Consiliul Național al Elevilor.

Elevii spun că “simulările au ajuns să fie experimentul ministerului, nu experiențele noastre de învățare, iar acest lucru ne motivează să ne ridicăm în fața tuturor acestor nedreptăți, printr-un protest: fie dând foaia goală, fie scriind tot ceea ce este greșit la sistem, transformându-ne foaia de examen într-un manifest față de învățământul românesc“.

  • Elevii de clasele a VII-a și a VIII-a au început la ora 9:00 simularea examenelor de evaluare națională. Copiii de-a VII-a au aflat în urmă cu doar o lună că și ei dau aceste simulări, care “tradițional” erau susținute doar de elevii aflați la final de gimnaziu.
  • Ministerul Educației a precizat următoarele, acum o lună: la Matematică, “În vederea pilotării unei noi structuri posibile a subiectelor pentru Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a din anul școlar 2019-2020, variantele de subiecte pentru Simularea Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VII-a în anul școlar 2018 – 2019 la Matematică vor conține, în proporție de minimum 30%, itemi obiectivi”, se arată în ordinul privind organizarea simulărilor anul acesta.

#foaiagoală la simulările naționale! Comunicatul integral al Consiliului Național al Elevilor

“Anul acesta, dăm #foaiagoală la simulările naționale!

Consiliul Național al Elevilor, structura reprezentativă a elevilor din România, dorește să aducă în atenția publică (mai ales vouă, elevilor pe care îi reprezentăm) o problemă care este cunoscută tuturor: metodele de evaluare din sistemul nostru de învățământ nu se pliază pe nevoile și interesele actuale.

De aceea, dar și pentru a responsabiliza toți decidenții care până acum nu ne-au luat în serios, invităm elevii din România să ni se alăture în protestul prin care ne opunem modului în care sunt organizate simulările examenelor naționale. Mai mult decât orice altceva, o facem pentru generațiile viitoare, pentru că ele nu trebuie să fie asemenea nouă, o generație de sacrificiu, o generație de cobai ai Ministerului Educației Naționale. Modificările nefundamentate din acest an ne fac să refuzăm a fi părtași la acest experiment, unde examenele par a deveni un scop, nu un mijloc.

Dăm foaia goală pentru că simulările nu ne vor evalua competențele, ci doar cunoștințele. Nu ne vor evalua capacitatea de a gândi critic, ci doar capacitatea de a reproduce informațiile care ne-au fost dictate la clasă. Simulările au ajuns să fie experimentul ministerului, nu experiențele noastre de învățare, iar acest lucru ne motivează să ne ridicăm în fața tuturor acestor nedreptăți, printr-un protest: fie dând foaia goală, fie scriind tot ceea ce este greșit la sistem, transformându-ne foaia de examen într-un manifest față de învățământul românesc.

Dăm foaia goală pentru că schimbările nefundamentate nu sunt soluția în educație: pentru că atunci când regulile se schimbă în timpul jocului, ești îndreptățit să ieși din joc. Itemii de tip obiectiv nu au fost etalonați, iar noi, deși suntem beneficiarii direcți ai educației, nu am fost consultați. Mai mult decât atât, suntem constrânși să acceptăm schimbările făcute din pix care încep să caracterizeze sistemul de învățământ românesc.

Dăm foaia goală pentru că suntem conștienți că ministerul ne vrea niște cobai, niște procente dintr-o diagramă și nimic mai mult. Dăm foaia goală pentru a trage un semnal de alarmă înainte să fie prea târziu, înainte să ajungem în punctul critic în care vom susține simulări de examene naționale anual, pentru că decidenții își doresc să pună cât mai multă presiune pe noi. Dăm foaia goală pentru că încă o evaluare în clasa a VII-a este nejustificată, când încă nu ne-a fost clarificat de ce am dat-o pe cea din clasa a VI-a, căci încă o simulare nu ne va face nici mai stăpâni pe competențele noastre, nici mai puțin stresați la gândul că ne așteaptă ani grei, ani în care vom alerga de la un meditator la altul, ani în care, după atâtea examene și evaluări standardizate, nimeni nu ne va întreba spre ce domeniu vrem să ne îndreptăm.

FII VOCEA COLEGILOR TĂI!

Într-un final, în cazul în care rezonezi cu argumentele aduse de noi, însă nu le găsești a fi îndeajuns de convingătoare încât să te determine să ni te alături, în cazul în care te simți presat de părinți, profesori sau societate să iei o notă mare la simulări, în cazul în care consideri că sunt destui elevi care vor protesta și fără tine, vrem să îți amintim că tu, beneficiarul primar al educației, ești cel care contează! Tu ar trebui să te afli în centrul actului didactic, iar examenele (ca orice altă formă de evaluare, de altfel) ar trebui să fie despre tine, nu despre ei. Educația nu se poate realiza fără tine.

Fiecare dintre noi are o voce care contează enorm, așadar pentru orice neajuns pe care l-ai resimțit ca actor principal al sistemului, pentru fiecare dată în care ai asimilat informațiile oferite de către profesor doar pentru că „trebuie”, fiind convins de inaplicabilitatea și lipsa de necesitate a acelor cunoștințe, pentru oricare moment în care te-ai gândit că nu un test te-ar motiva să înveți, ci un stil interactiv de predare al cadrului didactic, o atenție sporită acordată de către acesta în procesarea informației, o integrare reală a ta în cadrul orei de curs, pentru toate cele enumerate, dă foaia – fie goală, fie înșirând gândurile tale cu privire la sistemul de învățământ românesc.

Nu vrem evaluări mai ușoare, vrem evaluări reale! #foaiagoală”

CALENDAR SIMULARE EVALUAREA NAȚIONALĂ 2019 LA CLASELE A VII-A ȘI A VIII-A

11 martie 2019     Simulare Limba și literatura română – probă scrisă
12 martie 2019     Simulare Matematică – probă scrisă
13 martie 2019     Simulare Limba și literatura maternă – probă scrisă
22 martie 2019     Afișarea rezultatelor
  • La simularea evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a participă şi elevii claselor a VII-a, se arată în ordinul care stabilește organizarea testării

Citește și:

 

 


23 comments
  1. Prea multe simulari
    okay invatam ne straduim, vrem note vrem un viitor
    dar sincer mie imi pare absurd sa fim tratati doar ca un experiment
    efectiv asta sunt simulariile
    suntem tratati ca un experiment ca ministerul sa isi dea seama daca invatam sau nu
    sau daca e buna programa scolara sau nu
    si asta se intampla an de an..
    simulari simulari simulari
    de ce suntem singura tara care inca mai are asta?
    oricum avem un sistem de invatamant prost si invechit
    care ne baga prea multe materii pe gat de care nu avem nevoie
    de asemenea nimanui nu ii pasa pe ce vrem sa mergem in viata, tot ce trebuie sa stim e ca daca ai carte ai parte
    asa o fi, nu zic nu
    un exemplu ar fi:
    Cu ce ma ajuta pe mine in viata latina? o limba moarta pe care nu o vorbeste nimeni?
    Sunt un elev silitor, cam praf la amte ce e drept, dar imi dau silinta la scoala
    toti adultii vin aici si se revolteaza ca vai invata copii sa dea foaia alba
    da ! e complet normal
    la fel cum e normal si pentru ei sa schimbe programa in fiecare an si in fiecare an sa ne bage tot mai multe lucruri de care nimanui nu ii pasa si nu ne ajuta cu nimic doar asa de cunostinte generale
    Presimt deja in comentarii adulti care sa imi sara in cap ca vai nu e bine ca vai nu stiu ce
    E parerea mea si am voie sa ma exprim. Okay? Good!

  2. Ce usor este sa-ti dai cu parerea din spatele războiului!Dați vina pe copii ca nu învață nu învață!!Numai cei care trec prin asa ceva pot sa-si dea cu parerea!Credeti ca copiii din ziua de azi nu si-au dat seama ca au devenit cobaiul învățământului?Credeti ca ei se revoltă că-s puturosi și nu învață?Orice revoltă trebuie cercetată și verificată la sânge nu criticată și aruncat cu noroi in ea!Nu mai băgați copiii care nu învață în aceeași oala cu copiii silitori!Sunt foarte mulți copiii silitori care se confruntă cu mari dificultăți pe timpul școlii!Ar trebui mai întâi să ne gândim că sunt copiii noștri nu copiii altuia!!Voi părinții sunteti mulțumiți că sunteți nevoiți să dați copiii la pregatire?Oare chiar numai copiii sunt vinovati ca materia nu este făcută pe înțelesul lor?Oare chiar atât de indobitociti suntem noi părinții sa nu ne dăm seama ca materia este făcută în asa fel încât copilul sa nu progreseze?Sa făcut o statistică pe fiecare clasa câți copii sunt buni din20 câți sunt într-o clasa?Scoala si materia din ziua de azi pregătește copiii ptr a deveni slugi în viitor nu lideri!!Sa fie supuși și să se conformeze tuturor cerintelor bune rele cum or fi sa accepte!!De unde știm noi că acele subiecte nu au fost făcute din pix cum zic copiii?Eu cred că ar cam trebui sa ascultam si parerea copiilor iar această părere a lor sa fie cercetată amănuntit și nicidecum criticată!!

  3. Cine a transformat consiliul elevilor in autoritate? Le-a dat și Statut, o mulțime de drepturi, nicio obligație…

  4. Elevii astia din consiliu’ lor de elevi sunt majori ? Vad ca se pricep mai bine ca profesorii , mai bine ca adultii .Atunci sa treaca ei sa faca legile.
    Cand e vorba de astfel de fapte au discernamant ?
    Cand e vorba de raspundere, de bun simt in societate , la clasa nu mai au discernamant !
    O dau cotita dupa cum le place : cand e vorba de raspundere spun ca sunt minori, cand e insa de criticat si de alte cele sunt ,,majori” !
    De cand si pana cand niste minori care nu au implinit 18 ani pot face ce vor , pot spune ce vor ? Daca e vorba de asa de ce nu traiesc pe picioarele lor : sa plece de acasa de la mamica si taticu’ , sa munceasca sa se intretina singuri sa aiba raspundere !!!
    De la revolutie incoace nu vor multe ore, ora aia nu le place , profesorul ala e prost ,profesorul ala nu preda bine ! Sa treaca ei sa predea daca sunt la un asa nivel evoluat incat sa critice un profesor.
    Rezultatul se vede in viata de zi cu zi : niste incapabili , calitatea profesionala a scazut enorm .Doar aspectul e de ei , in rest niste nesimititi cu NUMAI Drepturi dar de obligatiile pe care le au ?

  5. Obligi copilul sa dea foaia goala. Cam dubios. Cand o sa fie mai mare ce o sa facă. O sa dea de puțin greu și o sa zică ca nu mai face nimic? Ca își ia jucăriile și pleacă? Acest protest trebuia organizat de părinți nu de elevii care nu au nici cea mai mica rațiune. Atât poate #rezist, o îndobitocire și mai mare a populației. Bravos!

  6. Cand nu vrem sa-nvatam carte,protestam,ca noi stim la 12-14 ani care sunt carentele sistemului…. Succes in viata.

  7. Invatamantul romanesc este depasit si inutil.
    Este facut pentru dascali ca sa-zi faca numarul de ore, nu pentru elevi.
    Rezultatele sunt practic zero iar impactul in viata este aproape zero.
    99% din populatie nu stie sa rezolve o ecuatie de gradul 1 si nici macar nu are habar la ce foloseste, ce sa mai vorbim de o ecuatie de grd 2 sau de o integrala.
    Ce sa mai vorbim despre matrici, trigonometrie, teoreme?
    La fel de putini pot sa enumere 5 rauri sau 5 munti din Romania.
    Nu se face distinctie in istorie intre Burebista si Mihai Viteazul.
    S-a vazit ca nu se cunoaste nici macar formula chimica a apei, despre ce vorbim?
    Invatamant fara rost, cu exprimare alambicata, neancorat in realitate, bazat pe memorare fara rost fara stimularea capacitatilor individuale ale elevului si depasit mult de actualele progrese in tehnologie.
    Practic noi avem in buzunar toate cunostintele umanitatii, sper ca in curand 90% din dascali sa dispara.
    Studiaza cineva impactul stresului cauzat de invatamantul fara rost asupra elevilor?

  8. Atat am invatat din ,,democratie”: sa fim ,,bata”dar cu capul sus! Ca nu mi se pare normal sa aiba atatea simulari, evaluari si para evaluari, e una dar sa l indemn pe copil sa dea foaia goala ……deja mi se pare absurd. Asta inseamna sa inveti copilul ca, de cate ori nu i convine ceva, in loc sa discute, sa incerce sa inteleaga………sa dea foaia alba.
    Cum se descurca la un interviu pentru angajare un astfel de ……nici nu stiu cum sa i numesc!

    1. Ce sa discute copilul, daca ministerul nu e in stare sa se consulte cu Consiliul Elevilor si alte entitati reprezentante ale elevilor? Ce sa incerce sa inteleaga? Ca cei care ne decid soarta si le decid soarta iau decizii, asa de capul lor, fara niciun fel de comunicare, transparenta? Pai pentru cine e facut sistemul de invatamant? Pentru ei, sa ia astfel de decizii? Raspunde-ti la intrebarile astea.

  9. Elevii trebuie sa învețe in fiecare zi, vor fi pregatiti oricand pentru evaluare. E foarte greu de recuperat totul in clasa a 8 a.
    E foarte buna verificarea de astazi , mai ales pentru elevii din clasa a 7 a. Lăsați protestele, doar scandal mereu? De ce le este teamă? Notele nu se trec in catalog!

  10. 30 de ani în care experimentele nu au dus la nimic bun….Numai pentru că unii precum Andronescu Pop sau Popa au avut tupeul să reprezinte învățământul românesc, merită să faceți proteste.. Iar restul guvernului nu ar fi capabil să ia note de trecere… Să amintim de Andrușcă? sau Dăncilă??….Tragic!

  11. Dragi elevi ai consiliului! Decat sa va plangeti ca sunteti supusi unor teste inutile, ca nu va face stapani pe competente, ca nu va dezvolta gandirea critica… nu mai bine veniti, impreuna cu dascalii vostrii, cu mentorii vostri si cu cine mai doriti, sa faceti propuneri concrete? Si sa mergeti pana in panzele albe cu ele, sa fiti ca raia pentru cei pe care ii criticati acum, pana schimbati ceva, daca asta va doare cel mai mult, sa nu va dati batuti. Aveti in social media oameni care lupta pentru asta, aveti exemple, aliati-va cu ei! Stiti unde m-am dus cu gandul terminand de citit textul vostru? La vremurile in care eram in UTC si veneau diverse persoane sa ne spele creierul, numai ca voi instigati la revolta si nu foloseste nimanui asta. Cred ca am ajuns intr-un punct in care ne-am saturat sa tot auzim in jurul nostru personae care se plang.

    1. Oamenii aceştia, elevii (căci sunt oameni, nu? Cu obligații față de societate, dar și cu drepturi din partea societății) nu se plâng prin această “foaie goală”. Ci doar le arată celor cu puterea în vârful pixului că nu au nici o viziune pentru viitorul educației. Dacă aș folosi o expresie de-a elevilor, aș spune: “Voi, cei din fruntea educației, sunteți praf! Și ne chinuiți atât pe noi, cât și pe dascălii care își mănâncă nervii cu programele școlare mereu modificate de la an la an. Se pare că nu veți găsi niciodată forma bună, că mereu aplicați proceduri proaste! Și prin asta vedem pregătirea voastră.”…

      1. Da, sunt de acord, dar nu cu asemenea atitudine… Am parcurs destui ani de framantari si nemultumiri, schimbarea vine de la ei si de la dascalii care se confrunta cu aceste probleme, bineinteles cu sustinerea societatii civile.

  12. Daca băiatul meu ar fi acum in clasa a 7a sau a 8a, l-as îndemna să participe la acest protest. Protestul a fost anunțat in dimineața asta asa ca oricum ar fi invatat.

    1. Ba din contra! Sa puna mana sa invete sa protesteze la toata harababura din invatamantul romanesc din ultimii 10 ani in special!
      Protestul este un drept fundamental al cetatenilor liberi. E bine sa si-l insuseasca de pe acum.

      Destul a suferit tara asta pentru ca generatii intregi de adulti s-au conformat pozitiei ghiocelului sau zicalei “capu’ plecat – sabia nu-l taie”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Olimpiada Națională de Fizică 2024 de la Brașov. Descarcă subiectele și baremele de la probele teoretică și practică / Să afle ce materiale sunt în două săculețe prin calcularea densității lor – probă pentru elevii de clasa a VI-a

Subiectele și baremele de la etapa națională a Olimpiadei de Fizică (ONF) 2024, organizată la Brașov, și rezultatele la contestații pentru elevii de liceu participanți au fost publicate pe site-ul…
Vezi articolul