Protest la Ministerul Educației pentru susținerea copiilor supradotați și neurodiverși / Daniela Cristache, părinte: Există educație specială pentru copiii cu cerințe educaționale speciale și prevederi pentru copiii cu abilități înalte, dar copiii care le au pe amândouă nu se regăsesc nicăieri

Giulia, eleva cu cerințe educaționale speciale și abilități înalte

Daniela Cristache, mama unei eleve de 12 ani cu cerințe educaționale speciale din Comarnic, județul Prahova, protestează luni în fața Ministerului Educației, pentru „dreptul la educație al copiilor de două ori excepționali, supradotați si neurodiverși. Aceștia au dreptul la educație conform abilităților și dizabilităților lor”, a declarat pentru Edupedu.ro Daniela Cristache. 

„Cerem educație specială pentru copiii de două ori excepționali. Există educație specială pentru copiii cu cerințe educaționale speciale. Există ceva în legea învățământului pentru copiii cu abilități înalte, dar acești copii care le au pe amândouă nu se regăsesc nicăieri, au nevoie de ceva care să întrunească ambele paliere educaționale”, susține Daniela Cristache. 

„Din martie, Giulia a trecut la școala la domiciliu din cauza depresiei, iar acum din toamnă este la școala de pe strada noastră, unde a fost înscrisă la clasa zero cu școlarizare la domiciliu. Deocamdată este elev audient. Am fost în audiență la minister. Am făcut și un amendament pe care l-am trimis pe email senatorilor din comisia de învățământ în acest an, cand s-a discutat legea învățământului. Niciunul nu m-a sunat să mă întrebe doamnă, despre ce vorbiți aici?”, a declarat Daniela Cristache.

Protestul a început la ora 10 și continuă până la ora 14.00.

La această oră, Daniela Cristache împreună cu alți părinți cu copii cu cerințe educaționale speciale prezenți la protest sunt în audiență la ministerul Educației, la invitația  subsecretarului de stat Cătălin Mihai Micu (PSD).

Exit mobile version