Propunerea de a sechestra absolvenții de profesională în țară arată neputința guvernanților – președintele Consiliului Elevilor

1.284 de vizualizări
Testele grilă la examene - Subiectele grilă la BAC
Testele grilă la examene – Subiectele grilă la BAC
Acordul pe Educație semnat de Guvern și Sindicate, în care executivul Dăncilă vine cu o ploaie de promisiuni salariale și legislative, este pus la zid de Consiliul Național al Elevilor. “Condamnăm cu vehemență acțiunea Guvernului de a semna un acord exclusiv cu sindicatele”, spune Petru Apostoaia, președintele Consiliului. Acesta vorbește despre o acțiune “controversată” pe care Guvernul și-a asumat-o prin acel acord: obligarea absolvenților de școală profesională să muncească 5 ani în țară.

Ca toate celelalte propuneri de a sechestra absolvenții în țară pentru o perioadă de x ani“, și aceasta “arată neputința guvernanților de a asigura un mediu propice dezvoltării afacerilor“, spune președintele Consiliului Național al Elevilor.

  • Amintim că sindicatele din învățământ și Guvernul Dăncilă au semnat un acord la Alba Iulia, pe 29 noiembrie, în cadrul unei ședințe extraordinare cu ocazia Centenarului.
  • Acordul prevede numeroase majorări salariale, dar și faptul că elevii de la școlile profesionale ar urma să primească navetă, cazare și masă gratuite, numai dacă se obligă să lucreze minimum 5 ani în România, după cum Edupedu.ro a relatat în exclusivitate

Petru Apostoaia, președintele Consiliului Național al Elevilor, spune într-o luare de poziție: “Punem sub semnul întrebării legitimitatea acestui document, realizat pe fugă, semnat în mod simbolic în apropierea zilei de 1 decembrie. Din nou, previzibilitatea și principiile unei dezvoltări durabile și ale unei reforme reale, fundamentate, sunt sacrificate de către politic pentru o picătură de festivism“.

Guvernul trebuie să își asume aplicarea rezultatelor raportului realizat în urma consultărilor din cadrul proiectului România Educată, nu doar cerințele sindicatelor“, spune Apostoaia, făcând referire la proiectul președintelui Iohannis pe Educație, care va fi lansat pe 5 decembrie.

În acțiunile asumate de către Guvern, întâlnim una controversată, cea de a obliga absolvenții de școală profesională să muncească 5 ani în țară. Ca toate celelalte propuneri de a sechestra absolvenții în țară pentru o perioadă de x ani, care arată neputința guvernanților de a asigura un mediu propice dezvoltării afacerilor, este o aberație. Dacă absolventul își va găsi un loc de muncă bine plătit în țară, cu siguranță nu va pleca în străinătate, având în vedere faptul că, probabil, va dori să-și întemeieze o familie în România, lângă părinți, bunici, alte rude și prieteni. Dezavantajele emigrării sunt bine cunoscute, astfel că această măsură este una disperată“, spune președintele Consiliului Național al Elevilor.

Potrivit acestuia, “dacă piața din România nu reușește să atragă și să absoarbă absolvenții, e o problemă a statului și a firmelor, nu a absolvenților; or, acea prevedere ar transfera vina asupra absolvenților, presupunând că aceștia profită de sistemul de învățământ din România, având scopul primar de a pleca din țară, ceea ce este fals“.

“Astfel, condamnăm cu vehemență acțiunea Guvernului de a semna un acord exclusiv cu sindicatele, excluzând cu ignoranță ceilalți doi actori principali din învățământ, elevii și părinții”, declară Petru Apostoaia.

O altă prevedere este cea de a crea trei legi diferite, pentru învățământul preuniversitar, pentru cel universitar și pentru cadrele didactice. În primul rând, ar trebui dezbătut dacă termenul de ‘preuniversitar’ este oportun, din punct de vedere al parcursului educațional. În al doilea rând, în antiteză cu ceea ce declarau cei cu funcții înalte, ideea de a separa legea educației în trei legi diferite poate avea ca efect creșterea disparităților dintre sistemele preuniversitar și universitar“, avertizează acesta.

Atragem atenția asupra faptului că această intenție de a modifica legislația din domeniu fără consultarea tuturor celor implicați va eșua. Pe 20 iunie 2018, fostul ministru al educației, Valentin Popa, a stabilit componența unui Consiliu Consultativ pentru a contribui la elaborarea unui nou cadru legislativ pentru educație; acest organism a avut o singură întâlnire până la acest moment și, în umbra acordului dintre sindicate și Guvern, pare că a fost ultima“, precizează Petru Apostoaia.

Președintele Consiliului Național al Elevilor afirmă că “sistemul de învățământ este profund afectat de discontinuitatea majorității demersurilor de a modifica legislația, astfel că dezaprobăm acordul dintre Guvern și sindicate; deși majoritatea prevederilor sunt necesare și ar contribui substanțial la îmbunătățirea sistemului de învățământ, lipsa de consultare și o viziune mai largă asupra modificărilor propuse devalorizează acel document“.

Citește și:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mutarea vacanței de primăvară aproape de liberele de 1 Mai și Paște, Săptămâna verde să fie comasată cu Școala altfel, vacanța mobilă din februarie să devină fixă odată aleasă perioada – printre propunerile mai multor organizații de părinți pentru calendarul anului școlar 2023-2024

Săptămâna verde ar trebui să devină două zile „verzi” din săptămâna Școala altfel, iar organizarea să poată fi făcută în modulele 1-4, nu doar în 4 și 5 cum este…
Vezi articolul

Un craniu de dinozaur descoperit în statul australian Queensland confirmă că sauropodele au călătorit din America de Sud în Australia prin Antarctica – FOTO

Cercetătorii au confirmat miercuri descoperirea, într-o zonă îndepărtată din statul australian Queensland, a celui mai complet craniu de “sauropod enorm”, transmite agenţia DPA, conform Agerpres. Descoperirea, publicată miercuri în jurnalul…
Vezi articolul

Ministrul Educației insistă că dezastrul arătat de PISA 2018 e doar în școlile care au susținut testarea și anunță analize în acele școli: Nu aș generaliza, nu aș spune că este o problemă chiar peste tot

Ministrul Educației insistă că rezultatele obținute de România la testele PISA nu reprezintă o imagine a întregului sistem de educație. “Vom face o analiză” a școlilor care au participat la…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Modele de subiecte pentru Bacalaureat 2024, publicate de Ministerul Educației – descarcă exemple de cerințe la Română, Matematică, Istorie, Anatomie, Biologie, Chimie, Fizică, Geografie, Informatică, Socio-umane

Modele de subiecte pentru Bacalaureat 2024 au fost publicate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, din subordinea Ministerului Educației. Elevii de clasa a XII-a, care susțin anul acesta examenul…
Vezi articolul