Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a demarat acţiuni de verificare a rechizitelor, uniformelor şi ghiozdanelor şcolare, odată cu începerea noului an şcolar, potrivit unui comunicat remis marţi Agerpres.
ANPC recomandă achiziţionarea produselor textile, dar şi a rechizitelor numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală), de care va fi nevoie în cazul depunerii unei reclamaţii.
Totodată, înainte de a lua decizia de cumpărare, produsele textile trebuie examinate cu atenţie. Astfel, trebuie să se acorde o atenţie deosebită la achiziţionarea articolelor de îmbrăcăminte care poartă numele unor mărci celebre, dar al căror preţ este exagerat de mic în raport cu preţul real al unor astfel de produse, existând riscul ca acestea să fie contrafăcute.
Citește articolul integral pe G4Media.ro.
Foto: © Evgenyatamanenko | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.