Protest CNE în prima zi de şcoală. Elevii sunt îndemnaţi să poarte o banderolă neagră pe braţ, ca să-şi exprime nemulţumirea faţă de măsurile populiste

1.647 de vizualizări
exmatricularea elevilor
Foto: Pexels.com
Consiliul Național al Elevilor îndeamnă toți elevii din România să protesteze cu ocazia începerii cursurilor din anul școlar 2019-2020, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. “În data de 9 septembrie, în timpul desfășurării festivității de deschidere a anului școlar în fiecare școală, îi încurajăm pe cei ale căror interese le reprezentăm să se alăture protestului intitulat „Doliu pentru educație”, spun elevii. Protestul are loc în urma publicării Ordinului de ministru prin care elevii ce obțin medii mai mici de 5 la Evaluarea Națională sunt trimiși direct în școlile profesionale.

Consiliul Național al Elevilor inițiază protestul intitulat „Doliu pentru educație”, prin care îşi arată dezamăgirea față de această măsură nefundamentată luată de ministerul Educaţiei, “realizată pe repede înainte, care dezavantajează elevii și anulează eforturile depuse în ultimii ani pentru a crește prestigiul învățământului profesional”, mai scriu reprezentanţii CNE.

“Dorim să tragem un semnal de alarmă cu privire la practicile desuete din sistemul de învățământ românesc, care valorifică interesele personale ale politicienilor în detrimentul nevoilor reale ale elevilor din România. Ordinul de ministru care trimite elevii ce vor avea media mai mică de 5 la Evaluarea Națională direct în școlile profesionale, contribuind în acest mod la consolidarea percepției conform căreia învățământul profesional reprezintă „groapa de gunoi” a sistemului, este motivul principal care ne scoate la protest în curtea școlii și ne determină să aprindem o lumânare la căpătâiul educației.

Ne exprimăm mâhnirea față de actuala clasă politică, care conduce, prin acțiunile ei, la degradarea sistemului educațional, tratând educația drept o prioritate doar la nivel declarativ.

„Elevi, părinți, profesori – voi sunteți comunitatea școlară. De la noi ar trebui să vină schimbarea, noi trebuie să ne ridicăm împotriva măsurilor populiste, nefundamentate, izvorâte din interese și orgolii personale și să apărăm educația. Alăturați-vă protestului „Doliu pentru educație”, iar luni, când pășiți pe poarta școlii, faceți-o cu o banderolă neagră pe braț. Este felul nostru de a spune: așa nu se mai poate.”, declară Antonia Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor.

FOTO: pexels.com


2 comments
  1. Subiectele sunt foarte accesibile…așa că nu este greu sa ajungi la nota 5…cine nu învață să meargă la profesionala. Este mai bine decât să piardă 4 ani și nu ia bacalaureatul..nu are o meserie….

  2. „voi sunteți comunitatea școlară. De la noi ar trebui să vină schimbarea”
    Deșteaptă remarcă!…
    După care, normal, zice și ceva despre «populism»!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Etapa a III-a de admitere la liceu 2023. În București au rămas 720 de locuri libere după a doua etapă. Pe listă se află și Colegiul Național „Sfântul Sava” / Ce trebuie să conțină dosarul de înscriere

În Capitală, după primele două etape de admitere la liceu 2023, au rămas neocupate 720 de locuri, potrivit unui document publicat de Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Dintre acestea, 128…
Vezi articolul

DOCUMENT În 2.167 de localități din România rata de infectare este sub 1. La două zile de la începerea școlii crește cu 110 numărul orașelor și comunelor „verzi”, în care toți elevii pot merge cu prezență fizică

În 2.167 de localități este scenariul verde pe 6 mai 2021, potrivit datelor de la Centrul Național de Conducere și Coordonare a Intervenției (CNCCI), publicate de Ministerul Educației. Cea mai…
Vezi articolul

Amalia Zugravu, șefa de promoție a Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, anul I la Medicină: Secretul succesului meu în liceu și, în general, în parcursul academic este gestionarea timpului

Pasiunea pentru medicină a crescut odată cu dorința de a învăța tot mai mult. Amalia Zugravu, șefă de promoție a Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, a încheiat toți…
Vezi articolul