Protest #foaiagoală anunțat de elevi și la simularea de luni a Bacalaureatului. “Sunt directori, profesori și inspectori care ne susțin” – Petru Apostoaia

Petru Apostoaia / Foto: Arhiva personala

Petru Apostoaia / Foto: Arhiva personala

Elevii anunță proteste #foaiagoală și la simularea examenelor de Bacalaureat 2019, pe care liceenii de clasele a XI-a și a XII-a le vor începe luni. “Cu siguranță voi da și eu foaia goală sau voi scrie ce mă deranjează la sistemul de învățământ”, a declarat pentru Edupedu.ro președintele Consiliului Național al Elevilor, Petru Apostoaia. Acesta a precizat că au primit semnale de susținere din partea multor directori, profesori și chiar inspectori.

Contactat de Edupedu.ro, președintele Consiliului Național al Elevilor a declarat că protestele #foaiagoală continuă și la simulările de BAC 2019. Acesta a precizat că el însuși a scris la anumite teze școlare, în trecut, după ce a terminat subiectele pe care a știut să le trateze, ceea ce îl deranjează la sistemul de învățământ. De ce le-a scris profesorilor nemulțumirile sale? “Deoarece m-am săturat de faptul că, în clase, cadrele didactice nu îi îndeamnă pe copii să schimbe ceva la nivel de sistem, ci se complac și încearcă să îi ajute pe copii – ceea ce este și un lucru bun – să treacă cât mai ușor prin acest sistem defect. Pe de altă parte, asta înseamnă că îi învață să șmecherească sistemul, ceea ce e destul de rău pentru societate și în general“, a declarat Petru Apostoaia, pentru Edupedu.ro.

Elev în clasa a XII-a, Petru a povestit pentru Edupedu.ro că “ideea acestui protest mi-a venit la o săptămână după ce colegii mei au participat la o comisie de dialog social de la Ministerul Educației, în care nu au fost deloc ascultați și au fost chiar numiți obraznici de către anumite persoane. După o săptămână, le-am spus și colegilor ce am de gând să facem. Inițial, au fost destul de reticenți, însă discutând au înțeles și ei că trebuie să fim liderii acestei generații, să conducem înspre o modalitate prin care să se facă o schimbare reală. Astfel, au fost de acord să facem această formă de protest și chiar mă bucură acest lucru”.

Au fost atât de multe proteste de stradă și alte tipuri de proteste ale sindicatelor și poate chiar ale părinților, însă acelea nu au schimbat nimic, pentru că o parte au fost doar pentru drepturi salariale și o bună altă parte nu au fost luate în seamă pentru că nu au fost de impact. Astfel că am ales această metodă de protest cu #foaiagoală, prin care îi îndemnăm pe elevi fie să dea foaia goală, fie să scrie ceea ce îi deranjează la sistem. De fapt, ar fi tot o foaie goală, din punctul de vedere al conținutului relevant pentru evaluarea lor, însă ar conține niște idei foarte importante care poate i-ar face pe profesori să înțeleagă că și elevii vor un sistem de educație mai bun și că nu suntem dușmani“, a declarat pentru Edupedu.ro liderul elevilor.

Apostoaia a precizat că au fost și câțiva președinți de filiale județene ale Consiliului Național al Elevilor “care nu au rezonat foarte bine cu ideea, însă încet-încet s-au acomodat și ei cu aceasta”.

Totuși, avem semnale din teritoriu că sunt foarte mulți directori și foarte mulți profesori care ne susțin, ceea ce este un lucru foarte îmbucurător. Deci nu doar elevii ne susțin, dar și cadrele didactice, și inspectori chiar. Nu pot da nume, din păcate, pentru că ar risca să fie sancționați, însă nouă ne-au spus că ne susțin. Ne așteptăm la niște numere destul de consistente de protestatari“, a continuat Petru Apostoaia.

Acesta a adăugat că a primit și mesaje de descurajare. “Destul de mulți elevi consideră că simulările îi ajută și sunt motivați oarecum de frica aceasta a notelor, însă din fericire avem mult mai mulți susținători, decât contestatari. Avem foarte multă încredere că vom reuși în următorii ani, prin discuții cât mai detaliate și asumate, să reformăm și modul de evaluare și sistemul în general“, a spus președintele CNE.

În ceea ce privește planurile ministrului Ecaterina Andronescu de a realiza o nouă lege a educației, Apostoaia a susținut că, “momentan, ar trebui să lăsăm deoparte o nouă lege a educației, deoarece fiind doi ani electorali, cu niște mize foarte importante, nu putem risca ca legea educației să fie din nou făcută cu asumarea guvernului sau cu o consultare care să favorizeze anumite categorii sociale. Este nevoie de o planificare prealabilă foarte bună și după aceea de o scriere a legii, prin care să se pună în practică acele idei“.

Liderul elevilor a declarat pentru Edupedu.ro că, “în România, nu trebuie să se schimbe neapărat legea educației. Percepția este greșită. Legea educației este doar ceea ce se vede din politicile publice din educație. Noi trebuie să schimbăm politicile publice, nu neapărat legea educației. Bineînțeles, prin schimbările de politici publice se vor produce cu siguranță și niște schimbări legislative, însă obiectivul nostru este schimbarea politicilor publice, pentru că acestea sunt cauzele reale ale problemelor. Legile nu sunt cauzele principale”.

De ce dau elevii #foaiagoală? – Fenomenul ciudat sesizat de tineri: calitatea scade, promovarea crește

Într-un comunicat remis Edupedu.ro, Consiliul Național al Elevilor explică motivele pentru care a pornit această formă de protest.

“Este neclar dacă subiectele pentru evaluări tipizate, în general, au fost etalonate în raport cu populația școlară din România. Analizând rata de promovare a examenului de Bacalaureat din ultimii ani, se poate observa un fenomen ciudat: în perioada 2004-2009, rata era de aproximativ 90%, în 2010 a scăzut la aproape 76%, iar, odată cu introducerea monitorizării video a sălilor de examen, aceasta a ajuns, în anii 2011-2012, la un minim de aproximativ 52%. Deși majoritatea societății declară că sistemul de învățământ se degradează din ce în ce mai mult, iar calitatea actului didactic scade simțitor, rata de promovare a crescut treptat, de la 58% în 2013 la 74% în 2017 (date preluate din Policy brief – Analiza datelor statistice privind accesul și rezultatele candidaților care au participat în cadrul celor două sesiuni de bacalaureat – 2017, (RO), No.2, 2018), cu o ușoară scădere în anul 2018. Așadar, nivelul de dificultate a subiectelor variază considerabil, nefundamentat, din cauza lipsei etalonării subiectelor”, spun elevii.

Reprezentanții CNE vorbesc despre “practica fraudării evaluărilor de orice fel: de la a realiza proiecte și prezentări cu informații copiate fără noimă de pe internet, la a folosi fițuici și mijloace electronice de comunicare pentru rezolvarea cerințelor din teste, elevii au inventat nenumărate metode prin care să atingă scopul lor și al celor din jur, anume rezultate cât mai bune. Evaluările și-au pierdut însemnătatea, iar la momentul actual acestea nu valorează mai mult decât o cifră pe o hârtie. Acest lucru este în antiteză cu importanța lor uriașă, căci evaluarea este oglinda predării, în sensul în care componentele actului didactic sunt în strânsă legătură și au nevoie de îmbunătățiri. Începând de la curriculumul național până la formarea inițială și continuă a cadrelor didactice, există nenumărate probleme”.

Elevii pun și problema meditațiilor contra-cost. “O opinie răspândită larg este cea potrivit căreia dacă un elev nu beneficiază de acest tip de pregătire, șansele acestuia de a promova Evaluarea Națională/Bacalaureatul cu o notă mare sunt minime. Situațiile din țară arată că acest lucru este un fapt, nu o simplă opinie“, atrag atenția elevii.

CALENDAR SIMULARE BAC 2019

18 martie 2019     Simulare Limba și literatura română – scris
19 martie 2019     Simulare Limba și literatura maternă – scris
20 martie 2019     Simulare Proba obligatorie a profilului

Ce prevede ordinul de ministru care stabilește detaliile simulării, pentru simularea la Matematică de către elevii de clasa a XI-a:

Foto: Monitorul Oficial

Ce prevede ordinul de ministru care stabilește detaliile simulării, pentru simularea la Istorie de către elevii de clasa a XI-a:

Foto: Monitorul Oficial
21 martie 2019     Simulare Proba la alegere a profilului și specializării – se organizează numai pentru elevii clasei a XII-a

Absolvenții trebuie să aleagă una dintre următoarele materii, pentru examen, în funcție de studiile urmate în liceu:

29 martie 2019     Afișarea rezultatelor

Citește și:

 

 

 

 

Exit mobile version