Protest în fața Guvernului, anunțat de sindicatele profesorilor pentru miercuri la prânz. Stavri, FSLI: Un profesor ar fi trebuit să aibă 5.200 de lei în 2022, dar are 3.000. Nu avem nici o speranță că legea salarizării s-ar putea aplica vreodată

8.915 vizualizări
Foto: Inquam Photos / Liviu Chirica
Miercuri, 25 mai, între orele 11-13, trei federații reprezentative din învățământ protestează în fața Palatului Victoria, pentru că Guvernul încă nu a aplicat legea Salarizării, la 2 ani de la termenul prevăzut legal, potrivit unui anunț publicat pe paginile de pe rețelele de socializare. “Din ianuarie și până acum nu s-a stabilit nici măcar o întânire între Guvern și sindicate pentru a se stabili măcar un calendar al aplicării legii amânate din 2020. Și dacă aplică acum legea, inflația a depășit cu mult legea”, a spus pentru Edupedu.ro Cornelia Popa-Stavri, secretar general al FSLI.

Sindicatele din învățământ acuză Executivul că nici măcar nu au stabilit un calendar al aplicării legii salarizării, deși aceasta este finalizată din 2017, iar aplicarea ei a suferit multe amânări de-a lungul anilor. Profesorii au primit o singură tranșă de majorare a salariului după 2017, dar din 2020, au fost oprite plățile.

“Din cauza salariilor foarte mici și a creșterii accentuate a prețurilor la produsele de consum de bază, a scăzut dramatic puterea de cumpărare în rândul salariaților din educație, fenomen manifestat cu precădere la personalul nedidactic”, mai spun reprezentanții FSLI care anunță că peste 500 de persoane din toate cele 3 sindicate din învățământ vor veni miercuri, 25 mari, între orele 11-13 să protesteze în fața Palatului Victoria.

“Nu s-a stabilit nici măcar o întânire între Guvern și sindicate pentru a se stabili măcar un calendar al aplicării legii. Și dacă aplică acum legea inflația a depășit cu mult legea. Aproape peste 15 % este peste ceea ce e trecut în legea salarizării, cumulată din 2020, când trebuia aplicată integral. În 2020 au amânat aplicarea pentru 2021, și iată că acum în 2022 încă nu se aplică legea salarizării,” explică Cornelia Popa-Stavri, secretar general al FSLI pentru Edupedu.ro.

  • Potrivit Institutului Național de Statistică, în 2021, rata inflației a fost de 5,1%, iar până acum în luna aprilie 2022, rata inflației a crescut la 13,8%, față de aprilie 2021.

“Am transmis către guvern o adresă acum două săptămâni, am reamintit că trebuia să discutăm despre revendicările din ianuarie. Au promis că după ce trece monitorizarea de tara ne vom întâlni. Se termină luna mai și ei nu au timp să se întâlnească cu reprezentanții Educației. Ministerul de finanțe nu a făcut nici măcar o estimare cu ceea ce trebuie plătit. Noi nu avem nici o speranță că legea salarizării s-ar putea aplica vreodată”, mai spune secretarul general al FSLI.  

“Banii ar trebui să fie majorați cu cota de inflație, ca să își păstreze valoarea de cumpărare. Ei nici o aplică”, acuză secretarul general al FSLI, Cornelia Popa-Stavri.  

Ea dă și un exemplu: “Dacă un profesor ar fi trebuit să aibă 5200 de lei în 2022, potrivit legii, iar acum are 3000. Guvernul s-a angajat ca în 2022 să majoreze salariul cu 4% din diferența de 1200 de lei. Dar acest lucru nu s-a întâmplat”, precizează secretarul general al FSLI.

Sidicatele așteaptă un răspuns din partea Guvernului până la finalul acestei luni, până să decidă dacă fac grevă generală, în pragul examenelor naționale

“Nu am reluat discuția grevei, dar noi cadrele didactice nu dorim să afectăm cumva evaluările copiilor, dar vom vedea dacă prin discuții și negocieri vom ajunge la un acord.”

În prag de examene naționale, secretarul general al FSLI mai spune că sindicatele mai pot aștepta un răspuns de la Guvern până la finalul acestei luni până să decidă ce acțiuni iau mai departe. “O grevă știm ce ar însemna în acest moment. O destabilizare totală. Numai că primii care ar trebui să se gândească la partea aceasta sunt membrii Guvernului, nu noi. Nu poți cere performanță și schimbare și să nu plătești omul cu un salariu pe care tu cu mâna ta l-ai scris. Din ianuarie până acum au avut suficient timp,” spune reprezentantul FSLI.   

Informații de background

Legea salarizării pentru sectorul bugetar este publicată din 2017 dar doar unele categorii de bugetari au beneficiat de ea.

Aplicarea legii salarizării pentru cadrele didactice a fost amânată în 2020 pentru 2021, iar acum, în mai 2022, Guvernul nu a plătit salariile majorate, potrivit legii. Ar fi trebuit în:

  • 2018 – creștere cu 20% [art.38 alin.(3] lit.d]]
  • 2019 – creștere cu 1/4 din diferența dintre salariul din grila Legii nr.153/2017 și cel din luna decembrie 2018 [art.38 alin.(4i] lit.a]];
  • 2020 – creștere cu 1/4 din diferența dintre salariul din grila Legii nr.153/2017 și cel din luna decembrie 2018 [art.38 alin.[4) liLb)];
  • 2021 – septembrie – se acorda salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022 [art.38 alin.[4i) lit.c]].

Potrivit Corneliei Popa Stavri s-au acordat doar o parte din sume, până în 2020.

Legea prevedea o majorare în ianuarie 2022 cu 4 % din diferența dintre salariul din grila Legii nr.153/2017 și cel din luna decembrie 2018, dar nu s-a aplicat, acuză sidicaliștii, motiv pentru care portestează miercuri în fața Guvernului.

Reamintim că un protest de amploare pornit în luna decembrie de sindicatele personalului din învățământ s-a încheiat subit în ianuarie, după o întâlnire cu premierul Nicolae Ciucă. Înainte de întâlnire sindicatele făcuseră referendum pentru declanșarea Grevei generale, la care peste 65% dintre angajați au optat „pentru”. Sindicatele au făcut chiar o grevă de avertisment în ianuarie, după care totul s-a stins. Premierul și ministrul Educației au avut discuții cu liderii sindicali pe 21 ianuarie, discuții la care Ciucă a declarat că salarizarea angajaților din Educație „este la un nivel inacceptabil” și „se impun a fi luate, cât mai rapid, măsuri”. Decizia a fost să înființeze „un comitet”.

Vineri, 4 februarie, ar fi trebuit să se semneze un nou acord între sindicatele din Educație și Guvern, care să prevadă soluții „pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017” și „plata eșalonată a drepturilor salariale” pentru profesori, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului. Dar nu s-a mai întâmplat nimic, deși premierul Ciucă a fost la acea întâlnire la care a stabilit personal data, termenii, promisiunile și cuvintele din text, pe 21 ianuarie.

Pe 5 februarie sindicatele au încercat un apel la onoare: au dat un ultimatum partidelor politice, să spună public dacă susțin un acord pentru profesori, după ce premierul și Guvernul “au mințit”: „Știm cu toții că pentru un militar de carieră cuvântul dat și onoarea sunt cele mai de preț lucruri”, scriau într-un comunicat FSE, FSLI și Alma Mater.

După ce în cele din urmă premierul Ciucă și-a amintit de sindicate și le-a chemat la întâlnire, acestea din urmă au cerut coaliției de guvernare un acord pe rezolvarea problemelor de salarizare din învățământ, după patru ore de discuții „în gol” cu premierul.

Cronologia evenimentelor este următoarea:

Decembrie 2021 – sindicatele profesorilor declanșează acțiuni de protest când se publică un proiect de ordonanță care nu acorda nicio creștere salarială în 2022 pentru acest domeniu. Începe strângerea de semnături pentru declanșarea unei greve de amploare. Guvernul modifică proiectul și acordă 4,5% creștere salarială de la 1 ianuarie 2022, cu plata în februarie. Nemulțumite, sindicatele solicită creștere cu 16% și au loc proteste în fața Guvernului și pichetări de prefecturi și inspectorate școlare. Sindicatele lansează referendumul pentru declanșarea grevei generale din 10 ianuarie.

Ianuarie 2022 – sindicatele își revin greu din amorțeala de după vacanța de iarnă, dar la jumătatea lunii anunță grevă de avertisment. Pe 19 ianuarie timp de 2 ore toate școlile în care erau membri de sindicate au sistat activitatea în intervalul 11-13.

21 ianuarie 2022 – După o întâlnire la Guvern cu sindicatele din Educației, premierul Ciucă declară: „În colaborarea cu dumneavoastră (n. red. sindicatele) plecăm de la dorința comună de a susține prestigiul dascălilor, de a motiva cadrele didactice și de a plăti corect munca fiecărui angajat din sistemul de învățământ pentru a avea, în viitor, oameni bine pregătiți și educați”. Termenul asumat pentru finalizarea negocierilor și asumarea de către Guvernul României pentru un acord cu reprezentanții federațiilor sindicatelor reprezentative din învățământ este 4 februarie 2022.

3 februarie 2022 – Citește cronologia acordurilor din Educație, din ultimii ani.

4 februarie 2022 – nu are loc nici semnarea acordului, iar negocierile care ar fi trebuit să fie finalizate, nici măcar nu au început, reclamă abia pe 5 februarie sindicatele. Negocierile ar fi trebuit să fie conduse și coordonate de ministrul Sorin Cîmpeanu, dar acesta nu inițiază vreun demers, potrivit sindicatelor.

5 februarie 2022 – sindicatele amenință partidele cu continuarea protestelor, dacă nu ies public cu o poziție, dacă susțin sau nu un acord în Educație.

7 februarie 2022 – premierul are o întâlnire cu ministrul Cîmpeanu sub pretextul România Educată, dar mesajul transmis e că se vor întâlni cu sindicatele marți, iar un eventual acord ar putea fi semnat între reprezentanții profesorilor și Ministerul Educației. Declarativ, o parte din sindicate susțin că nu sunt de acord cu această variantă.

9 februarie 2022 – Federațiile sindicale din învățământ, în numele celor peste 300.000 de salariați din învățământ, solicită conducerilor partidelor care formează coaliția de guvernare (PSD, PNL și UMDR) o întâlnire comună pentru discutarea problemelor actuale cu care se confruntă învățământul românesc.


28 comments
  1. @Gogu, am facultate de drept, terminată, specializarea administrație publică secretariat, licență în dreptul familiei, plus diplomă de contabilitate primară și în privat, atât se oferă pentru administrativ. Am vrut și eu să lucrez la stat, dar nu am avut loc de toate leprele și pilele de acolo. Așa că mai bine taci și ocupă-te de animalele din grajd

    1. @oana
      Mă Oana, tu nu cumva ești soața lu’Gigel Ciocănel de mai jos? Ar trebui sa fii! Sa va impletiti frustrarile, in familie, nereusitilor!

    2. Limbajul e in concordanta cu diplomele obtinute de dvs. Am vrut sa spun ca am in grajd o vaca pe nume Oana, dar ma abtin.

    3. Diploma aia in contabilitate primara va califica cel putin pentru pozitia de director general la stat. Nu mai are nimeni o asamenea calificare in Romania. Spre sfarsitul mesajului am avut impresia ca sunteti lucrator in zootehnie.

      1. Nu îmi place să locuiesc la țară. Prea mult praf și mizerie (și nu mă refer nu mai la ce e pe drum)

        1. @oana
          Ei, daca te-a mancat si scapi cu vorbele, s-ar putea aici sa iti iei niste comentarii. Tu insati.

  2. Cadrele didactice din Palate și Cluburi ale copiilor au în această perioadă probleme mari. Cred ca trebuie să _și facă și ei un sindicat care sa_i apere. Și ei plătesc cotizație la sindicate. Pierderea titulaturiisau datu afară e gravă. Mai uitați-vă și la ei.

  3. Cine mai crede in sindicat? Cred ca profesorii s au desteptat si s au scos din sindicat… Nimic din ce au intreprins n a avut finalitate… N au obținut de zeci de ani mai nimic pentru profesori… Doar se infrupta din cotizatiile lor lunare… Daca nici acum nu opresc Evaluarea Națională, înseamnă ca sunt doar o făcătură si fac fac înțelegeri cu guvernul in detrimentul profesorilor.. Punct!

  4. Pe cine mai intereseaza situatia invatamantului romanesc? Am trimis de ceva timp un mail redactiei Edupedu si nici nu s-au sinchisit sa raspunda. Sindicatele ne reprezinta doar pe hartie, au grija sa te inscrii si sa cotizezi. Atat! Am adresat o intrebare unui lider judetean de sindicat in legatura cu salariile personalului din invatamant si mi-a raspuns sec – Nu am niciun raspuns, imi pare rau! Asta e raspuns de lider de sindicat? Mie nu prea mi se pare. In schimb, cand a avut o problema care il viza pe el a stiut sa faca presiuni. In cine sa mai ai incredere? In ministrul educatiei? Fura curent puternic. Ce ne mai ramane de facut? Am rata la casa care a crescut de la 1100 lei la 1600. Banii pe naveta zilnica ii primesc in finctie de un criteriu discriminatoriu – abonamentul la transportul in comun. Sa inteleg ca daca ai masina esti bogat? Sunt mai multe probleme care ar trebui discutate cu cei din sindicate, guvern, dar noi suntem niste pioni care servim doar cand au ei interese. Pe ale noastre le vede doar Dumnezeu! GREVA GENERALA CU BLOCAREA TOTALA A INVATAMANTULUI! Doar asa poate ne mai baga si e noi cineva in seama. In rest sa fim sanatosi!

    1. @Cristian D, pe voi, scursurilor de la catedra sigur nu va intereseaza intereseaza invatamantul, doar sa scoateti votaci PSD.ului pe banda rulanta si sa stati la catedra etern.

      1. @mchammer gigione
        Păsărel, esti de neoprit! O sa intri in analele site-ului astuia ca cel mai ciocănit la cerebel. Saracu’ de tine, grea viata de frustrat privat, n-așa?

  5. Cum sa nu?
    Legea salarizarii unitare si-a produs efectele. Imediat chiar, pentru anumite categorii de bugetari. De exemplu, primarii au beneficiat de pe urma oricarei majorari a salariului minim.
    In plus, sunt bugetari pentru care legea salarizarii unitare este un bau-bau pentru ceilalti: toti cei care lucreaza prin primarii & consilii judetene au salariile stabilite dupa bunul plac al primarilor sefilor (politici) ai consiliilor judetene. Sa fie oare o intamplare ca taman aceste institutii sunt atat de pline de fel de fel de protejati?

    Prin urmare, legea respectiva si-a produs efectele. Acolo unde intentiona legiuitorul. Ceilalti, efecte laterale, planificate pentru o permanenta amanare. La fel cum se intampla si cu procentul acordat educatiei (doar 11 ani de amanari continue), procentul acordat cercetarii (de data asta, cam 20 de ani de amanari), etc.

  6. Singura soluție este să înființăm alte sindicate .
    Cele mamut si osificate în rãu și -au arătat de prea multe ori fața hâdă și neputința premeditată sau cârdășia cu puterea politicā.

    Pasul 1
    Ieșirea din sindicatele actuale
    Pasul 2
    Constituirea de sindicate noi cu statut actualizat si care să riposteze nu doar pe teme de salarizare ci si pe temele ce vizează distrugerea sistemului educațional (lipsa statutului personalului didactic, lipsa materiale didactice, lipsa unui buget decent, macar 4 % din PIB, etc)
    Pasul 3
    Comunicate săptămânale privind starea educației (birocrație excesivă, evaluări cu rezultate secrete, măsuri de intervenție rapidă ín situații speciale)

  7. Da, da. Stim si noi care sunt pasii grevelor. Punem pariu ca iar pica in vacanta stransul semnaturilor pentru greva generala pe perioada examenelor? Intrebati-l pe Hancescu. El stie cum e cu astfel de minciuni: in unele scoli nu s-au intocmit deloc liste, in altele nici nu au fost luate in seama. Apa trece…pietrele raman…leafa liderilor de sindicat ramane si ea. Din cauza unor prosti ca noi care ii platim sa faca proteste cu fluiere si vuvuzele cate 2 ore pe la pranz. Nu mai tin vrajelile. Ne e foame, avem cheltuieli si rate de platit si astea nu se fac cu 2600 lei dupa 16 ani ca titular invatamant. Simplu, vrem greva la examene. Ne aude cineva??? Alooo??

    1. Lăsați greva și faceți ore cum trebuie la clasă. Și apropo de legea salarizării, voi aveți bani suplimentari, nedeclarați la stat, din meditații. Așa că fiți mulțumiți cu ce aveți

      1. Asta da replica. Cand va intelege toata lumea ce inseamna educatie, atunci poate si populatia va fi langa profesori. Aporpo, pe dumneavoastra va trimis cineva la treaba asa cum trimiteti profesorii? Si daca va jeneaza meditatiile, de ce nu propuneti ministerului sa schimbe programele scolare prea stufoase? Va invit sa predati un an scolar oriunde in tara asta intr-o scoala, orice disciplina si dupa mai discutam. Eu, de exemplu nu fac meditatii.

        1. Astia au un singur text: meditatii si iar meditatii. Nu am facut in viata mea meditatii, mai intai pentru ca serviciul imi ocupa si asa tot timpul, mai bine m as culca in scoala de pe o zi pe alta, ca tot plec la 6 si intru la 6. Si mai apoi, tara asta nu se reduce la metropole. Cs meditatii sa fac la tara cu elevi carora le aduc eu caiete si pixuri din banii mei? Dar cand esti si cretin si cu tupeu, ce sa faci?

        1. Sunt bugetari, muncesc foarte puțin pentru salariile mai mult decât suficiente pe care le au. Eu, lucrez la privat și am un salariu de 3000 de lei. Așa că, profesorii au și venituri suplimentare din meditații. Noi, cei de la privați suntem sătui de bugetari puturoși și îi includ aici și pe profesori

          1. La 3000 de lei inseamna ca aveti scoala putina. De aia nici nu o apreciati.

          2. Datorită profesorilor aveți un loc de muncă acum! A trebuit să treceți prin școală ca să deveniți angajabilă! Altfel cerșeați în colț de stradă (sau mai rău de atât). Prin urmare, în locul dvs., mi-ar crăpa obrazul de rușine cu asemenea comentarii. PS. Virgula între subiect și predicat arată și ce elevă eminentă ați fost.

          3. @oana
            Pai la banii astia inseamna ca vinzi paine la butic. La cat de isteata pari, sa zici mercic! Na c-am scos si-o rima!

      2. Poti da oricand titularizarea, nu te opreste nimeni. Pentru ca sunt anumiti profesori care nu isi fac treaba trebuie sa sufere cei care isi treaba. Daca nu s-ar muri de foamne in educatie ar fi mai putini profesori slabi, poate ar trebui macar sa scada varsta de pensionare la 60 de ani.

      3. Cel mai bine ca fiecare sa isi vada de job-ul lui, iar daca ai probleme cu anumiti profesori nu inseamna ca trebuie sa generalizezi, incearca sa rezolvi la nivel de director si inspector.

    2. Nu, nu vă aude nimeni Domnule Profesor, ei o duc bine iar după ce Cîțu le-a arătat degetul, amenințându-i cu revocarea degrevării de normă, au băgat coada între picioare și stau pe lăbuțe cuminți ca orice jăvruță certată de stăpân! Ce sindicate stimați colegi, hai să fim serioși. Monopol așa zis reprezentativ. Nu ești la ei nu te apără! Nu este abuz? Și dacă este un abuz, ce fel de sindicat este? , privat??…. în învățământul de stat?? Analizați vă rog, de ce le plătim cotizație, să aibă bani de salarii și prime grase…? . Trebuie să ne constituim în sindicate ale profesorilor nu ale președinților! Trebuie să obligăm Guvernele să respecte legile votate în Parlament, – 6% di PIB, alpicarea legii 153, etc și, din păcate NU avem alte,, arme,, decât greva generală
      Zile bune!

    3. O sa va sanctioneze directorii institutiilor de invatamant, ca de aceea i-au proptit Ministerul si Inspectoratele școlare in functii, ca sa amenințe cadrele didactice daca nu sunt sclavi obedienti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Formarea va rămâne în școală, unde îi este locul, învățând colegial, colaborativ, altfel decât sub imperiul unei inspecții, sub teama aceasta de ceva care ne este impus – Anca Petrache, managerul proiectului PROF, despre introducerea mentoratului didactic în formarea continuă a profesorilor

În decembrie 2023 vom avea cel puțin 28.000 de cadre didactice care să fi parcurs programul de formare pentru mentoratul de carieră didactică, spune Anca Petrache, managerul proiectului PROF, lansat…
Vezi articolul

Tăieri de ore și de norme ale profesorilor în liceele tehnologice, din cauza unei propoziții din structura anului școlar 2019-2020. Sindicatele “Spiru Haret”: Automat vor fi cadre didactice care vor intra în restrângere de activitate

Ordinul prin care ministrul Ecaterina Andronescu a stabilit structura anului școlar 2019-2020 taie dintr-o singură propoziție ore la clasele a XI-a din liceele tehnologice, au semnalat mai mulți profesori prin…
Vezi articolul

VIDEO Profesorii au „multe lucruri de făcut de acum înainte. Dacă noi nu putem, cine va putea? Profesorii contează” și au „privilegiul de a lucra cu cetățenii viitorului” – mesajul finaliștilor Global Teacher Prize 2023 pentru cadrele didactice din lumea întreagă

A fi profesor este un lucru greu, dar și o mare onoare, care, totodată, poartă o mare responsabilitate – aceea de a „lucra cu generațiile viitoare, cu cetățenii viitorului”, afirmă,…
Vezi articolul