Propunerile de schimbare a Educației ale partidelor care au intrat în noul Parlament, conform rezultatelor parțiale de la alegeri: De la salarizare pe baza de performanță pentru profesori, până la vouchere pentru formare și școală cu program prelungit

salarizare pe baza de performanță pentru profesori

Foto: © Serhii Nemyrivskyi | Dreamstime.com

Fie că vor salarizarea pe bază de performanță a profesorilor, desființarea inspectoratelor școlare, un nou curriculum, vouchere pentru formarea cadrelor didactice sau școală masă caldă și cu program prelungit în toată țara, cele 5 formațiuni politice care au vor intra în noul parlament au în vizor Educația. Conform rezultatelor parțiale centralizate de Code4Romania, pentru 95,9% dintre secțiile de vot, în parlament vor intre Partidul Social Democrat, Partidul Național Liberal, Alianța USR-Plus, Partidul Alianța pentru Unirea Românilor și Uniunea Democrată a Maghiarilor din România.

Procentele rezultate parțiale la alegerile parlamentare 2020 sunt:

Camera Deputaților (95,9% din voturi numărate):

Senat (95,9% din voturi):

Salarizare pe baza de performanță pentru profesori

Ce au propus pentru Educație partidele intrate în Parlament, potrivit numărătorii parțiale:

PSD a anunțat încă de luna trecută că îl va propune pe Leonard Azamfirei, rectorul UMF Târgu Mureș, pentru Ministerul Educației dacă va ajunge la guvernare.

Din programul de guvernare, la capitolul Educației, una dintre măsuri este “înființarea școlilor cu program prelungit, până la ora 16,00, oferind astfel elevilor pe lângă programul şcolar şi posibilitatea de a servi o masă caldă şi de a participa la activități de aprofundare, remediale şi extracurriculare la decizia școlii, în funcție de specificul comunității”.

Finanțarea a 1.750 de noi creșe și unități afterschool – măsură pentru care este prevăzut un buget de 100 milioane euro credite bugetare de angajament multianuale pe 4 ani, și un număr de beneficiari: 115.000.

Stabilirea unei sume anuale ce poate fi acordată profesorilor, sub forma de vouchere profesionale pentru participarea la cursuri acreditate de formare profesională, studii universitare de masterat sau studii postuniversitare.

Introducerea unui mecanism prin care să fie preluat feedback semestrial din partea
elevilor privind evaluarea personalului didactic.

PNL spunea în campania electorală că dacă va rămâne la guvernare după alegerile parlamentare, va revizui cadrul normativ în educație, va reforma cariera didactică și va lua măsuri extinse de integrare și digitalizare a procesului educațional, inclusiv prin operaționalizarea Bibliotecii Virtuale.

O selecție a promisiunilor PNL:

1. Educația timpurie: Extinderea rețelei de creșe în sistemul public, astfel încât să crească rata de cuprindere a copiilor cu vârste între 0-3 ani; 

2. Învățământ primar și secundar:

Cariera didactică:

Infrastructura școlară 

Învățământ superior 

Alianța USR-PLUS are un program cu 40 de puncte, din care 4 sunt dedicate Educației, în cazul în care ajunge la Guvernare.

Depolitizarea învățământului preuniversitar românesc și așezarea copilului în centrul sistemului. Desființarea inspectoratelor școlare și transformarea directorilor de școli în manageri performanți, aleși prin concurs.

Să poți alege școala la care merge copilul tău, din mai multe opțiuni bune. Deciziile în școlile publice să fie luate nu de minister și primărie, ci de consiliul de administrație al școlii. Regândirea materiilor și stabilirea unui curriculum național simplificat, completat de unul suplimentar ales de elev sau de școală. Un proces mai ușor de înființare și funcționare a grădinițelor, școlilor și liceelor private.

Creșterea calității învățământului prin reorganizarea programului elevilor. Astfel, în intervalul 8.00-17.00, elevii participă la orele de studiu dimineața, la prânz au parte de o masă caldă, iar după-amiază se pot implica în activități opționale (teme, activități sportive, cluburi de interes etc).

Organizarea și dezvoltarea a 8 Centre Regionale pentru Suport în Educație Online,care să ofere școlilor sprijin în desfășurarea orelor online; de la conectarea la internet de mare viteză și achiziția de echipamente până la formarea de competențe digitale pentru cadrele didactice.

Cei de la partidul AUR scriu în programul lor că “e necesară o modernizare a curriculei școlare care să reflecte dezvoltarea și adaptarea societății românești la realitățile secolului nostru. De la istoria românilor, educație civică, politică și economică până la abordarea fenomenului “știrilor false”, viitoarea generație trebuie să fie mai corect informată și mai bine pregătită decât noi.”

Candidată din partea partidului, pentru Senat, la Iași avocata Diana Iovanovici Șoșoacă a fost implicată masiv, în prima jumătate a anului, în campania de susținere a anulării examenelelor naționale în format fizic, a bacalaureatului și a evaluării naționale, cerând Ministerului Educației, printr-un memoriu, alături de un grup de elevi, majoritatea în clasa a XII-a, supranumit “Mișcarea Elevilor din România” (MER) echivalarea examenelor cu media anilor de liceu. Citește despre cine este AUR și cine sunt reprezentanții lui pe G4Media.ro

Programul de guvernare al UDMR e centrat pe măsurile propuse pentru criza actuală și cuprinde redeschiderea școlilor și grădinițelor.

“În zonele în care situația epidemiologică o permite, să fie reluat procesul educațional până în clasa a IX-a. Un argument important în favoarea menținerii școlilor deschise este că elevii se află într-un mediu controlat, iar cadrele didactice fac tot posibilul să respecte normele de sănătate publică. Supravegherea și evaluarea zilnică a stării de sănătate pot fi, de asemenea, rezolvate, iar în caz de infecție, mediul pacientului poate fi monitorizat mai ușor. Dacă se constată că cineva prezintă simptome, va fi notificat imediat medicul de familie și autoritățile competente.

Totodată, părintele ar trebui să aibă dreptul de a decide dacă dorește ca copilul său să participe la educația față în față sau să urmeze cursurile în sistem online”, se arată în document.

Foto: © Serhii Nemyrivskyi | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version