Protest al profesorilor la Arad: Nu se mai poate să acceptăm ordine de ministru date peste noapte, pompieristic, care să distrugă învățământul

4.862 de vizualizări
Aproximativ 80 de profesori din județul Arad au protestat joi față de hotărârile luate “pompieristic” de ministrul Educației, care au bulversat sistemul de învățământ, relatează Agerpres. Profesorii au purtat tricouri albe cu mesajul “Dacă nu noi, atunci cine?”. “Nu se mai poate să acceptăm ordine de ministru, metodologii date peste noapte, pompieristic, care să distrugă învățământul românesc”, a declarat președintele Sindicatului Democratic din Învățământ Arad, Dănuț Ieneșescu. Printre organizatori s-a numărat și un inspector școlar de Educație fizică.
  • Inspectoratul Școlar Județean Arad a anunțat printr-un comunicat de presă că “se delimitează ferm” de acțiunea profesorilor din Arad

La protestul organizat joi, la ora 18:30, în Piața Revoluției din municipiul Arad, a participat și inspectorul școlar Paul Barta, de la ISJ Arad.

Încercăm să sensibilizăm opinia publică printr-un protest pașnic, mut, fără scandări, pentru că suntem nemulțumiți de ce s-a întâmplat pe parcursul acestui an şcolar, în care au fost emise diverse decizii de la Bucureşti:

  • plecând de la lipsa unor manuale pentru elevi,
  • încercarea de a transforma, în luna februarie, orele de sport de la învăţământul primar,
  • apoi încălcări ale Legii Educației Naționale,
  • ordine emise care a doua zi au fost retrase,
  • decizii prin care s-au bulversat examenele naționale. E vorba de numeroase decizii luate în ultimul an și care au bulversat tot sistemul de învățământ“, a declarat Paul Barta, profesor de sport şi inspector şcolar, citat de Agerpres.
Protestul a fost inițiat pe Facebook, unde organizatorii au scris următoarele:

Pentru că sindicatele au ‘adormit’ (sau au fost mai tot timpul ‘adormite’) un grup de profesori din județul Arad a gândit organizarea unui protest numit ‘Educația înseamnă viitor!’, protest care va avea loc joi, 13 iunie 2019, pe Platoul din fața Palatului Administrativ, între orele 18:30-21:30. Protestul a primit aviz favorabil din partea Comisiei pentru avizarea adunărilor publice din cadrul Primăriei Municipiului Arad – Nr. Ad. 45559 din 10.06.2019. (…)

De ce acest protest? Pentru că Ministerul Educației Naționale a produs haos în ultimii ani în sistemul de învățământ din România:

  1. Încălcări ale Legii Educației Naționale
  2. Încălcări ale unor metodologii
  3. Ordine publicate și apoi retrase
  4. Ordine date și nepublicate în monitorul oficial
  5. Manuale care nu au ajuns la timp pe băncile elevilor
  6. Planul de școlarizare (cu tăieri și transformări) publicat cu foarte mare întârziere și care a bulversat elevii aflați în prag de Evaluare Națională 2019, părinții și profesorii
  7. Februarie 2019 – încercarea de schimbare a statutului disciplinei Educație fizică, la clasele pregătitoare, I și a II-a, predate acum de profesorii cu specializare EFS, în lecții predate de învățători, fără specializare
  8. Așa-zisa viziune ‘Educația ne unește'”

Organizatorii au anunțat în anunțul publicat pe pagina de socializare că “nu doresc sprijin din partea niciunui partid politic“.

La protestul de joi a participat și președintele Sindicatului Democratic din Învățământ Arad, Dănuț Ieneșescu, relatează Agerpres. Acesta a declarat pentru agenția de presă citată: “Sunt aici în calitate de cadru didactic, dar şi de reprezentant al salariaților din județul Arad. Am simțit că trebuie să le fiu alături colegilor, pentru că sunt de acord că nu se mai poate să acceptăm ordine de ministru, metodologii date peste noapte, pompieristic, care să distrugă învățământul românesc“.

Manifestanții au reproșat Guvernului că a modificat Legea Educației “prin ordonanțe peste ordonanțe, de unde rezultă o instabilitate a procesului de învățământ”, relatează Agerpres. “Toți miniștrii au încercat să implementeze propria reformă în educație, fără să existe o consultare reală cu cei implicați și fără să existe o continuitate”, a afirmat inițiatorul protestului, Paul Barta.

Inspectoratul Școlar Județean Arad se delimitează ferm de acțiune

Inspectoratul Şcolar Judeţean a transmis un comunicat de presă în care arată că “se delimitează ferm” de acțiune, scrie Agerpres.

Considerăm necesar şi benefic dialogul constructiv între partenerii interesaţi în administrarea şi dezvoltarea învăţământului preuniversitar. Suntem deschişi pentru a analiza şi a transmite spre Ministerul Educaţiei Naţionale orice propunere documentată şi justificată care vizează îmbunătăţirea şi menţinerea echilibrului sistemului de învăţământ. În opinia noastră, protestele de stradă ar trebui să constituie ultima opţiune în exprimarea eventualelor nemulţumiri, după parcurgerea tuturor etapelor de dialog social. Respectăm dreptul la opinie, dar cu condiţia asumării formelor de manifestare alese în acest scop şi a păstrării decenţei în exprimare şi a respectului demnităţii umane“, se arată în comunicat.

Foto: Facebook Olivia Brosovszki

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like