„Propun ca toți elevii de liceu să facă orele specifice profilului la școala și online celelalte”, spune Flavia Ghimiș, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național “Gheorghe Țițeica”, din Drobeta Turnu-Severin într-un mesaj trimis Edupedu.ro. Aceasta a explicat că, în opinia ei, ar fi mult mai bine ca toate materiile „de interes” pentru elevi să poată fi făcute la școală, în modul față în față și restul disciplinelor online.
Redăm propunerea Flaviei Ghimiș:
„Sunt elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național “Gheorghe Țițeica”, din Drobeta Turnu-Severin. Sunt speriată de ce va urma, iar orele online nu pot sa spun că mă ajută intr-o decentă măsură pentru viitorul meu si pentru rezultatele mele! Aș dori să propun pentru anul care urmează ca fiecare elev de liceu să studieze la școală materiile pe care el le va folosi în viitorul său, iar celelalte ore să le facem online!
Mai explicit, un elev de pe profil matematică-informatică în clasa a XI-a/a XII-a (macar pentru ei să se întâmple acestea pentru că sunt cei mai aproape de pasul mare pentru viitorul lor) care ar vrea să studieze medicina să facă la scoala disciplinele matematica, română, biologie și chimie, iar celelalte ore să se facă online, de exemplu.
Altul care își doreste politehnica să faca matematică, română, informatică și fizică. Așa am putea să fim și puțin colectiv în clase pentru respectarea normelor de igienă, și ne-am putea pregati mult mai bine.
Iar dacă această idee este prea greu de realizat, m-am gândit să propun ca toți elevii de liceu să facă orele specifice profilului la școala și online celelalte”.
Reamintim că ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat miercuri că sistemul hibrid, în care unii elevi vor merge fizic la școală, iar alții vor învăța online, va fi cel mai probabil pus în practică, dintre opțiunile avute în vedere pentru începutul noului an.
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.