Propunerea de 2,1% din PIB pentru Educație, în proiectul de buget pe 2023 nu are nicio legătură cu prioritățile programului România Educată, spune Alianța organizațiilor studențești, care amenință cu proteste „față de nepăsarea clasei politice”

3.623 de vizualizări
Foto: ANOSR
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) anunță că, dacă proiectul de Lege a Bugetului de Stat pe 2023 va fi trimis în Parlament în varianta ce prevede o alocare de 2,1% pentru educație, va “demara de îndată proteste față de nepăsarea clasei politice față de educația din România și față de propriile promisiuni”. Într-un comunicat emis miercuri, ANOSR se declară “siderată” de proiectul de buget, subliniind că alocarea de 2,1% reprezintă “cel mai scăzut nivel de finanțare din istoria recentă”.

Potrivit organizației, acest procent “nu face decât să marcheze dezinteresul autorităților publice față de sectorul educației”, deși acesta e declarat prioritar de către toate guvernele.

ANOSR notează: “Cu o modificare pozitivă de 7% față de anul 2022, în valoare netă de aproximativ 2 miliarde de lei, de la 30 de miliarde la 32 de miliarde de lei, și în contextul unei rate a inflației de 15,3% în noiembrie 2022, Guvernul României își asumă public scăderea masivă în termeni reali a bugetului acordat domeniului Educație, într-un deplin contrast cu tot ceea ce a promis public în ultimul an”.

Alianța cere intervenția președintelui Klaus Iohannis și a premierului Nicolae Ciucă “pentru corectarea acestui proiect absurd”.

Reacția vine după ce Ministerul Finanțelor a publicat în dezbatere publică proiectul de Lege pentru bugetul de stat 2023 care prevede o alocare de 2,1% din PIB pentru Ministerul Educației.

Procentul primit de Ministerul Educației este în contrast cu toate declarațiile publice pe subiectul Educației și despre cât de important este acest domeniu.

În tabel sunt alocările bugetare și execuțiile, adică cheltuielile din acele alocări, pentru Ministerul Educației, în perioada 2018-2023, cu mențiunea că pentru 2023 este vorba despre un proiect de lege, iar execuția pentru 2022 este cea preliminată, anul nefiind încheiat.

Comunicatul ANOSR, integral:

Creșterea de la educație, nimic cu așa inflație

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) se declară siderată de proiectul Legii Bugetului de Stat pentru anul 2023, pus în dezbatere publică de Ministerul Finanțelor în cursul serii trecute.

Alocarea bugetară acordată Ministerului Educației, de 2,1% din Produsul Intern Brut, reprezintă cel mai scăzut nivel de finanțare din istoria recentă și nu face decât să marcheze dezinteresul autorităților publice față de sectorul educației din România, declarat prioritar de toate guvernările și de toate partidele politice.

Cu o modificare pozitivă de 7% față de anul 2022, în valoare netă de aproximativ 2 miliarde de lei, de la 30 de miliarde la 32 de miliarde de lei, și în contextul unei rate a inflației de 15,3% în noiembrie 2022, Guvernul României își asumă public scăderea masivă în termeni reali a bugetului acordat domeniului Educație, într-un deplin contrast cu tot ceea ce a promis public în ultimul an. 

Creșterile salariale pentru profesori, bursele pentru studenți, investițiile în infrastructură și îmbunătățirea condițiilor de studiu prin digitalizare nu reprezintă altceva decât cuvinte fără acoperire în contextul în care guvernanții decid nu doar să nu crească semnificativ finanțarea învățământului, așa cum au promis constant, ci să o reducă în termeni reali.

Este absolut evident că proiectul Legii Bugetului de Stat pentru anul 2023 nu are nici cea mai mică legătură cu prioritățile programului „România Educată″, o filosofie care nu se poate construi tăind resursele și așa puține disponibile. Înțelegem faptul că există finanțări importante din PNRR și alte fonduri europene, însă considerăm că acestea sunt insuficiente față de nevoile acute ale sistemului și, tocmai de aceea, trebuie dublate de o finanțare consistentă din Legea Bugetului de Stat, în vederea asigurării implementării programului „România Educată”.

ANOSR solicită de urgență intervenția Președintelui României, domnul Klaus-Werner Iohannis și a Prim-ministrului, domnul Nicolae-Ionel Ciucă, pentru corectarea acestui proiect absurd, care, în ipoteza adoptării sale, va cataloga definitiv educația din România ca un sector de unde pot fi sacrificate resurse.

ANOSR își asumă ca, în eventualitatea trimiterii către Parlament a proiectului de lege în această variantă, să demareze de îndată proteste împotriva nepăsării clasei politice față de educația din România și față de propriile promisiuni.

Citește și:
VIDEO Ligia Deca, în 2013: 6% din PIB pentru Educație este singura șansă pentru a avea o democrație funcțională. Pentru 2023, cu Ligia Deca ministru al Educației, Guvernul propune 2,1% din PIB pentru Educație
Bugetul Ministerului Educației va fi de 2,1% din PIB în 2023 – proiect / Ar fi cel mai mic buget din istoria recentă

3 comments
  1. Buna ziua! Ce frumos “Romania Educata” cu cel mai mic buget din ultimii ani. Dorim o tara educata, au fost atatea discutii cu “marele” proiect “Romania Educata” si la final cireasa de pe tort, totul fara finantare. Cred ca “Romania Educata” este praf in ochii elevilor, studentilor, parintilor si nu in ultimul rand al cadrelor didactice. Am ajuns la vorba din popor “Săracă țară bogată!”. Traiasca “Romania Educata”!!!

  2. Nu doar proteste sindicale, toată România trebuie să protesteze față de batjocura continuă a educației copiilor noștri!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ULTIMA ORĂ Listele copiilor înscriși la clasa pregătitoare 2023 vor fi afișate până pe 12 iunie, deși ar fi trebuit să fie publicate pe 6, anunță Ministerului Educației. Este a doua modificare a calendarului în ultimele două săptămâni

Listele copiilor înscriși în clasa pregătitoare 2023 vor fi afișate în școli până la data de 12 iunie, potrivit Ministerului Educației. Calendarul pentru înscrierea la clasa pregătitoare 2023 a fost…
Vezi articolul

Acordarea burselor de merit și de excelență olimpică și elevilor din clasele primare, cerută printr-un memoriu cu peste 4 mii de semnături, depus la Ministerul Educației / Printre solicitări este și păstrarea burselor de studiu și de performanță

Un memoriu semnat de circa 4.100 de persoane a fost depus la registratura Ministerului Educației luni, 25 septembrie, conform informațiilor transmise Edupedu.ro de către autorii acestuia. Petiția este adresată ministrului…
Vezi articolul

Planuri-cadru 2025. Educația antreprenorială nu va fi disciplină separată la liceu, dar va fi inclusă ca unități de învățare în trunchiul comun prin științele economice, spune ministrul Daniel David / Apel al profesorilor din Suceava

Educația antreprenorială nu va fi introdusă ca disciplină separată în noile planuri-cadru de liceu, dar va fi inclusă ca unitate de învățare în cadrul disciplinelor economice, a declarat joi ministrul…
Vezi articolul