Protest anunțat al părinților elevilor de la Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu” Iași, după ce peste 600 de elevi au fost mutați în alte școli din cauza riscului seismic ridicat al clădirii principale / Colegiul a fost inclus pe lista Ministerului cu școli în risc seismic I în urmă cu o lună

Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu”, din Iași / Foto: Facebook.com

Asociația de părinți de la Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu” Iași organizează joi un protest după ce, în data de 23 februarie, conducerea instituției a decis să mute 600 de elevi din instituția de învățământ, din cauza riscului seismic I al clădirii principale, scrie Ziarul de Iași. Clădirea principală a Colegiului a fost inclusă de Ministerul Educației pe prima listă a școlilor cu risc seismic cel mai ridicat în data de 21 februarie. Elevii care învățau în acea clădire au fost mutați în alte trei licee și învață de la prânz. Părinții sunt nemulțumiți de acest lucru și protestează joi. Clasele primare și patru clase de liceu au rămas în căminul Colegiului, fiind recent renovat.

Părinții elevilor Colegiului Național Pedagogic „Vasile Lupu” Iași au anunțat că vor organiza un protest joi, nemulțumiți de faptul că 600 de elevi au fost evacuați din clădirea principală din cauza riscului seismic ridicat în care a fost încadrată de Ministerul Educației și învață acum de la prânz, nu dimineața. Aceștia au fost mutați pe 27 februarie să învețe în clădirea Seminarului Teologic Liceal Ortodox “Sf. Vasile cel Mare” Iași (n. red. clasele de gimnaziu și o parte din clasele de liceu) și la Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară “Vasile Adamachi” Iași. Clasele primare și patru clase de liceu au rămas în căminul Colegiului, fiind recent renovat.

Colegiul Național Pedagogic “Vasile Lupu” Iași a fost trecut de Ministerul Educației pe lista școlilor cu risc seismic ridicat pe 21 februarie. Două zile mai târziu, pe 23 februarie, pe pagina de Facebook a Colegiului a fost postată decizia conducerii Colegiului de a muta mare parte din elevi în alte școli. Din cauza numărului mare de elevi însă, acești elevi nu mai pot învăța dimineața, ci de la ora 13:15 și termină orele la 19 seara, potrivit deciziei.

Foto: Facebook.com – Colegiul Național Pedagogic “Vasile Lupu”, Iași

Părinții sunt nemulțumiți de acest lucru și protestează joi, anunță Ziarul de Iași. Protestatarii vor porni la ora 11:30 din curtea unității de învățământ și se vor îndrepta către Primăria Iași pe traseul Colegiul Pedagogic – Copou – Bulevardul Independenței – Piața Unirii – Bulevardul Ștefan cel Mare. Se vor opri în fața Primăriei Iași, unde vor protesta în intervalul 13:30 – 16:30.

Elevii Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” Iași și părinții acestora își doresc revenirea de urgență la programul de dimineață și găsirea unei locații în zona Copou unde să învețe toate clasele colegiului. Protestatarii își doresc ca autoritățile locale să rezolve situația până în data de 1 aprilie 2023, altfel amenință că elevii nu vor mai intra la ore.

Directoarea Colegiului, Lăcrămioara Iordăchescu, precizează că soluția este una provizorie, fiind valabilă doar până la sfârșitul anului școlar 2022-2023.

„Măsura a avut un puternic impact asupra tuturor. Nu este ușor pentru nimeni, nici pentru părinți, nici pentru elevi, nici pentru profesori. Însă, toți facem eforturi să ne adaptăm, să continuăm procesul instructiv-educativ și să pregătim elevii pentru examene, chiar și în aceste condiții dificile. Impactul emoțional este și mai mare dată fiind legătura de suflet cu această instituție emblematică pentru învățământul pedagogic românesc. Ieșirea din ritmul firesc este grea pentru toată lumea, însă marea majoritate înțeleg faptul că aceasta ar putea fi singura modalitate de a vedea finalizat proiectul de reabilitate care a fost demarat cu mulți ani în urmă”, spune directoarea Colegiului.

Primarul Iași-ului, Mihai Chirică scrie pe pagina sa de Facebook că “indiferent de momentul în care încep lucrările de consolidare, că va fi peste câteva luni, că va fi fost acum 10 ani sau că va fi peste alți 10 ani, lucrările de consolidare presupun obligatoriu mutarea elevilor în alte spații și reorganizarea activității didactice de către autoritățile responsabile în domeniul educației”. Chirica precizează că a depus o cerere de finanțare pentru consolidarea Colegiului prin Programul Național de consolidare a clădirilor cu risc seismic.

“Se știe că investiția în consolidarea Colegiului este foarte mare și am făcut numeroase demersuri la Guvern pentru a obține sprijin. Recent, am identificat o oportunitate și încercăm ca lucrările să fie finanțate prin Programul Naţional de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, la care am și trimis două cereri de finanțare în valoare de 83.978.855,33 lei (pentru Corp C1 Liceu) și, respectiv, de 14.953.381,65 lei (pentru Corp C2 Cantină)”, scrie primarul orașului.

Colegiul Național Pedagogic “Vasile Lupu”, Iași figurează cu mai multe corpuri de clădiri, pe lista Ministerului Educației, aflate în risc seismic I, II sau neîncadrate.

De precizat: școlile cu risc seismic cel mai ridicat vor intra în programul de reabilitare al Guvernului, „Școli sigure și sănătoase” aprobat prin ordonanța de urgență nr. 7 din 1 martie, și publicat în Monitorul Oficial. Acest program este coordonat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și se derulează în perioada 2023-2025.

Potrivit documentului, în termen de 14 zile, Ministerul Educației trebuie să comunice Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației centralizatorul clădirilor în care își desfășoară activitatea didactică unitățile de învățământ preuniversitar de stat, inclusiv de învățământ special, expertizate tehnic și încadrate prin raport de expertiză în clasa de risc seismic RSI. Deocamdată Ministerul Educației actualizează săptămânal lista, dar într-un ritm foarte lent. De la o săptămână la alta doar o școală a apărut în plus pe listă, din toată țara, identificată cu risc seismic I.

IS COLEGIUL NAȚIONAL PEDAGOGIC “VASILE LUPU”, IAȘIRS ISăli de curs și laboratoare
IS COLEGIUL NAȚIONAL PEDAGOGIC “VASILE LUPU”, IAȘINeîncadrată Cămin
ISCOLEGIUL NAȚIONAL PEDAGOGIC “VASILE LUPU”, IAȘIRS IIAltă destinaţie
ISCOLEGIUL NAȚIONAL PEDAGOGIC “VASILE LUPU”, IAȘINeîncadrată Altă destinaţie
ISCOLEGIUL NAȚIONAL PEDAGOGIC “VASILE LUPU”, IAȘINeîncadrată Altă destinaţie
ISCOLEGIUL NAȚIONAL PEDAGOGIC “VASILE LUPU”, IAȘIRS IIAltă destinaţie
ISCOLEGIUL NAȚIONAL PEDAGOGIC “VASILE LUPU”, IAȘIRS IAltă destinaţie
ISCOLEGIUL NAȚIONAL PEDAGOGIC “VASILE LUPU”, IAȘIRS IICantină
ISCOLEGIUL NAȚIONAL PEDAGOGIC “VASILE LUPU”, IAȘINeîncadrată Altă destinaţie
ISCOLEGIUL NAȚIONAL PEDAGOGIC “VASILE LUPU”, IAȘIRS IIAltă destinaţie
ISCOLEGIUL NAȚIONAL PEDAGOGIC “VASILE LUPU”, IAȘINeîncadratăAltă destinaţie
ISCOLEGIUL NAȚIONAL PEDAGOGIC “VASILE LUPU”, IAȘIRS IIAltă destinaţie
ISCOLEGIUL NAȚIONAL PEDAGOGIC “VASILE LUPU”, IAȘINeîncadratăAltă destinaţie
ISCOLEGIUL NAȚIONAL PEDAGOGIC “VASILE LUPU”, IAȘINeîncadratăAltă destinaţie
ISCOLEGIUL NAȚIONAL PEDAGOGIC “VASILE LUPU”, IAȘINeîncadratăAltă destinaţie
Lista ministerului Educației cu școlile aflate în risc seismic, publicată pe edu.ro în 24 februarie 2023
Citește și:
Programul de consolidare a școlilor în risc de prăbușire la cutremur a fost publicat în Monitorul Oficial, fără lista clădirilor / Ministerul Educației va transmite Ministerului Dezvoltării lista acestora, în cel mult două săptămâni
Alba-neagra cu școlile în risc seismic I, la Ministerul Educației. Pe lista oficială apar clădiri care se pot prăbuși la cutremur, care după o săptămână dispar
Exit mobile version